Nu vreau să plătesc chirie, așa că locuiesc într-o magazie din curtea părinților mei

Nu vreau să plătesc chirie, așa că locuiesc într-o magazie din curtea părinților mei
Andreea Guica - Redactor

Cred că mulți dintre noi știm cât de scumpă este chiria, mai ales în ultimul timp. Această tânără din SUA a decis că nu vrea să plătească sume exorbitante pe chirie așa că a recurs la varianta de „rezervă” și anume magazia din curtea părinților săi. Chiar dacă locuința este mică, este confortabilă și cel mai important…gratuită!

Aniah Warne, o tânără de 21 de ani, din Baise, Idaho, s-a mutat în magazia din curtea părinților săi. Motivul? Nu trebuie să plătească chirie. În plus, a reușit să transforme o simplă magazie într-o cameră cu adevărat frumoasă, potrivită pentru o tânără de vârsta ei, care locuiește singură.

Aniah a postat pe contul său de TikTok turul căsuței sale și le-a arătat internauților unde locuiește. Multe comentarii nu au fost, însă, prea prietenoase, luând-o pe fată peste picior pentru că locuiește într-o simplă magazie, menționează Tyla.com.

Însă filmulețul pe care l-a distribuit Aniah arată o căsuță confortabilă, decorată cu plante, tapeturi simpatice pe pereți și alte decorațiuni care îi dau aspectul unei locuințe plăcute.

E mică, dar confortabilă și e un spațiu mai mult decât suficient pentru o singură persoană. Lipsește o baie și o bucătărie, însă pentru acestea folosește casa părinților, care se află la câțiva metri distanță.

„Am birou, un TV și patul meu mare. Atunci când stau așezată în pat, am o priveliște superbă spre grădină”, explică Aniah.

„Lângă pat este noptiera, în care îmi țin lucrurile esențiale, un frigider, un dulap, o oglindă ca să văd cum arăt și câteva plante. Un ventilator, pentru când îmi e cald și un radiator pentru când îmi este frig”, arată ea camerei de filmat.

Filmulețul de pe TikTok a strâns peste 1 milion de vizualizări, iar tânăra a primit o mulțime de comentarii. Unii au judecat-o, alții au apreciat-o pentru alegerea făcută, iar alții i-au pus o mulțime de întrebări. Un internaut a întrebat-o „Ce faci în legătură cu insectele? Nu te invadează?”, la care fata a răspuns „Trebuie doar să am grijă și să nu las mâncare afară, pentru că vin furnicile. Altfel, nu am vreo problemă cu alte insecte”, a dezvăluit ea.

Ce părere ai despre locuința fetei? Ai putea să locuiești într-un spațiu atât de mic?

Surse foto: tyla.com

Surse articol: tyla.com www.tiktok.com/@aniahhhhwarne 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe