O fetiță a fost abuzată de către mama ei ani de zile. Până când mătușa ei i-a salvat viața

„De când mă știu am fost ținută închisă în camera mea. Nu eram lăsată să ies, eram nespălată, forțată să stau în haine murdare, pline de urină. Uneori, mama mea nu mă hrănea toată ziua, altă dată mă obliga să mănânc extrem de mult, până mi se făcea rău.

Îmi amintesc cu exactitate toți anii pe care i-am petrecut sub tutela mamei. Îmi amintesc toate momentele triste sau nefericite, în care îmi venea să urlu și să cer ajutor. Mama era o femeie extrem de furioasă. Îmi era teamă de ea, iar teama mea era întemeiată.”

Mai departe, femeia ne povestește evenimentele din cursul zilei în care mătușa ei a salvat-o din ghearele mamei sale.

„Era una dintre puținele zile în care mă simțeam fericită. Mătușa mea avea să vină să mă ia de acasă ca să mergem împreună la film. Îmi amintesc cât de încântată eram că urma să mănânc popcorn și bomboane la cinema. Și că urma să mă îmbrac cu haine curate. Eram extrem de nerăbdătoare ca mătușa mea să vină să mă ia, însă filmul începea după-masă, așadar mai aveam de așteptat câteva ore.

Înainte să plec la film, mama mi-a spus că trebuie să mănânc la prânz, lucru cu care eram de acord, bineînțeles, având în vedere că de cele mai multe ori mă culcam flămândă.

Mi-a pregătit o porție de cartofi prăjiți și crochete de pește. Am mâncat pe nerăsuflate, însă la un moment dat m-am săturat, lăsând restul mâncării în farfurie.

I-am spus mamei că nu mai pot să mănânc, însă nici nu a vrut să audă. În acel moment, s-a năpustit asupra mea cu toată forța ei. Corpul ei greoi mă sufoca încet-încet, simțeam că mă înec cu mâncarea pe care tocmai o mâncasem și că nu mai am aer.

Nu-mi venea să cred ce se întâmplă. Mama mea își pierduse complet controlul. Nu știu nici până în ziua de azi dacă și-a dat seama că aproape m-a omorât în acea zi.

Probabil că nu mai eram astăzi aici, dacă nu suna cineva la ușă. Era mătușa mea, venise mai devreme să mă ia la film. Imediat și-a dat seama că nu mă simt bine și că s-a întâmplat ceva îngrozitor.”

Femeia îi este extrem de recunoscătoare mătușii sale pentru că i-a salvat viața în acea zi. Sau pentru că i-a redat viața pe care avea dreptul să o trăiască.

„Din acel moment, nu am mai trăit constant în frică. Totul s-a schimbat în bine. Eram liberă să îmi trăiesc copilăria așa cum trebuie să o facă orice copil. O apreciez și o iubesc pe mătușa mea enorm și îi sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru ceea ce a făcut.”

„Mult timp am evitat să povestesc cuiva despre copilăria mea, pentru că îmi era teamă să nu fiu judecată. Apoi am înțeles că doar așa ne putem vindeca, dând afară din noi tot ce e rău și nu ne face bine.”

Atunci când ne împărtășim poveștile vieții cu ceilalți, descoperim elemente comune pe care îi avem cu ceilalți. Și asta ne conectează. Observăm că toți avem traume și am trăit suferințe la un moment dat în viață. Nu este nici o rușine în asta. Nu există nimic mai firesc.