Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Bona mea și-a dat demisia pentru că se simte atrasă de soțul meu

Gabriela Paladi - Contributor

Bona mea și-a dat demisia. Mi-a spus că se simte atrasă de soțul meu și nu mai poate sta în prezența lui.” Asta mi-a scris o prietenă pe Facebook Messenger acum câteva zile. Direct. Fără bună ce mai faci, fără nimic. Mesajul m-a izbit imediat și nu știam dacă să îi răspund cu un emoticon haios sau să îi scriu că îmi pare rău, știind cât era de încântată de bona ei. Am intrat apoi în detalii și am aflat toată povestea și cu acordul ei, dar păstrându-i, desigur, anonimatul, am să expun cum s-a întâmplat totul, cizelându-i eu puțin modul de povestire ca să fie mai confortabil de citit pentru voi. Și apoi, să ne spuneți voi, dacă a mai pățit-o cineva sau povestea ei chiar este pe atât de bizară pe cât pare din titlu.

”Am 37 de ani și 3 copii. O fetiță de 10 ani și doi gemeni, băieți, de 1 an. Evident că sunt dată peste cap cu tot ce înseamnă viața de mamă. Soțul meu lucrează foarte mult, nu stăm în România, el nu este român și ducem o viață foarte îndestulată. Nu ne lipsește nimic. Eu am început sa lucrez așa că am avut nevoie de a angaja o bonă. Am decis să revin la muncă pentru că o luam razna numai acasă cu copiii, eu fiind o persoană foarte activă și carieristă de felul meu. 

Să începem mai întâi cu începutul. Mi-am cunoscut soțul în 2010 în România, lucra pentru o multinațională, eu lucram pentru alta. L-am cunoscut la o conferință, eu aveam pe atunci 25 de ani, el cu 10 ani mai mare. Eram un grup de vreo 5 gâsculițe corporatiste care chicotea de fiecare dată când trecea pe lângă noi pentru că era extrem de chipeș, ca să nu folosesc un cuvânt mai nepotrivit pentru o revistă de parenting. Nu m-aș fi așteptat niciodată ca un CEO șmecher de la o corporație uriașă, care să arate ca un actor, să vină să mă invite la o cafea. Nu este o poveste precum 50 Shades of Grey. Știam că nici eu nu sunt banală, ieșeam în evidență, înaltă, blondă, aveam cu ce umple un sutien de cupă C și, culmea, eram și suficient de inteligentă să port conversații interesante și să am un post de mini-manager într-o multinațională la 25 de ani. Evident că m-a dat pe spate repede, și la propriu și la figurat. Dar și eu pe el. Și totul a mers repede spre întemeierea unei familii. Am rămas însărcinată doi ani mai târziu și am născut-o pe zâna mea minunată. Apoi, acum 2 ani, el a fost promovat pe un post de manager pe Europa și a venit momentul să ne mutăm din România într-o țară nordică. Ne-am mutat, mi-am făcut și eu transfer pe un job asemănător în aceeași multinațională în care lucram de la 25 de ani, în aceeași țară cu a soțului meu. Câteva luni mai târziu am rămas însărcinată cu gemeni. Bucurie mare, desigur. Am decis să ne și căsătorim, ca să ne fie mai ușor cu plimbările dintr-o țară în alta cu copiii. 

Și ajungem la prezent, la momentul când am decis să mă întorc la muncă și să angajăm o bonă. Am apelat la o agenție și ne-a trimis 5 bone. Niciuna nu îmi plăcea. Mi se păreau prea bățoase și simandicoase. Și pe când mă tot dădeam de ceasul morții că nu găsesc și mai aveam o săptămână și începeam munca, îmi scrie mama că o verișoară de-a mea îndepărtată (care are 30 de ani) s-a mutat de curând în același oraș cu mine și că în România asta făcea, era bonă. De fapt, ea terminase psihologia, însă nu își dăduse licența și nici nu făcuse master, pentru că avea nevoie mare de bani și s-a angajat bonă la cineva și pentru că a fost apreciată, nu a mai ieșit de pe acest drum. Nu avea studii sau pregătire, dar o cunoașteam bine și știam că este fată bună. Plus avantajul că eram rude și că putea vorbi în română cu copiii mei. Eram extaziată. Am sunat-o imediat, a venit chiar în aceeași zi. Am stat de vorbă ore întregi, am rezonat imediat. Era ca și cum eram prietene de-o viață. Eu m-am relaxat total, copiii mei vor fi pe mâini bune și voi avea și eu parte de o prietenă, în sfârșit. 

femeie care tine in brate doi copii gemeni

Pe seară, pe când Maria (nu o cheamă așa, dar e mai ușor de povestit cu un nume) îi schimba pe gemeni sus, eu eram cu fetița cea mare jos în bucătărie, pregătind cina. A apărut și soțul meu, ne-a pupat pe amândouă, i-am spus că Maria este sus și s-a dus și el să se schimbe și să coboare la cină. În vreo 10 minute Maria a coborât toată îmbujorată și respirând extrem de greu. Nu am luat în seamă, așa cobor și eu după ce mă chinui să îi schimb pe gemeni. Îi spun dacă vrea să stea la cină, însă se scuză și pleacă val-vârtej, după ce confirmăm că ne vedem mâine. 

