Nu muncește, nu are copii, dar îmi bea laptele matern: șocul pe care l-am trăit în propria casă

Cumnatul meu abia dacă mă salută prin casă dar se servește din laptele meu

Sunt genul de mamă care încearcă să se descurce cu ce are. Tocmai de aceea, pentru ca eu și soțul să mai putem ieși uneori din casă la un grătar, la o aniversare, să simțim și noi cum e viața fără scutece, plâns și alăptat, obișnuiesc să mă mulg.

Îmi pregătesc laptele cu grijă, îl pun în pungi speciale la frigider sau congelator, în funcție de momentul plecării, și știu că mama soțului, adică bunica copiilor, i-l oferă bebelușului cu biberonul. Mie îmi convine, bebelușul e hrănit, noi suntem liniștiți!

Soacra mea îmi bate copiii când stă cu ei si soțul meu îi ia apărarea. Nu știu ce să fac

Totul părea să meargă bine… până am început să observ că, deși mă mulgeam constant, laptele nu mai ajungea pentru copil. Scoteam peste 250 de mililitri cu pompa, dar parcă dispărea din pungi. Inițial am crezut că se aruncă din greșeală, sau poate că nu sunt bune pungile și curg.

Până într-o zi când l-am surprins pe cumnatul meu, omul care nici nu mă salută prin casă, că deh... e casa părinților lui iar noi i-am invadat intimitatea, că îl pune în cafea! Cumnatul meu nu are soție, nu are copii, nu lucrează, ci stă pe banii părinților.

Când am intrat în bucătărie am exclamat cât am putut de tare: „Ce faci acolo?”. Cumnatul meu, înainte calm, acum speriat, își turna laptele meu matern în cafea. Pur și simplu. Fără rușine, ca și cum își turna frișcă lichidă.

Mi-a zis... „Este al tău? L-ai făcut tu cumva?” „Da, bineînțeles! E lapte din sânul meu. De aceea e în punguțe, și nu în cutie de la magazin. Nu te face că nu știi”. „Știam, îl beau ...pentru imunitate. Dacă e bun pentru bebeluși, e bun și pentru mine”.

Am ieșit din bucătărie val-vârtej, furioasă, consternată. O avea vreun fetiș, m-am gândit eu.

Cumnatul meu face glume nepotrivite despre fiul meu adoptat

Soțul meu nu a reacționat cum mă așteptam. Socrii nici atât...

Clocotind de furie pentru oboseala mea, pentru nopțile nedormite, pentru efortul de a păstra o aparență de normalitate într-o casă prea plină, am zis să nu las lucrurile nerezolvate. 

Am sperat că soțul mea va lua atitudine; tare m-am înșelat. I-am spus cu lacrimi în ochi ce se întâmplă și după câteva secunde de liniște, m-a întrebat dacă sunt sigură. I-am spus că da, poate să îl confrunte.

Iar răspunsul lui a fost: „O să îl întreb. Dar ce te deranjează așa de tare? Doar știi cum e el, aerian...”. Da, aerian, fără rost în viață, dar ținut în brațe de părinți și de soțul meu, când consuma din hrana pe care corpul meu o produce cu greu pentru bebeluș. Și el, un adult sănătos și apt de muncă, stă și-mi bea laptele... iar seara îi bea soțului berea cât timp face baie, după ce vine obosit de la muncă.

Copiii cumnatei mele distrug totul în casă, așa că le-am interzis să îmi mai calce pragul

Soacra a luat totul în râs când am abordat-o. Mi-a zis „L-am înțărcat cam devreme, poate de aceea face așa”. A încercat să dreagă situația cu o glumă, am înțeles. Până la urmă, eu m-am simțit ca un intrus în casă.

Ce am făcut? Am mutat laptele în recipiente opace și îl păstrez acum doar în congelator, bine ascuns. Dar încă mă întreb cât de anapoda au ajuns unele lucruri și dacă nu cumva a fost vorba de un fetiș.

Am ajuns să nu ma mai simt în siguranță în casa în care îmi cresc copiii, dar sunt prizonieră, nu am unde să mă duc. 

Scriu pentru că sunt sigură și alte mame au trecut prin situații absurde, dar s-au simțit prea obosite sau prea vinovate să vorbească despre ele. Eu am decis că merit să spun povestea asta. Cred că pe viitor voi cumpăra un frigider doar al familiei mele, dacă nu degenerează lucrurile și ne mutăm în chirie...