Scrisoare către fiica mea concepută în urma unui act de violență

Ai fost, ești și vei fi pentru totdeauna parte din sufletul meu sfâșiat. Vei rămâne mereu fiica mea, prima mea fiică, prima mea iubire, prima mea durere absolută. Vei face parte pentru totdeauna din ceea ce sunt și am devenit. Te iubesc și te voi iubi mereu.

Îmi pare rău că ai fost concepută în urma unui act de violență. Îmi pare rău că am decis că sunt suficient de puternică și de sigură pe mine ca să merg pe jos 2 kilometri la 12 noaptea de la mătușa ta la garsoniera mea mică din Ghencea. Îmi pare rău că am crezut că mie nu mi se va întâmpla. Îmi pare rău că nu am sunat imediat la Poliție când l-am simțit cum merge în spatele meu.

Îmi pare rău că ai devenit pe lumea asta într-un cuib care suferea adânc, într-o mamă care nu era pregătită să fie mama ta, prea devastată de actul de violență prin care ai fost concepută. Am greșit. Și regret enorm. Am luat decizia de a-ți întrerupe viața într-un moment mult prea sensibil și dureros, în care iubirea mea pentru tine a fost ștearsă cu violență de durerea și groaza acelei nopți fatidice.

Îmi pare rău pentru cât de scurtă a fost viața ta. Nu ți-am dat nicio șansă. Nu am gândit nicio secundă atunci că ai putea să devii om, copilul meu, cineva. Că vei putea avea o familie. Că vom dormi îmbrățișate, că vom merge împreună la plimbări prin parc să dăm de mâncare porumbeilor, că vei avea o mătușă care te va adora și te va alinta, că vei avea bunici care te vor hrăni cu dragoste pură și ouă de găini de țară, că vei avea o viață întreagă prin care vei schimba lumea.

Nu știam atunci ce știu acum. Te văd însă, în fiecare zi. Te țin în brațe în fiecare vis. Te iubesc în fiecare gând. Ești frumoasă. Aș fi vrut să pot lua altă decizie, aș fi vrut să pot să desprind disperarea de dragostea pentru tine. Nu am putut. Îmi pare rău că nu ți-am fost o mamă mai bună. Sper să mă poți ierta. Sper să mă pot ierta.

Îmi doresc să am o familie într-o zi, dar tu trebuie să știi că nu vei fi niciodată înlocuită. Vei fi mereu primul meu copil, fiica mea, Sara. Nu te voi uita niciodată și te voi prezenta familiei mele viitoare ca pe cel mai prețios dar pe care viața mi l-a oferit la această vârstă. M-ai transformat în ceea ce sunt acum, m-ai ajutat să fiu mai puternică, să îmi accept durerea și să pășesc spre vindecare. Pentru că, prin iubirea pe care o simt pentru tine acum, realizez că undeva, în viitor, voi avea parte din nou de această iubire.

Scrisoarea asta e un semn de egoism acum pentru că este o metodă de a mă salva pe mine de durerea pe care o simt de fiecare dată când îmi amintesc că am pășit în cabinetul medicului și am semnat acordul de a-ți încheia viața. Cuvintele nu vor fi niciodată de ajuns. Dar îți pot face o promisiune că pentru totdeauna vei fi fiica mea și eu mama ta. Că vei avea frați și surori care te vor iubi la fel ca mine. Vei face parte din mine mereu. Te iubesc, Sara.

Mama ta, pentru totdeauna