Nu le facem petreceri aniversare copiilor, preferăm să-i ducem în călătorii. Acestea sunt amintirile care le rămân

Nu le facem petreceri aniversare copiilor, preferăm să-i ducem în călătorii. Acestea sunt amintirile care le rămân

Bianca Geica - Redactor Senior

În fiecare an, am organizat pentru copiii noștri petreceri tipice de aniversare, cu tone de pizza și dulciuri. Deja aceste „adunari” devenisera monotone atat pentru mine, dar mai ales pentru ei. Așa că anul acesta am decis să îi ducem, în schimb, la New York de ziua lor. Da, costă mult mai mult decât două petreceri aniversare, însă amintirile pe care și le vor crea micuții noștri în această vacanță, vor fi de neprețuit.

Deși locuim la doar două ore distanță, copiii mei nu au fost niciodată la New York, în afară de o excursie rapidă de o zi pe care și-o amintesc doar pe jumătate, fiindcă erau destul de mici. Acum, însă, am considerat că sunt suficient de mari pentru a se bucura din plin de tot ce are de oferit acest oraș. Și chiar așa a fost! Nu am nicio îndoială că această aniversare va rămâne întipărită în mintea lor mulți ani de acum înainte.

Mai întâi, am rezervat bilete la „Regele Leu” pe Broadway. Spectacolul, care se întâmplă să fie unul dintre cele mai populare musicaluri din lume, ne-a depășit toate așteptările. Mi-a dat pe spate familia, cu o interpretare de top, costume orbitoare și umor presărat peste tot. Distribuția care cântă „Circle of Life” este magnifică. Ochii copiilor mei au fost lipiți de scenă timp de 2 ore și jumătate și deja cereau să revenim pentru un alt spectacol.

Cu o zi înainte de spectacol, am vizitat Muzeul Național de Matematică pentru copiii mei iubitori de matematică. Au rămas fascinați de multitudinea de expoziții. Punctele de atracție pentru copiii mei au fost plimbarea cu tricicleta cu roți pătrate și rotirea pe un scaun în interiorul unei camere cilindrice pentru a crea o suprafață curbă formată în întregime din linii drepte.

Timpul a permis încă o activitate de zi, iar noi am ales să urcăm pe Empire State Building până la etajul 86. Deși urcatul scărilor până la observator a fost similar cu o drumeție printr-un aeroport, plin de cozi sinuoase și controale de securitate, a fost uimitor să vedem orașul de sus. Copiii mei au localizat mai multe repere și au căpătat o idee despre cât de mare și de aglomerat este cu adevărat New York-ul. Au ieșit din zgârie-nori cu o dragoste nou descoperită pentru New York și cu câte un suvenir.

copii afara

Pentru cazare am ales un hotel fix în Times Square, pentru că ne permite să ajungem la spectacolul nostru de pe Broadway pe jos. Agitația zone a fost exact ceea ce le-a plăcut copiilor mei la sejurul nostru. Am vizitat magazinele M&M și Hershey's pentru ciocolată și, bineînțeles, nu puteam pleca fără o scurtă oprire la celebrul magazin de jucării FAO Schwartz. Înainte de culcare, copiii mei au admirat luminile și agitația orașului de la fereastra hotelului nostru - nu se mai săturau.

Așa că da, anul acesta am înlocuit pizza și tortul aniversar obișnuit cu hot dog și iaurt înghețat de la tonetele stradale din New York. Am savurat cine unice de la restaurante precum Fish Cheeks și Eleni's. Am completat cina copiilor cu prăjiturele delicioase de la Levain Bakery, lipicioase în interior, așa cum ar trebui să fie.

Ceea ce vreau să spun, de fapt, este că escapada noastră de weekend la New York a fost un mare succes. Am evitat planificarea anuală a petrecerilor, care a ajuns să pară o corvoadă. Le-am oferit copiilor noștri experiențe culturale pe care petrecerile nu le oferă și am format amintiri care vor dura o viață întreagă.

Aș alege din nou o experiență în locul unei petreceri - și acum și copiii mei ar face la fel, pentru că ideea de pizza și tort începe să pălească în fața lumii de dincolo de trambuline.

Surse foto: Freepik

Surse articol: Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul insider.com.

Articolul urmator
Soțul meu m-a convins să rămân însărcinată. Am făcut copilul și apoi l-am părăsit
Soțul meu m-a convins să rămân însărcinată. Am făcut copilul și apoi l-am părăsit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Nu îmi las copiii la petreceri în pijama!” Declarația care a stârnit controverse în mediul online
    „Nu îmi las copiii la petreceri în pijama!” Declarația care a stârnit controverse în mediul online

    În ultimii ani, petrecerile în pijama au devenit tot mai populare printre părinți și copii. Fie că este vorba despre aniversări, fie că este vorba despre vacanțe sau pur...

    Prima aniversare a copilului: 7 sfaturi pentru o petrecere fără coșmaruri
    Prima aniversare a copilului: 7 sfaturi pentru o petrecere fără coșmaruri

    Printre momentele cele mai încărcate de emoție și mai pline de entuziasm din viața unui părinte se regăsește și prima aniversare a copilului. De aceea, te străduiești să...

    Este ultima lună în care voi încerca să mai rămân însărcinată...
    Este ultima lună în care voi încerca să mai rămân însărcinată...

    O femeie încearcă de mult timp să rămână însărcinată cu al treilea copil, însă nu reușește. Aceasta este ultima lună în care va încerca din...

    Studiile confirmă: copiii care rămân cu regrete vor deveni adulți mai înțelepți
    Studiile confirmă: copiii care rămân cu regrete vor deveni adulți mai înțelepți

    Cui îi plac regretele? Într-un scenariu ideal, am face doar alegerile potrivite și nu am greși niciodată. Însă este acesta chiar un scenariu ideal? Cum am...

    Sfatul unui însoțitor de zbor: Ce facem când în avion este un bebeluș care plânge?
    Sfatul unui însoțitor de zbor: Ce facem când în avion este un bebeluș care plânge?

    Călătoriile cu avionul pot fi stresante pentru micuții pasageri care, de cele mai multe ori nu se pot opri din plâns. La fel de stresante sunt zborurile și pentru părinții care...

    Cu ce se ocupă Mirabela Grădinaru, mama copiilor lui Nicușor Dan. Sunt împreună de mai bine de 20 de ani, dar nu sunt căsătoriți
    Cu ce se ocupă Mirabela Grădinaru, mama copiilor lui Nicușor Dan. Sunt împreună de mai bine de 20 de ani, dar nu sunt căsătoriți

    Unul din cei mai cunoscuți politicieni din țară la momentul actual, Nicușor Dan este împreună cu partenera lui de viață de 20 de ani. Cei doi au împreună doi copii...

    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea
    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea

    Încep aceste rânduri prin a menționa că dezvolt un subiect care nu îmi e deloc comod. Ba din contră, simt că deschid răni atât de vechi, dar totodată simt și...

    Cele mai frumoase zodii, care cuceresc cu o privire, dar rămân veșnic nefericite în iubire
    Cele mai frumoase zodii, care cuceresc cu o privire, dar rămân veșnic nefericite în iubire

    Au sufletul frumos, dar sunt nefericiți în relațiile în care intră. Cu sau fără voia lor, acești nativi nu simt împlinirea absolută în iubire. Dăruiesc totul,...

    © 2025 Qbebe