3 detalii importante de care să ții cont când cumperi o jucărie

3 detalii importante de care să ții cont când cumperi o jucărie

Corina Naftanaila

Nu există nicio îndoială, jucăriile sunt cele mai sigure cadouri. Când ești în pană de idei poți apela oricând la ajutorul jocurilor amuzante pentru a aduce zâmbetul pe buze celor mici. Desigur, asta nu înseamnă că poți alege orice. Poate nu știai, dar sunt câteva detalii esențiale de care trebuie să ții cont atunci când cumperi o jucărie. Care sunt acestea? Urmează să le descoperi, din fericire pentru tine și pentru piticul ce urmează să fie cadorisit.

Să recunoaștem, cu toții admirăm jucăriile. Chiar și cei mai mari dintre noi se lasă vrăjiți de farmecele jocurilor interactive ce implică toată familia, sau de cele ale jucăriilor absolut adorabile de la care nu-ți poți lua ochii. Dacă adulții se lasă purtați uneori în lumea magică a jucăriilor, copiii deja se simt ca acasă. Nu există copil care să aibă suficiente jucării, așa cum nu există joc ce nu-și poate găsi locul în viața unui pitic.

De cele mai multe ori, când ești nevoit să faci un cadou celor mici ai tendința să cumperi cât mai multe pentru a te asigura că nu dai greș. Ei bine, acesta nu este unul dintre detaliile de care să ții cont când mergi la vânătoare pentru cadoul perfect. Vei afla care sunt "must-urile" atunci când alegi o jucărie și vei vedea că odată lecția învățată, vei deveni as în cadouri pentru pitici.

Cumpără cadouri în funcție de vârsta

Da, principalul criteriu de care trebuie să ții cont este vârsta copilului. De ce? În primul rând, din motive de siguranță. Nu este indicat să-i cumperi unui copil de 1-3 ani jocuri ce includ piese de mici dimensiuni, ce pot fi înghițite cu ușurință. Să nu uităm că la această vârstă, copiii sunt foarte curioși și au tendința să bage în gură orice lucru nou și aparent interesant. Un al doilea motiv este, desigur, utilitatea jocurilor. Atunci când cumperi o jucărie îți dorești să prezinte interes cât mai mult timp. Astfel, nu este indicat să cumperi un puzzle cu 100 de piese unui pitic ce abia face cunoștință cu formele, așa cum nu este tocmai potrivit un set de cuburi de mari dimensiuni unui preșcolar, ce deja este la stadiul de a construi machete pe cont propriu. Pentru a te asigura că faci alegerea potrivită te invităm să vizitezi magazinul online jucariaperfecta.ro, de unde poți alege cadoul perfect. Răsfoiești în voie catalogul cu produse variate și cumperi jucăriile în funcție de vârsta recomandată pe site.

Camion Mack cu lansator Cars 3 Story Sets
 Casuta pentru papusi Play House Wader

Produse de cea mai bună calitate

Nu toate jucăriile au viață veșnică, este cert. Însă este indicat să cumperi întotdeauna produse de cea mai bună calitate. Principalul motiv este, din nou, siguranța. Este esențial ca articolele ce intră în contact cu cei mici să fie fabricate conform celor mai înalte standarde de siguranță, să fie pictate în culori non-toxice și să aibă textură prietenoasă. Din fericire pentru tine, jucăriile din magazinul online jucariaperfecta.ro întrunesc cu brio toate aceste detalii. Mai mult decât atât, reprezentanții magazinului reușesc să fie la curent cu cele mai căutate jucării ale momentului, oferindu-ți astfel posibilitatea să alegi un cadou cu adevărat cool.

