Investiții în pandemie: Acvatic Bebe Club pregătește deschiderea unui nou club de educație acvatică

Investiții în pandemie: Acvatic Bebe Club pregătește deschiderea unui nou club de educație acvatică

Qbebe.ro

Odată cu reluarea activității, după aproximativ 3 luni de pauză pe fondul Covid19, Acvatic Bebe Club, club de educație acvatică dedicat bebelușilor și copiilor mici, și-a reluat activitatea, dar și planurile de extindere. Astfel, la 1 august au fost demarate lucrările de amenajare pentru un al doilea sediu, în zona de nord a Capitalei, cu o investiție estimată de 100.000 euro.

Contextul pandemic actual a suspendat activitatea Clubului de educație acvatică Acvatic Bebe Club în perioada 18 martie – 1 iunie, ulterior aceasta reluându-se parțial, inițial pe segmentul de servicii de kinetoprofilaxie. În prezent, pe fondul măsurilor necesare pentru asigurarea siguranței clienților și angajaților, activitatea a fost reluată la o capacitate de 70%.

"50% dintre abonamente au fost reactivate în primele 3 săptămâni de la reluarea activității și am remarcat o creștere a interesului pentru cursurile de educație acvatică, fiind printre puținele activități fizice ce pot fi desfășurate cu respectarea măsurilor de siguranță și cu beneficii reale pentru dezvoltarea fizică și psihică a copiilor mici", a precizat Carmen Dumitru, fondator Acvatic Bebe Club.

Carmen Dumitru

Investiția în măsurile de siguranță implementate, suplimentar față de cele solicitate de autorități, se ridică până în prezent la aproximativ 4.000 de euro.

"Am decis să achiziționăm lampe UVC pentru dezinfectarea încăperilor, un robot inteligent cu lampă UV pentru dezinfectarea suprafețelor și jucăriilor, un aparat de purificare a aerului, panou antivirus separator pentru recepție, pe lângă consumabilele necesare. De asemenea, fiecare membru al echipei este testat anticovid la fiecare 14 zile. Astfel, avem un cost lunar de peste 1.000 de euro, pe care îl investim în asigurarea măsurilor de siguranță necesare", a mai declarat Carmen Dumitru.

Pe lângă aceste investiții, ABC continuă planurile de extindere anunțate la începutul anului, propunându-și deschiderea unui al doilea club de educație acvatică, în zona de nord a Capitalei. Lucrările de amenajare vor demara la 1 august și vor dura 3-4 luni. Acest al doilea club este dedicat copiilor cu vârsta între 4 luni și 4 ani, iar investiția în noul sediu este estimată la 100.000 euro.

"Redeschiderea a fost un proces complex și provocator, dar discuțiile cu clienții ne-au dat asigurat că serviciul de educație acvatică rămâne unul de referință în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Suntem în continuare impactați de contextul actual ce aduce anxietate clienților și o instabilitate și nesiguranță fără precedent pentru mediu economic. Am reluat activitatea cu o echipă redusă cu 30%, însă ne bucurăm să putem reloca parte din echipă în noul sediu, alături de noi membri ai echipei, care au început și ei cursurile de pregătire la 1 august. Estimăm că până la finalul anului vor reuși o reechilibrare în noul context", a mai precizat Carmen Dumitru.

Acvatic Bebe Club a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 1 milion de lei, iar pentru acest an estimarea inițială viza o creștere cu 10%. În noul context, prima jumătate a anului a fost încheiată cu o scădere de 15% însă există premise pentru a fi recuperată până la finalul anului, astfel încât cifra de afaceri să se situeze la nivelul celei de anul trecut.

Clubul de educație acvatică a fost înființat în 2012, fiind dedicat, de la început copiilor cu vârste între 4 luni și 4 ani. În cei peste 7 ani de activitate, peste 2.000 de copii au urmat lecții de educație acvatică și înot la ABC, cu beneficii vizibile în dezvoltarea fizică, psihică și emoțională. Mai mult, studiile spun că participarea la lecțiile de înot poate reduce riscul de înec al copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani cu 88%.

Clubul de educație acvatică dispune de o sală de așteptare și de o zonă de adaptare treptată la temperatura din zona bazinului, respectiv exterioară. ABC este singurul club de profil din București unde tratarea și dezinfecția apei se realizeaza prin intermediul unei instalații mixte bazate pe UV și ozon, cu efect direct asupra calității apei și a aerului din jurul piscinei.

Prin sistemul de ventilație și dezumidificare, se păstrează permanent un microclimat ideal pentru desfășurarea programelor de educație acvatică. Temperatura apei are constant o valoare cuprinsă între 31,5 și 32 grade, iar cea a aerului între 32,5 și 33 grade.

Articolul urmator
O zi din viața unui copil cu autism: Ce înseamnă să crești cu acest diagnostic
O zi din viața unui copil cu autism: Ce înseamnă să crești cu acest diagnostic

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „A fost ca la Colectiv, era să murim”. 300 de tineri prinși într-un club din București, la un pas de tragedie
    „A fost ca la Colectiv, era să murim”. 300 de tineri prinși într-un club din București, la un pas de tragedie

    Peste 300 de tineri care petreceau, sâmbătă seara, într-un club din București, au trecut prin clipe de coșmar. Aceștia s-au călcat în picioare încercând...

    Am întrebat 100 de părinți ce activități aleg pentru copiii lor în pandemie
    Am întrebat 100 de părinți ce activități aleg pentru copiii lor în pandemie

    Să fii părinte nu este deloc lucru ușor, iar să fii părinte în pandemie devine o adevărată aventură, unde responsabilitatea capătă conotațiile unui test dificil, cu multe...

    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină
    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină

    O mamă este cercetată penal pentru că și-a lăsat bebelușul nou-născut în coșul de gunoi al toaletei unui avion. Cel mic a fost transportat de urgență la spital pentru...

    7 greșeli care pot afecta somnul unui nou-născut
    7 greșeli care pot afecta somnul unui nou-născut

    Somnul bebelușului este unul dintre cele mai importante aspecte care îi preocupă pe părinți. Uite 7 greșeli care pot afecta somnul nou născutului, din care poți să...

    De ce mi-am lăsat nou-născutul pe mâna unui străin
    De ce mi-am lăsat nou-născutul pe mâna unui străin

    Zile la rând am încercat, fără succes, să ies din casă și să merg pe jos, liniștită, trei străzi până în parc, cu copilul meu. De fiecare dată,...

    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie
    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie

    Zilele calde și însorite de primăvară ne-au stimulat pe toți să ieșim pentru a ne bucura de soare și de mișcare. Nu au făcut excepție nici vedetele autohtone, care, cu mic,...

    Ne-am adormit copiii în pandemie și dimineață i-am trimis la școală în război
    Ne-am adormit copiii în pandemie și dimineață i-am trimis la școală în război

    Aseară, în liniștea de acasă, mă gândeam că azi va fi Dragobetele și chiar am scris un mic articol despre această sărbătoare drăgălașă, ca un soi de terapie. Aveam o...

    Mărturia sinceră și dureroasă a unui tată care și-a pierdut fetița: „Înainte să țineți în brațe un nou-născut, spălați-vă pe mâini. Mult!”
    Mărturia sinceră și dureroasă a unui tată care și-a pierdut fetița: „Înainte să țineți în brațe un nou-născut, spălați-vă pe mâini. Mult!”

    O fetiță nou-născută și-a pierdut viața după ce a fost sărutată pe frunte. Deși a fost un gest banal, cu nici o intenție rea în spate, se pare că a fost suficient pentru ca...

    © 2024 Qbebe