Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Mă simt invizibilă în propria căsnicie, chiar și acum, când îi port copilul. Mi-a promis că va fi lângă mine, dar caută femei pe internet

Mă simt invizibilă în propria căsnicie, chiar și acum, când îi port copilul. Mi-a promis că va fi lângă mine, dar caută femei pe internet

Qbebe.ro

Numele meu este Ana, am 22 de ani și sunt însărcinată cu primul meu copil. Eu și partenerul meu vom avea o fetiță pe care eu mi-am dorit-o mai mult decât orice. Îmi imaginam că perioada asta va fi cea mai frumoasă din viața mea, că voi fi răsfățată, iubită, protejată… dar în loc de asta, mă simt mai singură ca oricând. El s-a schimbat, dar cred că și eu am provocat această schimbare a lui prin lipsa mea de atenție... intimă. Dar să îi găsesc profilul pe site-uri de dating? E strigător la cer!

Am ales să nu am contact intim cu soțul meu toată perioada sarcinii, pentru a proteja fătul. Cred că așa l-am pierdut cu totul

Deși medicul nu mi-a interzis contactul intim, am ales să nu îl mai am cu soțul meu în această perioadă. A fost o decizie luată din frică, ca măsură de precauție, deși poate că în sinea mea speram că el va înțelege și va fi răbdător.

În schimb, am descoperit că își petrecea timpul urmărind alte femei pe rețelele de socializare. Femei voluptuoase, cu forme, pe care le alinta „păpușa”, „iubita”, „drăgălașa”. La adresa mea, niciun cuvânt bun.

Like-uri, inimioare, schimburi de mesaje, am văzut tot! Nu am zis nimic, până când nu am descoperit că și-a făcut conturi pe site-uri de dating. Când am văzut asta, am simțit cum îmi cade cerul în cap.

Am aflat că soțul meu are cont pe o aplicație de dating, dar el îmi spune să nu-mi fac griji și să am încredere

Dacă nu-ți convine, du-te la mama ta. Îți plătesc pensia alimentară”

De când am intrat în concediu prenatal și nu mai aduc bani în casă, simt că prezența mea nu mai contează. Îmi ocup toată ziua cu gătitul, curățenia și pregătirile pentru venirea bebelușului. Eu personal am văruit camera copilului, dar nu se pune.

Soțul meu nici măcar nu mai vorbește cu mine. Dormim în același pat, dar între noi este un zid de gheață.

femeie insarcinata se uita cu sotul ei la un test de sarcina

La început, părea atât de fericit că vom avea un copil! Îmi spunea că abia așteaptă să fie tată, îmi mângâia burtica și îmi promitea că vom fi o familie unită. Acum, fiindcă i-am spus că știu de activitatea lui rușinoasă din online, îmi răspunde rece.

Soțul meu și cea mai bună prietenă a mea au o aventură. Ce să fac?

Într-o zi mi-a zis: „Dacă nu-ți convine, du-te la mama ta. Îți plătesc pensia alimentară și gata. Sunt bărbat, cât crezi că rezist? Urmează perioada de lăuzie de 6 săptămâni după naștere, am și eu nevoie de iubire. Dacă nu poți să mi-o oferi tu, mi-o dă alta!”. S-a rupt ceva în mine atunci.

Nu știu dacă e mai dureros să descopăr că soțul meu își caută alinarea în altă parte sau că nu mai vede în mine partenera de viață pe care o iubea.

Mă simt invizibilă.

Port în pântece viața noastră, pe care noi am conceput-o, dar lângă mine nu mai e omul cu care am ales să o aduc pe lume.

Surse foto: freepik.comfreepik.comfreepik.com

Articolul urmator
M-am căsătorit cu un bărbat mai în vârstă decât mine pentru că știam că o să-mi ofere tot ceea ce am nevoie. M-am căsătorit din interes, dar am ajuns să-l iubesc
M-am căsătorit cu un bărbat mai în vârstă decât mine pentru că știam că o să-mi ofere tot ceea ce am nevoie. M-am căsătorit din interes, dar am ajuns să-l iubesc

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (0)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2025 Qbebe