Și așa au trecut vreo 3 luni, totul era perfect. Nu aveam nici cel mai mic amănunt să îi reproșez. A insistat doar la orele de program. Venea mereu după ce pleca soțul meu și pleca imediat înainte să vină el. Pe mine nu mă deranja, eu lucram de acasă, deci totul era așa cum spuneam, perfect! Până într-o zi când soțul meu a intrat din nou pe lucrat de acasă. Mai precis, lucra de acasă două zile pe săptămână încă de dinainte de pandemie. A mers o vreme la birou full, pentru că a avut clienți noi și blabla. Nu stau să explic. Cum ziceam, vine ziua de joi, prima de lucrat de acasă. Maria intră cu cheia ei relaxată. El era la biroul din living. Eu lucram mereu în fotoliu, sus, în dormitorul nostru, ca să îi păzesc pe gemeni când dorm. Aud cheile și apoi un țipăt. Cobor repede și o văd pe Maria transfigurată și pe soțul meu râzând. Se speriase de el. Îi explic care e treaba, o văd cum se schimbă la față, nu bag de seamă. Zic că e normal când ți se schimbă puțin rutina. Probabil că nu e confortabil pentru ea să îl aibă prin preajmă, pentru că nu îl cunoaște. Știam cât este de carismatic soțul meu și eram convinsă că o va face să se relaxeze repede. 

Însă, relaxatul ăsta la care visam eu s-a transformat în altceva. Pentru că a mai trecut o lună și începusem să văd niște diferențe între Maria din zilele în care soțul meu era la muncă și Maria din zilele în care el era acasă. Când era el acasă era mult mai atentă la ce spune, la cum se comportă, la cum este îmbrăcată, machiată, la gesturile pe care le făcea. Evita să stea în preajma lui, pleca cu copiii la plimbare cât mai des, se bâlbâia când el o întreba ceva și refuza mereu să mânânce cu noi la prânz. Când era el. Când nu era, era relaxată total, prietenoasă, zâmbitoare, naturală. Până într-o zi când am azuit iar un țipăt de sus. Eu eram jos cu copiii, ea se dusese să ia scutece pentru cei mici, că pleca la plimbare cu ei. Am urcat repede. Soțul meu tocmai ce ieșise din duș și era cu un prosop în jurul taliei, iar Maria se tot fâstâcea căutând scutecele. Am speriat-o pe Maria iarăși, mi-a spus el râzând. Mi-a confirmat mai târziu el că ieșise gol de la duș. A doua zi Maria a venit și mi-a spus că își dă demisia. Eu am rămas șocată. Pentru că nu înelegeam de unde până unde. Avea un salariu mare, avea toate trei mesele incluse (refuza ea să stea la cină), îi dădeam câte zile libere voia și îi plăteam și îi decontam și o sumă măricică când pleca pe undeva în concediu. Am insistat să îmi spună motivele și mi-a spus că nu poate sta în prezența soțului meu. Pentru că se simte atrasă de el și simte că își pierde mințile când îl vede. Mi-a explicat că îi vine greu să îmi spună. Eu am rămas complet împietrită. Mă așteptam la orice, dar nu la asta. Apoi am început să râd cu lacrimi, pentru că mă simțeam într-o comedie proastă, dar văzând expresia ei disperată, m-am potolit. Am stat amândouă de vorbă, i-am explicat că exagerează și că putem găsi soluții, nu trebuie să își dea demisia. Situația era cel puțin absurdă. I-am spus că voi vorbi cu soțul meu și vom veni cu soluții. 

Evident că și soțul meu a râs cu lacrimi. Dar am apreciat amândoi sinceritatea ei și tocmai prin asta ne-a confirmat cât este de potrivită ca bonă pentru copiii noștri. Prima soluție a soțului meu a fost, desigur o glumă: aceea că ar trebui să intre după el la toaletă dimineața și îi trece orice pasiune. Apoi ne-am gândit amândoi serios și am decis să împărțim casa pe zone, unde el să nu aibă acces, astfel încât să nu se întâlnească amândoi. Am transferat biroul lui într-un dormitor liber (avem 4 la etaj) și i-am interzis total să mai facă duș în timpul programului Mariei. Și cam aici suntem acum. Sper ca totul să meargă bine. Între timp să știți că mă gândesc să scriu o piesă de teatru inspirată din drama asta. Cred că ar ieși o comedie minunată, nu credeți?

 

Surse foto: istockphotos.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.9 (198)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe