Nu judeca niciodată un părinte pentru copilul „sălbatic”

Sfaturile pe care le primeam de la cei din jur făceau decât să înrăutățească lucrurile și să mă facă să mă simt și mai incapabilă să am grijă de copilul meu. Unii sugerau să nu îl mai răsfăț atât de tare, alții îmi spuneau că poate n-ar strica să îi mai dau din când în când câte o palmă la fund. Sfaturile lor ajunseseră să mă bântuie noaptea. Se pare, însă, că m-am descurcat. Din fericire acum copilul meu, considerat odinioară „sălbatic”, este un adult bine adaptat.

Cu toate acestea, avem un nou set de provocări, deoarece fiica lui, frumoasa mea nepoată, a preluat mantia de „copil sălbatic”. Ea a fost diagnosticată recent cu tulburare de spectru autist, așa că mă trezesc făcând ceea ce am făcut cu mult timp în urmă când m-am confruntat cu diagnosticul fiului meu: caut să înțeleg ce se întâmplă cu ea, mă gândesc la posibile scenarii cu privire la evoluția ei, compar statistici și caut răspunsuri. Din nou, mă simt chemată în fața instanței de judecată a opiniei publice. Dar, de data aceasta, nu mă mai simt atât de chinuită, atât de străină și de rușinată la cozile de la băcănie, unde oamenii aruncă priviri pe furiș în timpul crizelor nepoatei mele.

Nu mă simt obligată să-mi cer scuze pentru durerea de cap colectivă pe care probabil că o provoacă publicului ei. În schimb, sunt chinuită de alte constrângeri - nevoia de a-mi proteja fiul de eticheta de părinte rău pe care ar putea să o primească de la cei din jur.

Și spuneți-mi bunica ursuză, dar vreau să-mi arăt colții în fața tuturor celor care ar putea să creadă ce e mai rău despre nepoata mea, care ar putea să o eticheteze drept „rea”, „nescultătoare” și „indisciplinată”.

Diagnosticul de autism m-a inundat de întrebări. În așteptarea diverselor întâlniri cu logopezi și ergoterapeuți, profesioniști cu planuri de îngrijire, protocoale bine trasate și strategii de adaptare, mă întreb la ce ar trebui să ne așteptăm.

Se va descurca nepoata mea într-o școală obișnuită, va învăța să vorbească în propoziții și să proceseze stimulii senzoriali? Mi se spune să mă concentrez pe „aici și acum”, să mă detașez de grija pentru viitor și să rezist tentației de a face calcule ca la școală. Și astfel, când vine noaptea, închid computerul și alung gândurile legate de etapele pe care le-a ratat, de întrebările sâcâitoare despre cine va deveni și ce va realiza sau nu. Îmi reamintesc să o laud și să îi apreciez punctele forte. Să mă bucur pur și simplu de individualitatea ei și să încerc din toată inima să le arăt celorlalți că diferit înseamnă și unic. Minunat de unic. Iată o etichetă cu care sunt de acord!