Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

După un travaliu de 6 ore, anestezia epidurală și-a pierdut efectul iar eu mă rugam să nu mor. Am născut copilul mai mult mort decât viu cu cordonul infasurat în jurul gâtului

După un travaliu de 6 ore, anestezia epidurală și-a pierdut efectul iar eu mă rugam să nu mor. Am născut copilul mai mult mort decât viu cu cordonul infasurat în jurul gâtului

Qbebe.ro

Am născut în urmă cu un patru ani la spitalul privat Sanador o minune de copil, pe Maria Elena, fiica mea pe care o iubesc din suflet. Acum familia noastră este completă! Nu cred că voi mai fi vreodată mămică după experiența prin care am trecut...

Din momentul în care am rămas însărcinată am început să mă interesez despre naștere și tot ceea ce presupune aceasta. Inițial, de teama nașterii naturale, am vrut să aleg cezariana. Mama mea în schimb m-a convins să nu o fac. M-a asigurat că femeile nasc natural de zeci de ani și că nu avea să mi se întâmple nimic. Aducerea mea pe lume a fost destul de ușoară, după spusele ei.

De aceea, după ce am făcut toate cercetările necesare, citind inclusiv povești despre traumele pe care femeile le suferă în spitale, din cauza cadrelor medicale, a lipsei de atenție, am decis că sunt suficient de puternică să îmi aduc pe lume copilul la fel ca bunicile și străbunicile noastre, cu toate că bebelușul avea o greutate estimată destul de mare la ecografii...

Am ales să nasc natural într-un spital privat pentru a primi toate îngrijirile necesare

Doar că totul avea se desfășoare într-un mediu bine organizat pentru că am ales să nasc la un spital privat. M-am gândit că, dacă voi da bani și voi naște la un spital privat, voi avea parte de toată atenția din partea medicilor și asistentelor. Într-adevăr am beneficiat de atenția lor Am avut chiar și un fel de doula, o asistentă care s-a ocupat exclusiv de mine, care m-a mângâiat pe frunte, mi-a șters sudoarea, m-a ținut de mână și mi-a fost alături în timpul travaliului.

femeie travaliu

Nimic nu m-ar fi pregătit pentru ce avea să urmeze. Durerile din timpul stravalului au fost insuportabile. Pe o scară de 1 la 10, aș spune 111. Am cerut, bineînțeles, anestezie epidurală, dar pe măsură ce efectul a început să dispară, durerile au crescut în intensitate atât de mult, încât îmi doream doar să nu mor. Mă gândeam că dacă nu mor până când dau naștere, totul va fi ok în viață și cu siguranță nu voi mai face copii. Și până la vârsta asta de 37 de ani nici nu am mai făcut.

Am născut copilașul natural la vârsta de 33 de ani, cu vârsta gestațională nici foarte înaintată, dar nici foarte ok, după părerea medicilor. Mi-am făcut toate analizele, atât cele de rutină, cât și cele care nu erau obligatorii și eram sănătoasă tun. Îmi doream o naștere naturală pe cât se poate fără anestezie epidurală, doar dacă condițiile ar fi impus acest lucru și durerile ar fi fost greu de suportat. Nu eram nici împotriva epiziotomiei, pentru că mă informasem dinainte și asupra acestui aspect.

Am dansat în timpul travaliului până când anestezia epidurală și-a pierdut efectul. Atunci am început să intru în panică...

mama copil

Simt că am fost trădată oarecum de așteptările mele nerealiste, de filmulețele cu nașteri naturale pe care le tot vedeam pe YouTube, de poveștile pe care le citeam pe forumuri. Cu alte cuvinte, eram pregătită pentru cei mai rău, dar speram la cei mai bine. Chiar am dansat în timpul travaliului pentru ca durerile să nu se resimtă atât de rău, așa cum văzusem eu în videoclipurile de pe Tiktok.

Numai că dansul și buna dispoziție s-au oprit în momentul în care am resimțit niște dureri atât de sfâșietoare în partea pelviană, încât abia mă puteam mișca și nu mă puteam abține să nu țip la fiecare contracție. Efectul anesteziei epidurale trecuse de mult și nici nu l-am resimțit într-un mod adecvat, așa cum citisem în poveștile de pe internet că nu simți nimic în timpul travaliului în urma acestei proceduri.

Am simțit aproape tot, dar nu la intensitatea la care am resimțit durerile, după ce efectul a trecut. Am cerut încă o anestezie, dar mi s-a spus că nu este posibil. Bineînțeles că nu era posibil, dar săperam să mi se dea calmante, le rugam să îmi dea orice să-mi atenueze din suferință. La un moment dat, tot ce am putut face a fost să strig: „dacă nu scoateți bebelușul acum din mine, eu o să mor”.

De la dilatația 8 la dilatația 10 a trecut o eternitate și... o clipă. Abia după ce am născut am început să mă panichez când am auzit „dublă circulară în jurul gâtului”

mama copil nastere

Asistenta care m-a mângâiat pe cap s-a speriat și a insistat că este timpul ca medicii să facă ceva. Am urcat pe capră din nou la control, unde au constatat că bebelușul era pe canalul vaginal, dar nu era încă pregătit să iasă. Dilatația era încă 8, dar simțeam că până la 10 mai este o eternitate și …o clipă.

Și așa a fost. 45 de minute mai târziu, după ce am împins și am împins, după ce am rămas fără aer, după ce am crezut că o să vărs, că o să leșin și mi-am revenit cu gândul doar că trebuie să-mi aduc copilașul pe lume, am reușit să o nasc pe Maria Elena, fiica mea cu o greutate de 4 kg 200 de grame. Mămicile care au dat naștere copiilor știu că este o greutate foarte mare.

Și acest lucru s-a resimțit în rupturile vaginale, dar și interne pe care a trebuit să le înfrunt. Problema a fost când moașa a strigat: „are cordonul înfășurat în jurul gâtului! Dublă circulară! Anunță repede și hai să facem ceva!”.

„Stai, abia acum urmează partea interesantă, trebuie să te curățăm bine, să te chiuretăm, să te coasem, pentru că ai niște rupturi interne groaznice. Mai bine făceai cezariană, sincer, la 4 kg 200, eu știu...”

mama copil mana

M-am speriat groaznic în acel moment, mai ales că fiica mea s-a născut mai mult moartă decât vie, cu o culoare asemănătoare prunei, un pic umflată sau cel puțin așa mi s-a părut mie și au durat câteva zeci de secunde bune până când i-am auzit plânsetul.

Simțeam disperarea în vocea moașei principale care striga „E ditamai bebelușul și nu plânge, păcat de ea...”. Atunci chiar m-am speriat și pe lângă durerile fizice pe care le-am resimțit, cele emoționale m-au acaparat întru totul. Nu era posibil să mă fi chinuit atât de mult timp, să o cresc în pântec și să o aștept cu atâta drag, să o pierd doar pentru că nu am putut împinge la timp, că nu am putut împinge mai puternic, că m-am tot văitat de durere, îmi făceam mea culpa continuu.

Până când Măriuca a scos primul plânset foarte ascuțit și am știut că totul va fi bine. Parcă nu mai contau rupturile, durerile, ci doar că ea trăiește. Ulterior, am aflat că din cauza stresului fetal, fiica mea și-a înfășurat cordonul în jurul gâtului chiar în timpul travaliului și a suferit de lipsă de oxigen, deci poți spune că este chiar o minune că acum trăiește, iar acest lucru îl poate confirma echipa de specialiști care mi-a fost alături și cărora o să le mulțumesc toată viața mea.

Bineînțeles că am avut nevoie de epiziotomie și medicii nu s-au sfiit să mă taie cât de mult a fost necesar și să mă coasă încă 45 de minute după eliminarea placentei. După ce am eliberat placenta și am crezut că am scăpat, moașa mi-a zis: „stai, abia acum urmează partea interesantă, trebuie să te curățăm bine, să te chiuretăm, să te coasem, pentru că ai niște rupturi interne groaznice. Mai bine făceai cezariană, sincer, la 4 kg 200, eu știu...”

Am îndurat cu stoicism și chiuretajul, și cusăturile interne și externe, mă simțeam ca o cârpă pe care un croitor nu foarte iscusit a încercat să o refacă, dar nu prea i-a reușit. Și acum resimt acele rupturi în timpul actelor intime cu soțul meu pentru că labiile mici mi-au fost cusute atât de prost, încât nu mai au forma pe care ar trebui să o aibă.

jucarie patut

Dar parcă toate durerile, chinurile și provocările au dispărut acum ca prin minune și eu nu mă pot gândi la nimic altceva decât cât de norocoasă sunt că pot să o țin pe Măriuca în brațe și că nu am pierdut-o atunci când credeam că nu există nicio speranță. Dacă privesc în urmă, cred că aș fi ales cezariana, fiind o opțiune mai sigură, mai ales pentru bebelușii care se nasc cu o greutate mai mare.

Nu știu dacă îmi voi recăpăta curajul să mai rămân însărcinată în această viață, dar cu siguranță nu voi mai fi atât de viteză încât să nasc natural.

Surse foto: pixabay.comunsplash.comunsplash.compexels.compexels.compexels.com

Articolul urmator
Am născut un decrețel după ani de încercări pentru că mi l-am dorit, în timp ce alte femei făceau avorturi pe bandă rulantă
Am născut un decrețel după ani de încercări pentru că mi l-am dorit, în timp ce alte femei făceau avorturi pe bandă rulantă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (0)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2024 Qbebe