Circuit Fulger McQueen si Cruz Ramirez Cars 3 Carrera First 3,5 m
 Circuit Station Starter Thomas&Friends Track Master

Livrare rapidă

Încă unul dintre detaliile de care să ții cont este livrarea produselor. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, nu-i așa? Ei bine, și la acest capitol poți alege cu încredere jucariaperfecta.ro. Este foarte simplu să plasezi comanda și, cel mai important, primești coletul în maxim 24 de ore. Asta nu este tot! Pentru comenzile în București se asigură transportul în aceeași zi 7 zile din 7, ceea ce înseamnă că te scoate din orice încurcătură. Mai mult decât atât, pentru comenzile cu livrare Sâmbătă ai transport gratuit în București. Cu alte cuvinte, vizitează magazinul online jucariaperfecta.ro și fă-i copilului o bucurie, alege-i o jucărie!

Masinuta Pickle - Blaze si Masinile Uriase
Set de joaca Chase Cercetas si masina de politie Patrula Catelusilor

 

http://www.jucariaperfecta.ro/

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vrei un copil fericit? 10 metode susținute de știință de care trebuie să ții cont
    Vrei un copil fericit? 10 metode susținute de știință de care trebuie să ții cont

    Ne străduim să le oferim copiilor noștri tot ce credem noi că au nevoie pentru a fi fericiți. Pierdem din vedere faptul că micuții noștri nu au nevoie de lucruri materiale pentru a...

    Apel pentru străinii care îmi ating bebelușul: copilul meu nu este o jucărie!
    Apel pentru străinii care îmi ating bebelușul: copilul meu nu este o jucărie!

    Dacă anumiți părinți consideră ceva obișnuit ca persoanele străine să le atingă bebelușii, pentru alții un asemenea gest este inacceptabil. O mamă de peste hotare se regăsește...

    Ele sunt cele mai vulgare zodii! Nu țin cont de timp și spațiu când sunt nervoase
    Ele sunt cele mai vulgare zodii! Nu țin cont de timp și spațiu când sunt nervoase

    Dacă anumite persoane reușesc, de cele mai multe ori, să se controleze și să nu fie nepoliticoase în situațiile tensionate, altele nu se pot stăpâni deloc și nu le pasă...

    Am fost certată pe internet pentru că i-am cumpărat fiului meu un set de curățenie de jucărie
    Am fost certată pe internet pentru că i-am cumpărat fiului meu un set de curățenie de jucărie

    Este o lume a bărbaților în continuare, spune o mamă pe TikTok, care a fost hătuită de internauți pentru că a decis să îi cumpere fiului ei un set de curățenie de...

    Am primit aceeași jucărie cadou de la bunica mea ani la rând. Abia după moartea ei am aflat adevărul dureros
    Am primit aceeași jucărie cadou de la bunica mea ani la rând. Abia după moartea ei am aflat adevărul dureros

    În timp ce frații ei primeau cadouri și bani de la bunica, mezina familiei primea câte o oiță din plastic cu clopoțel la gât. Abia după decesul bătrânei, cu...

    Frumusețea de a fi mamă singură, pe care oamenii nu o înțeleg: „Sunt un părinte mai bun pe cont propriu”
    Frumusețea de a fi mamă singură, pe care oamenii nu o înțeleg: „Sunt un părinte mai bun pe cont propriu”

    Cele mai multe persoane sunt speriate de ideea de a fi părinte singur, dar nu și această mamă de peste hotare! „Pentru mine, faptul că îmi cresc copilul singură e ceva...

    Am descoperit că iubitul meu are cont pe OnlyFans…
    Am descoperit că iubitul meu are cont pe OnlyFans…

    O femeie de peste hotare a descoperit că iubitul său are anumite activități online pe care le ține secrete. Printre altele, un cont pe OnlyFans.

    O mai ții minte pe Super Nanny? Ce poveste impresionantă de viața are femeia care îi făcea pe copiii obraznici să-și asculte părinții
    O mai ții minte pe Super Nanny? Ce poveste impresionantă de viața are femeia care îi făcea pe copiii obraznici să-și asculte părinții

    Cine nu își mai amintește celebra emisiune tv „Super Nanny”, în care dădaca Irina Petrea îi ajuta pe părinții din toată țara să își disciplineze...

    © 2025 Qbebe