Cumpărăturile pentru noul an școlar- lista rechizitelor care nu trebuie să îi lipsească celui mic!

Cumpărăturile pentru noul an școlar- lista rechizitelor care nu trebuie să îi lipsească celui mic!

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pentru cele mai bune achiziții în noul an școlar, experții te sfătuiesc să  nu lași cumpărăturile pe ultima sută de metri. Ca să îți fie mai ușor, ghidează-te și după indicațiile de mai jos și nu ezita să-ți implici și copilul în acest demers!

Cum să procedezi când alegi rechizitele pentru copil

Pentru a fi sigură că micuțul tău va avea la îndemână tot ce-i este necesar în anul școlar care va veni, ține cont și de sfaturile de mai jos:
• Fă-ți din timp o listă cu ceea ce ai nevoie, dar nu înainte de a lua legătura și cu cadrele didactice pentru a ști exact ce se cere la școală

• Dacă ai un copil mai mare, implică-l și pe el în demersul de alegere a rechizitelor

• Fii foarte atentă când vei cumpăra ghiozdanul- Acesta trebuie să fie pe măsura copilului, să fie confecționat din materiale de calitate și să fie cât mai comod de purtat (de exemplu, să aibă bretele cât mai late, reglabile și cât mai multe compartimente, astfel încât greutatea să se distribuie uniform pe spatele și pe umerii copilului)

• Optează pentru caiete cu foi de calitate, care nu vor absorbi cerneala

• Ai grijă ca rechizitele să nu fie prea mari și să se potrivească perfect dimensiunii ghiozdanului ales

• Foile pentru desen ar trebui să respecte grosimea indicată de cadrul didactic

• Cariocile ar trebui să fie de calitate, din materiale cât mai puțin toxice

• Orientează-te mai ales spre stilourile cu rezerve

• Pe cât posibil, profită de reduceri și de ofertele speciale

• Încearcă să faci distincția dintre necesități și dorințele copilului- De exemplu, dacă micuțul tău își dorește neapărat un anumit echipament pentru ora de educație fizică, nu te grăbi să-i îndeplinești dorința, ci gândește-te bine dacă acesta este sau nu adecvat cu cerințele școlii. Dacă este posibil, după ce îl vei cumpăra pe cel care trebuie îl poți personaliza cumva pentru a fi cât mai pe gustul copilului.

Nu în ultimul rând, nu uita că este important să faceți din timp cumpărăturile pentru noul an școlar. Veți evita astfel aglomerația din preajma începerii școlii și veți avea ocazia să alegeți dintr-o gamă mai largă de oferte!

Rechizite necesare pentru clasa pregătitoare

Dacă ai un copil care merge pentru prima dată la școală, iată ce ar trebui să-i cumperi:
• Ghiozdan
• Penar

Penar, alaturi de creioane colorate, foarfeca, lipicim guma de sters

• Stilou
• Caiete mici cu foaie velină
• Caiete mici de matematică
• Creioane grafice HB
• Un set de carioci
• Un set de creioane colorate
• Gumă de șters
• Foarfecă
• Riglă
• Lipici solid
• Bețișoare de plastic
• Numărătoare
• Carton colorat (A4)
• Hîrtie glasată autocolantă
• Plastilină
• Stickers
• Pixuri cu gel colorat
• Dosare de plastic cu șină
• Echipament sportiv (în funcție de cerințele școlii) 

Rechizite necesare pentru clasele I-IV

Înainte să achiziționezi rechizitele utile copilului tău, ia în calcul faptul că, în ciclul primar, acesta va avea materii precum: limba română, matematică, biologie, geografie, istorie, o limbă străină, muzică și educație fizică. Practic, pentru fiecare dintre aceste materii va fi necesar câte un caiet, în funcție de solicitările primite de la școală.
Ca să te asiguri că micuțul tău va avea toate rechizitele care-i vor fi utile îi vei cumpăra:
• Un ghiozdan
• Un penar
• Stilouri cu rezervă
• Un set de creioane
• Un set de creioane colorate
• Un set de carioci
• Lipici
• Pixuri cu gel colorat
• Ascuțitoare
• Rigle
• Stickers
• Caiete de tip I (cu liniatură oblică) pentru clasa I
• Caiete de matematică gata liniate
• Caiete de tip II (fără liniatură oblică) pentru clasele I și II
• Caiete de matematică nespiralate (pentru clasa a II-a)
• Caiete dictando A4 - pentru clasele I-IV
• Caiete cu foaie velină A4 - pentru clasele I-IV
• Caiete studențești cu foaie velină, 48 file - pentru clasele III-IV
• Caiete studențești dictando, 48 file, nespiralate, gata liniate - pentru clasele III-IV
• Caiete studențești de matematică, 48 file, nespiralate, gata liniate - pentru clasele III-IV
• Caiet de biologie, caiet de geografie, caiet de muzică (pentru clasa a IV-a)
• Șablon cu harta României
• Echipament sportiv (în funcție de cerințele școlii)

