Anul școlar în care trebuie să aleg dacă vreau un copil repetent sau unul bolnav

Anul școlar în care trebuie să aleg dacă vreau un copil repetent sau unul bolnav

Gabriela Paladi - Redactor

În martie anul acesta se închideau școlile. Începea epidemia de Covid-19 și aveam în România 15 cazuri în total. Premierul declara că ”Grija noastra principală este aceea de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la școală.”. Suntem la 10 septembrie 2020 și avem 98.304 de cazuri, aproximativ 1200 de cazuri noi în fiecare zi. Și ce facem? Experimente pe copii. Pentru că se consideră acum că nu trebuie să îi mai ferim de orice risc de contaminare. Acum putem să riscăm, pentru că vin alegerile și dacă nu se deschid școlile fizic nici lumea nu se duce la vot. Este un joc de poker politic puturos și pestinențial unde se învârt bugete și se pariază pe viețile oamenilor. Părinții trebuie să aibă dreptul de a alege și alegerea lor să nu ia dreptul copiilor la educație!

Astăzi am aflat că în școala noastră, la învățământul primar, vor începe cursurile normal, cu 30 de copii înghesuiți într-o clasă mai mică decât livingul meu, care nu este mai deloc ventilată. Că se vor primi măști pentru copii și se vor monta panouri de plexiglas (nu sunt încă montate), că li se va lua temperatura în fiecare dimineață și că au dezinfectant în clase. Că trebuie să respecte următoarele reguli:

  • Să nu se atingă
  • Să poarte tot timpul mască
  • Să nu își împrumute obiecte personale
  • Să nu depășească linia plexiglasului
  • Să nu vorbească spre alți copii

Nu s-a lăsat loc de alte opțiuni. Copiii trebuie să vină la școală în aceste condiții. (Sunt curioasă cum va reuși învățătoarea de la clasa pregătitoare să se asigure că cei 25-30 de copii respectă regulile de mai sus?). Ca într-o dictatură, s-a ignorat că suntem într-o situație absolut excepțională și s-a ajuns ca părinții care nu vor să riște viața copiilor și a lor să aibă aceste opțiuni:

  1. Să treacă la homeschooling, ceea ce duce la abandon școlar sau la repetenție, din punct de vedere legislativ
  2. Să mute copilul la altă școală (de stat sau particulară), unde se ia în considerare și dorința părinților
  3. Să ducă copilul la școală în aceste condiții și să îi riște sănătate

fetita cu masca langa un teanc de caieteEram împăcată cu varianta de hibrid: o săptămână jumătate de clasă, o săptămână cealaltă jumătate, cu transmitere mereu online. Îmi asumasem acest fapt, cu un risc mai mic de expunere - doar 15 copii în clasă, expunere o dată la două săptămâni. Eram mulțumită la maximum și de implicarea învățătoarei care cât s-a făcut școală online, apăi chiar a făcut. Mi se părea varianta corectă pentru toată lumea, cu risc mai mic de expunere și cu opțiune de predare suficientă fizic ca să se acopere eventuale lacune din online. Mulți prieteni au copii în școli de stat din București unde se va pune în aplicare la școala primară varianta hibrid, care consider că este și cea mai echilibrată.

Nu are deloc importanță de ce unii părinți vor online, de ce alții vor la școală, de ce unii se simt mai confortabili cu opțiune de hibrid. Important aici este să putem decide noi, părinții, ce este mai bine pentru copil. Eu nu îmi voi duce copilul la școală în aceste condiții. Pentru că eu chiar cred în Covid, că așa se vorbește mai nou. Am citit zeci de studii, sute chiar care confirmă un singur lucru clar - NU ȘTIM CUM ACȚIONEAZĂ ACEST VIRUS! Oameni sănătoși au murit, mulți copii chiar în România sunt acum internați la terapie intensivă (numai 21 la Matei Balș). Da, se crede că transmiterea COVID-19 în rândul copiilor este limitată, însă de ce să nu o limităm și mai mult? În starea de urgență nu aveai voie să te întâlnești om cu om, chiar și cu mască, apoi a venit starea de alertă unde nu aveai voie o adunare cu mai mult de 6 oameni, în aer liber, chiar și cu mască. Iar acum îngrămădim 30 de copii într-o clasă. Înțelegeam o astfel de decizie pe fondul unei scăderi a numărului de cazuri. Dar suntem pe un așa-zis platou, în care am mai fost o dată când s-a ridicat starea de urgență și am ajuns de la 200 de cazuri la 1500. Și eu îmi doresc să revenim la o viață normală, dar asta nu se poate întâmpla momentan. Nu vreau iar lockdown, nu vreau restricții, vreau doar să avem dreptul de a alege.

Și îmi asum riscurile care vor veni din punct de vedere educațional pentru că aleg să nu duc copilul la școală. Voi face homeschooling și o voi ajuta să își dezvolte abilitățile de bază și cele care sunt parte din pasiunile ei. Probabil că peste o lună, două, cazurile de Covid vor apărea și la noi în școală, și tot la online se va ajunge. Și se vor fi terminat și alegerile până atunci. Sau poate că nu. Oricum va fi, nu pot să mă joc cu viața copilului meu. Poate că anul acesta nu va învăța fracțiile atât de bine, poate că nu va învăța cum se scrie corect topogan sau tobogan, însă are toată viața înainte să recupereze ce ar putea să piardă anul acesta. Pot trăi cu sentimentul acesta de vinovăție, și, cel mai important este că îl pot corecta. Însă nu aș putea să trăiesc vreodată cu apăsarea că din cauză că m-am supus unei dictaturi, copilul meu ar putea să aibă sechele de sănătate toată viața, sau că ar putea să rămână fără mamă, fără bunică, fără tată? Nu vreau să merg pe principiul că ”mie nu mi se poate întâmpla”. Dacă mi se întâmplă? Chiar am ajuns ca la război, cu ”scapă cine poate”.

