Editura Univers Enciclopedic susține lectura pe timpul vacanței

Editura Univers Enciclopedic susține lectura pe timpul vacanței

Corina Naftanaila

Chiar dacă vacanța de vară a început deja, lectura nu trebuie să înceteze, în special în cazul celor mici. Bine, în timpul vacanței, lectura trebuie combinată cu distracția pentru că până la urmă, după un an de învățat, copiii au nevoie și ei de o vacanță binemeritată.

Așa cum a facut-o întodeauna, editura Univers Enciclopedic susține educația și lectura de la vârste cât mai fragede. Anul acesta, sub deviza "Vacanța începe, educația continuă! Pregătește-ți lectura pentru vacanță!" editura vă îndeamnă pe voi, părinții, să le oferiți cărți ilustrate, educative și distractive în același timp, cu reduceri de -50%.

https://www.universenciclopedic.ro/

Trebuie să știți că lectura de la vârste cât mai fragede este esențială pentru dezvoltarea celor mici, pentru că acesta este momentul în care informațiile primite de la cei din jur se sedimentează. Astfel, ideile, mesajele și expresiile auzite din cărțile citite de către voi sunt reținute și folosite inițial prin repetare, apoi cu înțeles. Cărțile pentru copii nu sunt însă singurele titluri la care se aplică reducerile. Pentru voi, cei mari, editura a redus și prețul celorlalte cărți din categoria dicționarelor și a cărților istorice pentru ca, în puținul timp liber pe care îl aveți, să vă delectați cu o carte.

Care este mesajul din spatele acestei devize și a acestui demers al editurii? Mesajul se poate traduce prin dorința de a-i încuraja pe micuții vostri să citească cât mai mult în timpul liber, pentru a-și forma un vocabular cât mai vast și o imaginație cât mai bogată. În plus, credem că și voi aveți nevoie de o binemeritată pauză de lectură pentru a vă destinde.

În speranța că discountul de -50% va fi un motiv în plus să alegeti cărți pentru vacanța de vară, editura Univers Enciclopedic a pregătit o selecție de titluri interesante și educative, așteptându-i pe toți pasionații de lectură, și nu numai, să le descopere pe site-ul universenciclopedic.ro.

Articolul urmator
O viitoare mămică susține că nu-și mai poate săruta soțul din cauza respirației lui: „Îmi provoacă senzație de vomă”
O viitoare mămică susține că nu-și mai poate săruta soțul din cauza respirației lui: „Îmi provoacă senzație de vomă”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă susține că i-a căzut mamelonul în timpul alăptării. Ce este vasospasmul de mamelon?
    O mamă susține că i-a căzut mamelonul în timpul alăptării. Ce este vasospasmul de mamelon?

    O mamă povestește pe TikTok că i-a căzut mamelonul în timp ce își alăpta copilul. Acest fenomen rar întâlnit este cauzat de vasospasmul de mamelon, despre care...

    Schimbare la 360 de grade în Univers pentru trei nativi! Finalul anului vine cu planuri noi
    Schimbare la 360 de grade în Univers pentru trei nativi! Finalul anului vine cu planuri noi

    Finalul anului va influența trei dintre nativi pe diverse planuri. Schimbările de bun augur își vor face loc în viața acestor trei reprezentanți ai semnelor zodiacale. De...

    Zodiile care primesc cel mai important mesaj de la Univers MÂINE
    Zodiile care primesc cel mai important mesaj de la Univers MÂINE

    Mâine este o zi cu o încărcătură energetică aparte, o zi în care Universul pare că își deschide porțile și trimite semnale puternice către anumite zodii. Fie...

    Harta vacanței din luna februarie 2024 pentru unitățile de învățământ, pe județe
    Harta vacanței din luna februarie 2024 pentru unitățile de învățământ, pe județe

    Elevii și profesorii intră din nou în vacanță în luna februarie. Vacanța „mobilă” durează o săptămână și este stabilită de fiecare inspectorat...

    4 nativi primesc un mesaj puternic de la Univers în noiembrie. Noroc sau se continuă ghinionul?
    4 nativi primesc un mesaj puternic de la Univers în noiembrie. Noroc sau se continuă ghinionul?

    Universul are propriul mod de a vorbi nativilor, iar luna noiembrie pare să trimită semnale puternice către patru zodii. Fie că vorbim despre revelații, desprinderi dureroase sau șanse...

    Zodiile care primesc mesajul mult așteptat de la Univers! De azi începe să le meargă bine pe toate planurile
    Zodiile care primesc mesajul mult așteptat de la Univers! De azi începe să le meargă bine pe toate planurile

    Astăzi este o zi mare pentru patru semne zodiacale. Nativii binecuvântați de către astre primesc de la Univers primele semne clare că dorințele lor cele mai mari sunt pe cale să...

    3 zodii primesc daruri neașteptate de la Univers săptămâna asta. Universul le arată calea spre bine
    3 zodii primesc daruri neașteptate de la Univers săptămâna asta. Universul le arată calea spre bine

    Viața are momente în care pare să ne surprindă, iar săptămâna aceasta, Universul își îndreaptă energia deosebită către câteva semne zodiacale care au...

    Ziua în care dorințele devin realitate: portalul 11/11! Zodiile primesc miracolul de la Univers
    Ziua în care dorințele devin realitate: portalul 11/11! Zodiile primesc miracolul de la Univers

    Există momente în Univers în care energiile par să se alinieze într-un mod magic, iar dorințele capătă o putere aparte. Ziua de 11 noiembrie, cunoscută drept portalul...

    © 2025 Qbebe