Surse:
www.a1.ro, www.observator.tv, www.greatschools.org

Surse poze:

www.pixabay.com 

Articolul urmator
Noul truc care îți face copilul să doarmă toată noaptea. Ai auzit de cearceaful senzorial?
Noul truc care îți face copilul să doarmă toată noaptea. Ai auzit de cearceaful senzorial?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Prețul rechizitelor în 2023. Cât costă un ghiozdan complet echipat pentru noul an școlar
    Prețul rechizitelor în 2023. Cât costă un ghiozdan complet echipat pentru noul an școlar

    Noul an școlar vine cu pași repezi, încă puțin și sună clopoțelul! Copiii își rezolvă ultimele teme de vacanță și se gândesc cu emoție la prima zi de școală,...

    Lista bagaj vacanță copii: ce trebuie să nu-i lipsească din valiză pentru un concediu reușit
    Lista bagaj vacanță copii: ce trebuie să nu-i lipsească din valiză pentru un concediu reușit

    Fie că este vorba despre o mini-vacanță sau un concediu ce durează mai mult de o săptămână, să faci bagajele pentru toată familia este o adevărată provocare. Chiar dacă...

    4 rețete cu prune uscate pe care să i le faci celui mic
    4 rețete cu prune uscate pe care să i le faci celui mic

    Prunele uscate sunt bogate în nutrienți și pot fi folosite pentru a găti diferite feluri de mâncare dulci și sărate. Așadar, poți folosi aceste ingrediente pentru a...

    Școala incepe cu o veste bună! Iată ce vor primi elevii în noul an școlar
    Școala incepe cu o veste bună! Iată ce vor primi elevii în noul an școlar

    În ședința de Guvern care are loc chiar astăzi, urmează să fie adoptată o OUG care reglementează acordarea unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din...

    Vor purta elevii măști în clase din septembrie? Ce spune Alexandru Rafila despre noul an școlar
    Vor purta elevii măști în clase din septembrie? Ce spune Alexandru Rafila despre noul an școlar

    Școala începe în mai puțin de o lună, iar numărul cazurilor noi de COVID-19 se apropie din nou de pragul de 10.000. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 9.864...

    Ghiozdanele antiglonț: așa se pregătesc copiii americani pentru noul an școlar
    Ghiozdanele antiglonț: așa se pregătesc copiii americani pentru noul an școlar

    Noul an școlar se aproprie cu pași repezi, fiecare părinte încercând să-i ofere copilului tot ceea ce are nevoie pentru a păși cu bucurie și cu încredere...

    Dragostea nu are dimensiuni: povestea celui mai mic cuplu din lume
    Dragostea nu are dimensiuni: povestea celui mai mic cuplu din lume

    Faptul că dragostea nu este condiționată de aspectul fizic al partenerilor este dovedit din plin de un cuplu din Brazilia. În urmă cu câțiva ani, acesta a intrat în...

    Un tată a încercat să-și răpească fiul, împreună cu bunicul celui mic, chiar din brațele mamei sale. Totul s-a întâmplat într-un mall din București, în sectorul 5
    Un tată a încercat să-și răpească fiul, împreună cu bunicul celui mic, chiar din brațele mamei sale. Totul s-a întâmplat într-un mall din București, în sectorul 5

    Un tată a încercat să-și răpească fiul, împreună cu bunicul celui mic, chiar din brațele mamei sale. Totul s-a întâmplat într-un mall din București,...

    © 2024 Qbebe