Așa că am un mesaj pentru directorul școlii noastre:

Domnule Director,

La 14 cazuri de Covid-19 închideam școala în martie, acum la peste 1200 pe zi trimitem copiii ca mieii la tăiere? Practic, trebuie să alegem între boală și repetenție? Îmi dau lacrimile de frustrare. Mi-am protejat copilul și familia 5 luni, nu am dus copilul nici măcar într-un hypermarket gol și acum îl expun zilnic cu 30 de copii într-o sală neventilată de 50 de metri pătrați?

Pandemia aceasta este o situație cu adevărat excepțională și mi se pare normal și democratic ca părinții să aibă dreptul să decidă pentru sănătatea copiiilor lor, fără să li se ia dreptul copiilor la educație. Nu ați făcut niciun sondaj printre părinți, să întrebați câți copiii sunt bolnavi cronici, câți au membri în familie cu boli cronice, câți sunt de acord cu o astfel de expunere. Nu ați luat în considerare nici stresul la care supuneți învățătorii, care trebuie să își ocupe o mare parte din timp să se asigure că 30 de elevi (energici și dornici de socializare) sub 10 ani, respectă regulile de distanțare. Nu ați luat în considerare deloc planul individual al fiecărui copil, așa cum școala trebuie să facă. Și cum ați putea, pentru că sistemul nostru educațional nu s-a axat niciodată pe elev ca individ, ca personalitate, cu aspirațiile, calitățile și dorințele lui. Sistemul nostru educațional este doar o altă formă de a spăla banii publici, prin jocuri politice tendențioase și de a educa viitorii votanți supuși regulilor.

Sper să aveți puterea emoțională și tăria de caracter să gestionați crizele care vor apărea cu siguranță în următoarele luni și sper ca școala să fie ferită de cazuri grave. Și sper ca atunci când criza va apărea și vor fi cazuri de Covid-19 în școală să aveți posibilitatea să oferiți tuturor elevilor dreptul la educație. Între timp, aș dori să știu: fiica mea va rămâne repetentă?

 

 

 

 

Articolul urmator
Eu mai vreau un copil, dar soțul meu nu. Cum naiba ar trebui să rezolvăm această problemă?
Eu mai vreau un copil, dar soțul meu nu. Cum naiba ar trebui să rezolvăm această problemă?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Ce trebuie sa stie parintii si elevii
    NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Ce trebuie sa stie parintii si elevii

    Scolile vor incepe in curand, 13 septembrie 2021, iar ministrii Sanatatii si Educatiei au prezentat NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Astfel, potrivit regulilor prezentate de...

    Un educator transgender către copiii de la grădiniță: „Medicii aleg dacă ești băiat sau fată, dar uneori greșesc”
    Un educator transgender către copiii de la grădiniță: „Medicii aleg dacă ești băiat sau fată, dar uneori greșesc”

    În ultimii ani, tema identității de gen este tot mai dezbătută și mai prezentă în cele mai diverse medii. În scopul de a lărgi orizontul copiilor și de a-i...

    Mai puțini elevi în clasele primare pentru anul școlar 2024-2025, propune Ministerul Educației
    Mai puțini elevi în clasele primare pentru anul școlar 2024-2025, propune Ministerul Educației

    Ministerul Educației propune o medie de 18 elevi la clasă, însă numărul poate varia, cu condiția să se încadreze între 10 și 26 de copii; nu mai mult, nu mai puțin....

    Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere
    Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere

    La finalul lunii ianuarie, Ministerul Educației a lansat dezbaterea publică referitor la structura anului școlar 2023-2024. Se menține structura pe module, vacanța din perioada...

    Ce trebuie să mănânce copilul când este bolnav, conform pediatrilor?
    Ce trebuie să mănânce copilul când este bolnav, conform pediatrilor?

    Când copilul este bolnav, așteaptă-te ca apetitul să i se diminueze și să devină mai selectiv în privința alimentelor pe care le acceptă. De asemenea, nu uita că hrana...

    Atenție! Poți să ai lactație chiar dacă nu ești însărcinată sau nu ai născut un copil
    Atenție! Poți să ai lactație chiar dacă nu ești însărcinată sau nu ai născut un copil

    Orice secreție mamelonară trebuie să te pună în gardă. În unele cazuri, nu este exclus ca secreția să fie lăptoasă, având aspect similar laptelui matern....

    Ce înveți, ca părinte, când ai un copil bolnav constant
    Ce înveți, ca părinte, când ai un copil bolnav constant

    Întotdeauna este greu pentru o mamă să-și vadă copilul bolnav sau suferind în vreun fel. Dar ce se întâmplă când cel mic e bolnav tot timpul? Ne spune mama...

    Am făcut școala acasă și la fel vreau să-mi educ copiii. Vreau să mă ocup personal de pasiunile și interesele lor
    Am făcut școala acasă și la fel vreau să-mi educ copiii. Vreau să mă ocup personal de pasiunile și interesele lor

    Unii părinți aleg metode mai neconvenționale de a-și educa copiii. O astfel de metodă este homeschooling, sau educarea acasă.

    © 2024 Qbebe