Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Azi vreau să scriu despre bucuria și binecuvântarea de a fi mamă

Călătoria aceasta de părinte e atâââât de anevoioasă uneori! Încă de când ne ținem pentru prima dată puiul în brațe și până când îl conducem la altar suntem într-o continuă luptă. Luptăm să devenim cea mai bună versiune a noastră.

Sunt mamă de băieți. Nu m-am gândit niciodată că a fi mamă de băieți va fi “activitatea” mea preferată. E solicitant, recunosc. Băieții au personalități puternice. Dar merită. Merită din plin!

Dimineața mă trezesc cu gândul că azi voi fi mai bună decât ieri. Mai blândă. Mai iubitoare. Mai îngăduitoare. Iar dacă nu-mi iese, a doua zi o iau de la capăt. Pentru că acesta e drumul unui părinte ce vrea să crească. Nu se oprește niciodată din a dori mai mult și mai bine, nu se încarcă de autosuficiența aceea atât de amăgitoare.

Recunosc că aș putea scrie despre atâtea nemulțumiri. Despre atâtea seri în care mă târam epuizată spre dormitor, știind că urmează altă noapte de nesomn. Dar nu vreau să fac asta.

Azi vreau să scriu despre bucuria și binecuvântarea de a fi mamă

Pentru că nimic nu se compară cu zâmbetul cald al copilului când îți spune că a spart ultimul bol din dulap (știu, voi zâmbiți, dar eu… eu doar am strâns din dinți și l-am întrebat încă o dată ce a vrut să spună cu asta). Și totuși, mă credeți că ne va fi dor de toate astea? Ne va fi cumplit de dor. Când o să ni se păstreze cu anii bolurile, când n-o să se mai vadă cioburi pe gresie, abia atunci o să ne dăm seama că acestea erau mici bucurii împachetate cu ambalajul greșit.

Vom sta atunci înaintea lucrurilor pe care le-am prețuit (prea mult) când ne erau copiii mici și vom avea regrete. Vom dori să dăm timpul înapoi. Vom vrea să retrăim copilăria împreună cu ai noștri copii. Vom dori să le interzicem mai puține lucruri și să terminăm cu “nu”-urile care n-au nicio legătură cu pericolul. Vom vrea să citim o poveste în plus seara. Și ne vom trezi că nu mai avem cui.

Copilul a crescut, a zburat din cuib, iar cuibul, oricât de plăcut ar fi, e pustiu fără pui.

Haideți să ne bucurăm de etapele acestea frumoase, să creștem împreună cu puii noștri, să înțelegem că atunci când o piesă de lego lipsește acesta e chiar un necaz. Să nu mai așteptăm ca necazurile noastre să fie și ale copiilor. Să râdem cu ei. Să plângem cu ei. Să ne jucăm cu ei! Să fim cu ochii blânzi. Să păstrăm bucuria în suflet și să le-o dăm copiilor s-o ducă mai departe.

Să înțelegem că viața de mamă e o binecuvântare. O reală binecuvântare.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (0)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe