O mamă își induce travaliul mai devreme, pentru ca soțul ei muribund să își vadă copilul

O mamă își induce travaliul mai devreme, pentru ca soțul ei muribund să își vadă copilul

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O femeie din SUA a acceptat ca travaliul să-i fie indus cu două săptămâni mai devreme pentru ca soțul ei, ce era pe moarte, să apuce să își țină în brațe copilul.

Mark și Diane Aulger (din The Colony, Texas) se pregăteau să devină părinții a cinci copii. Mark a fost diagnosticat cu cancer, a urmat un tratament cu chimioterapie, dar după ce medicii i-au spus că a scăpat de cancer i-au explicat faptul că plămânii săi fuseseră afectați de cele 8 luni de tratament și că suferea de fibroză pulmonară. Lui Diane, care era însărcinată cu cel de-al cincilea copil (o fetiță), i s-a spus că soțul ei mai putea supraviețui câțiva ani cu ajutorul tratamentelor cu steroizi și cu oxigen. Ea a crezut că se va întâmpla așa, văzând că soțul ei se simțea încă bine.

Curând, în luna ianuarie a anului următor, lui Mark i s-a agravat starea și a fost internat în spital. Medicul său a întrebat-o pe Diane cât mai are până când va naște, întrucât s-a constatat că tratamentele urmate de soțul ei fuseseră inutile și i s-a mai dat de trăit o săptămână.

Auzind această veste, Diane a hotărât ca travaliul să-i fie indus mai devreme pentru ca și soțul ei să-și poată vedea copilul. Două zile mai târziu, a fost dusă într-o sală de nașteri unde a fost posibil ca și Mark să fie prezent. Imediat după ce li s-a născut copilul, tatăl a reușit să-și țină fiica în brațe (fetița a primit numele Savannah) pentru aproximativ 45 de minute. 

 

A doua zi, Mark a încercat să-și țină iar fiica în brațe, dar nu a putut să facă acest demers decât preț de câteva minute, întrucât a intrat în comă. A mai rezistat în această stare timp de câteva zile, soția sa povestind că Mark reacționa când fiica nou-născută se afla în preajma lui. Iată ce a spus Diane: „Dacă plângea, își înclina capul spre ea și mormăia. Am așezat-o pe el când era în comă și, pentru câteva minute, își ducea mâna spre ea”.

La cinci zile după nașterea fiicei sale, Mark Aulger a decedat. Soția sa nu a ezitat să menționeze că „Mark a fost o persoană amuzantă. Copiii mei glumesc ca și cum ar fi și el în preajmă. Ar fi fost un tată minunat pentru Savannah”.

Surse: abcnews.go.com, dailymail.co.uk, splentales.net

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com

Articolul urmator
„Moș Crăciun, fă-o pe mama să mă sune, măcar atât...”. Tot ce își dorește o fetiță de Crăciun este să își audă mama!
„Moș Crăciun, fă-o pe mama să mă sune, măcar atât...”. Tot ce își dorește o fetiță de Crăciun este să își audă mama!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vecinii cât pe ce să cheme poliția pentru că o mamă încerca să își adoarmă copilul
    Vecinii cât pe ce să cheme poliția pentru că o mamă încerca să își adoarmă copilul

    O mămică de peste hotare a avut parte de o întâmplare cel puțin amuzantă. Ea a reușit să își sperie vecinii după ce, mai multe zile la rând, a dat ture cu...

    Numai în România: o mamă a sunat la 112 pentru că nu putea ajunge la grădiniță să își ia copilul din cauza traficului
    Numai în România: o mamă a sunat la 112 pentru că nu putea ajunge la grădiniță să își ia copilul din cauza traficului

    O mamă din Baia Mare a sunat la 112 după ce și-a dat seama că a întârziat să își ia copilul de la grădiniţă, din cauza traficului rutier. Femeia, care a povestit...

    Curaj de mamă! Momentul filmat când o mamă își salvează copilul de răpitorii lui
    Curaj de mamă! Momentul filmat când o mamă își salvează copilul de răpitorii lui

    Imagini de pe camerele de supraveghere au surprins un moment cu adevărat incredibil: o mamă îți salvează copilul de 5 ani dintr-o tentativă de răpire.

    O fetiță își face temele pe stradă, sub un carton după ce a fost abandonată de mama ei. Își dorește cu orice preț să devină medic
    O fetiță își face temele pe stradă, sub un carton după ce a fost abandonată de mama ei. Își dorește cu orice preț să devină medic

    O fetiță nu a permis ca circumstanțele sale dificile să stea în calea educației! Abandonată de mama ei, ea își face temele sub o cutie de carton, pe marginea drumului,...

    O mamă aflată în concediu de maternitate își trimite în continuare copilul cel mare la creșă
    O mamă aflată în concediu de maternitate își trimite în continuare copilul cel mare la creșă

    O mamă de peste hotare a povestit pe un forum de parenting că deși e în concediu de maternitate, încă își trimite copilul mai mare la creșă. Unele persoane i-au spus...

    Această mamă încă își alăptează copilul de 5 ani și nu are de gând să se oprească deocamdată
    Această mamă încă își alăptează copilul de 5 ani și nu are de gând să se oprească deocamdată

    Sunt mame care optează pentru înțărcarea copiilor în jurul vârstei de 1-2 ani, în timp ce altele hotărăsc să-și alăpteze micuții și după depășirea...

    O mamă luptătoare își împărtășește povestea cu speranță: „M-am trezit din operația de cezariană și am cerut copilul”
    O mamă luptătoare își împărtășește povestea cu speranță: „M-am trezit din operația de cezariană și am cerut copilul”

    O mamă de peste hotare povestește experiența dificilă prin care a trecut atunci când ajunsă la spital, pregătită să nască, i s-a spus că bătăile inimii copilașului său nu...

    O mamă din Satu Mare a transmis live pe TikTok cum își bate copilul de 6 ani
    O mamă din Satu Mare a transmis live pe TikTok cum își bate copilul de 6 ani

    O femeie din Satu Mare şi-a bătut copilul de doar 6 ani în timpul unui live pe TikTok! Protecția Copilului s-a sesizat în urmă imaginilor apărute în presă, iar...

    © 2024 Qbebe