M-am bucurat că am fost singurul copil până când am rămas fără mama la 23 de ani. Atunci m-a lovit singurătatea

A fi copil singur la părinți poate fi deopotrivă binecuvântare și blestem. Cunoaște acest lucru cel mai bine o femeie pe nume Jennifer Barton Packer care a crescut bucurându-se de toată atenția mamei ei fără frați și surori, dar s-a trezit singură la vârsta de 23 de ani că trebuie să se ocupe de tot ceea ce înseamnă îngrijirea și ulterior înmormântarea celei care i-a dat viață și tot ceea ce a presupus acest proces.

Femeia a copilărit în anii 1980, a împărțit atât bucurii, cât și necazuri numai cu mama ei și s-a bucurat că este unicul copil la părinți și are toate avantajele materiale și emoționale, dar nu știa de fapt ce o așteaptă. La vârsta de 23 de ani a rămas singură pe lume, fără mamă și tare și-ar dorit un frate sau o soră cu care să își împartă supărarea și tristețea.

„Fiind singurul ei copil, mama a încercat să îmi ofere tot ce a avut ea mai bun”

„Mama mea m-a răsfățat cu toată atenția și iubirea ei încă din clipa în care am emigrat din Ucraina către Statele Unite ale Americii și a vrut să se asigure că am acces atât la o educație privată, că iau lecții de franceză, lecții de balet, m-a plimbat prin toate orașele mari ale lumii.

Am fost un copil răsfățat dar mama mea era atât de mândră că îmi putea oferi orice, de la lucruri materiale, până la iubire și afecțiune. Nu îmi amintesc niciun moment din viața mea în care mama nu a fost lângă mine. Mi-a citit povești de noapte bună, m-a îmbrățișat ori de câte ori am avut nevoie și a fost acolo când chiar a trebuit, dar și când nu a fost necesar. În plus eram prietena ei cea mai bună, un veritabil companion de shopping și partenerul de cină și de prânz ideal”, mărturisește fata.

Părinții răspund mai sincer ca niciodată: care sunt avantajele de a avea un singur copil?

„Depășind boala și decesul mamei mele, mi-am dat seama că există și o parte negativă în a fi singurul copil la părinți”

Deși a fost răsfățată toată viața ei de către mamă, a venit momentul, la o vârstă foarte fragedă, în care fiica a trebuit să-și îngrijească mama ce suferea de o afecțiune greu de traat. Fiind copilul singur la părinți, Jennifer nu a avut cu cine să-și împărtășească greutățile și nici durerile. Nu a putut să-și petreacă sărbătorile cu iubitul ei sau cu familia lui, pentru că trebuia să se asigure că mama ei este bine și că este corect îngrijită.

„Mi-am făcut griji asupra stării de sănătate a mamei mele în permanență. M-am crezut mereu vinovată și simțeam cum toată greutatea lumii ei apasă pe umerii mei. Întreaga mea existență s-a schimbat atunci când a trebuit să plec la Paris pentru un schimb de experiență. Mama a început să sufere de paranoia, avea halucinații și era efectiv terifiată să locuiască în New York de una singură.

Am încercat să mă comport ca orice student normal care studia la Paris pentru o scurtă perioadă de timp, dar faptul că trebuia să o îngrijesc și pe mama care suferea de o afecțiune psihică foarte gravă, îmi făcea și mie rău. După ce mama mea s-a sinucis într-un spital parizian, la câteva luni după ce am ajuns acolo, întreaga noastră familie parcă a dispărut și am rămas singură cu toată povara celor necesare îngropării mamei mele”, afirmă Jennifer.

Am un singur copil la 32 de ani și nu mai plănuiesc să am altul. E alegerea mea și toată lumea trebuie să înțeleagă asta

„Experiența mea mi-a modelat alegerile pe care aveam să le fac ca și adult”

Din experiența pe care a avut-o femeia care a trebuit să-și îngrijească mama bolnavă de o afecțiune psihică, aceasta a avut foarte multe de învățat, lucruri utile în viața ei de adult. În plus, perspectiva ei foarte pozitivă în a fi singurul copil la părinți s-a dovedit a fi exact opusul, pentru că aceste beneficii în copilărie și adolescență, veneau cu o povară foarte mare în viața adultă.

„Au trecut două decenii de la moartea mamei mele și încă nu îmi dau seama ce s-a întâmplat atunci când aveam doar 23 de ani. Îmi doream doar să am lângă mine un frate sau o soră cu care să-mi împart bucuriile, dar mai ales tristețile în timpul în care trebuia să o îngrijesc pe mama. Acum am patru copii și știu că nici unul dintre ei nu va fi nevoit să treacă singur prin durerea îngrijirii și pierderii unui părinte și sper că prin decizia mea am reușit să le schimb destinele fiecăruia dintre ei”, mărturisește femeia.

Fără doar și poate, a fi singur la părinți, din propria experiență, vine cu multe avantaje, dar și cu și mai multe dezavantaje. Imposibilitatea de a împărtăși durerile și necazurile este mult mai mare decât atenția exclusivă și iubirea primită de la părinți…