Mama mai are doar câteva luni de trăit, așa că am rugat-o să mă însoțească la balul de absolvire. Am vrut să se simtă specială

Mama mai are doar câteva luni de trăit, așa că am rugat-o să mă însoțească la balul de absolvire. Am vrut să se simtă specială

Andreea Guica - Redactor

O adolescentă din Buffalo, New York, i-a făcut mamei sale un cadou special în ultimele sale luni de viață. A invitat-o la balul de absolvire, iar cele două au petrecut o seară minunată împreună.

 

Alexis a fost dintotdeauna apropiată de mama sa, Libby, iar legătura lor a devenit și mai puternică odată cu trecerea timpului.

De curând, medicul i-a spus lui Libby că mai are doar câteva luni de trăit, deoarece cancerul de care suferea a intrat în metastază. La auzul veștii, familia lui Libby a fost devastată.

Alexis și-a dorit să-i ofere mamei sale o seară în care să uite de toate problemele și în care să se simtă specială. Așa că a invitat-o la balul de absolvire.

Alexis si Libby

Libby a ratat propriul său bal al bobocilor atunci când era în liceu, deci surpriza a fost și mai mare decât în mod normal.

Indiferent ce s-ar fi întâmplat cu mama, am vrut să-și trăiască viața din plin”, a mărturisit Alexis, potrivit News.amomama.com

Pentru a-i pregăti mamei sale cea mai frumoasă invitație, Alexis a fost ajutată de verișorii ei. Astfel, verișorii s-au așezat în linie în fața casei, cu o pancartă pe care scrie „Mamă, vrei să vii la bal cu mine?”. În spatele verișorilor ei, Alexis aștepta nerăbdătoare răspunsul mamei sale, ținând un buchet de flori în mână. 

Când Libby a văzut invitația, a început să lăcrimeze de emoții. Se pare că planul lui Alexis a funcționat și mama sa chiar a fost surprinsă de frumosul gest.

În seara cu pricina, cele două femei au plecat spre bal cu o limuzină, care a fost donată familiei din partea liceului. La intrare, Alexis și mama sa au fost întâmpinate și aplaudate de participanții la bal, făcându-și o intrare care va rămâne în istoria liceului.

Libby a fost extrem de încântată de la început până la final și a petrecut o seară de excepție în compania fiicei sale.

Câteva luni mai târziu, Libby s-a stins din viață, lăsând în urmă o familie îndurerată, care îi duce dorul în fiecare zi. Totuși, Alexis este recunoscătoare că a reușit să-i ofere mamei sale unul dintre cele mai frumoase cadouri posibile: o noapte de neuitat.

Surse foto: Facebook/Alexis Elizabeth Gaymon

Surse articol: https://news.amomama.com/298095-teen-takes-mom-months-live-her-first-pro.html 

Articolul urmator
Fiica mea a vrut să lipsească de la școală când era în doliu pentru mama ei, dar eu nu i-am permis
Fiica mea a vrut să lipsească de la școală când era în doliu pentru mama ei, dar eu nu i-am permis

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea specială dintre Theo Rose și Anghel Damian. Au aflat că vor deveni părinți la doar câteva luni de relație, dar asta i-a unit și mai mult
    Povestea specială dintre Theo Rose și Anghel Damian. Au aflat că vor deveni părinți la doar câteva luni de relație, dar asta i-a unit și mai mult

    Theo Rose și Anghel Damian formează un cuplu frumos, efervescent, tânăr și expresiv. Relația celor doi a început surprnzător de rapid, cei doi aflând că vor deveni...

    Mai am doar un an de trăit și da, am ales să le spun copiilor că voi muri
    Mai am doar un an de trăit și da, am ales să le spun copiilor că voi muri

    Jenny Appleford, din California, SUA, a primit diagnosticul de cancer la plămâni, deși nu a fumat o țigară în viața ei. Medicul i-a spus că mai are mai puțin de un an de...

    O femeie a aflat că mai are doar un an de trăit când era însărcinată în 20 de săptămâni. „Sunt gata să lupt din nou, dar mă tem de ceea ce va urma"
    O femeie a aflat că mai are doar un an de trăit când era însărcinată în 20 de săptămâni. „Sunt gata să lupt din nou, dar mă tem de ceea ce va urma"

    Însărcinată în 20 de săptămâni, o viitoare mamă a primit o veste cumplită, aceea că nu ar mai fi avut mai mult de un an de trăit. Diagnosticată cu o formă...

    Un bărbat trebuie să aleagă între logodnica și mama lui, care mai are 5 ani de trăit. „E cea mai grea alegere din viața mea”
    Un bărbat trebuie să aleagă între logodnica și mama lui, care mai are 5 ani de trăit. „E cea mai grea alegere din viața mea”

    Ce faci când ai de ales între iubirea vieții tale și persoana care ți-a dat viață? Un bărbat a fost pus să facă o alegere care i-a schimbat viața pentru totdeauna! A...

    Viața așa cum nu am vrut-o! Am fost victima abuzurilor de tot felul, dar am învățat să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare
    Viața așa cum nu am vrut-o! Am fost victima abuzurilor de tot felul, dar am învățat să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare

    Viața mea... nu știu exact cum să o descriu; cred că un "rollercoaster" ar fi pe aproape. M-am lovit de atâtea lucruri, pe care cu mintea mea de copil nu am putut să le...

    O tânără mamă de 23 de ani a fost ucisă și apoi incendiată de fostul iubit. Anda fusese răpită acum cateva luni chiar de față cu fiul ei de 6 ani
    O tânără mamă de 23 de ani a fost ucisă și apoi incendiată de fostul iubit. Anda fusese răpită acum cateva luni chiar de față cu fiul ei de 6 ani

    Dacă în luna februarie a acestui an, fostul iubit nu a reușit să își ducă planul la bun sfârșit și să îi ia viața, pentru că tânăra mamă pe nume...

    Copilul meu de șase ani a trăit timp de patru luni fără o parte din craniu
    Copilul meu de șase ani a trăit timp de patru luni fără o parte din craniu

    Unele situații limită în care se află copiii, pun în dificultate părinții. Cu sănătatea nu te joci, ci trebuie să acționezi rapid și prompt. Iată cum a reușit o mamă...

    Durere fără margini! Două fetițe au rămas orfane la numai 11 ani. Mama lor a murit la numai câteva luni după tatăl lor
    Durere fără margini! Două fetițe au rămas orfane la numai 11 ani. Mama lor a murit la numai câteva luni după tatăl lor

    Două fetițe gemene, Isabelle și Emily, au rămas orfane de ambii părinți care au murit la un an și jumătate unul după altul. În mai 2023, tatăl lor se stingea din viață din...

    © 2026 Qbebe