O mamă și-a purtat timp de cinci zile în pântec copilul care s-a oprit din evoluție. „Nu am fost tratată cu prioritate pentru că bebelușul meu murise”

Pe Sophie, o femeie în vârstă de 31 de ani dintr-un oraș australian, pentru pierderea pe care avea să o sufere. Femeia povestește, pentru kidspot.com.au, că a fost extrem de fericită când a simțit pentru prima oară loviturile copilașului ei în burtică, la 15 săptămâni. A mers, apoi, la medic pentru o ecografie de rutină și totul părea să fie în regulă în ceea ce privește evoluția bebelușului. În mod tragic, la ecografia de 20 de săptămâni, viitoarea mămică a primit o veste care i-a distrus complet lumea.

„Mi-au spus că nu îi mai bate inima. Am început să plâng. Eram în stare de soc. Apoi, m-am gândit că poate ar fi trebuit să vin la control mai din timp, încă de când am observat că nu mai mișca atât de mult ca înainte.  Simt că ar fi trebuit să mă duc să verific, dar, la momentul respectiv, am crezut că trebuie să fie normal”, a explicat Sophie.

Pe lângă pierderea devastatoare, femeia a trebuit să își poarte în pântec copilul decedat încă cinci zile. „A trebuit să mergem la spital de două ori în acea săptămână înainte de a-l naște - prima dată pentru un control, apoi din nou a doua zi pentru a lua medicamentul ce avea să îmi inducă „travaliul”. Plângeam pentru că, în drum spre cabinet, trebuia să trec pe lângă toate aceste femei însărcinate care își făceau programări pentru ecografii și nașteri. Apoi am fost trimisă într-o sală de odihnă a personalului pentru a lua pastila, unde alte două femei mâncau. Mă afecta atât de mult faptul că trebuia să-mi port copilul în pântec în tot acest timp”, a mărturisit Sophie. Ea a fost programată pentru intervenție în dimineața zilei de 4 septembrie 2020, însă a fost informată, în ziua respectivă, că nu mai sunt paturi în spital, astfel că va trebui să aștepte.

„Mi-au spus să sun mai târziu în acea zi, pentru că nu mai erau paturi. Am simțit că nu eram o prioritate pentru că bebelușul meu murise. Voiam doar să se termine. Mă simțeam bolnavă și eram nervoasă în legătură cu faptul că trebuia să aștept. Nici măcar nu m-au întrebat dacă vreau să fac cezariană, pe care aș fi ales-o dacă mi s-ar fi dat posibilitatea”, a explicat femeia.

După un travaliu chinuitor, Sophie a născut un băiețel născut mort, Huxley, la ora 19:55 în acea seară. „Să nu-l aud plângând și să-l văd zăcând acolo a fost atât de greu. Dar am vrut să-l ținem în brațe și să-l privim. Aș fi vrut să-i dau un sărut, dar mi-a fost prea frică să nu-i rănesc pielea fragilă”, mărturisește mămica.

Sophie și partenerul ei, Harrison, au descoperit că fiul lor a decedat probabil cu câteva săptămâni mai devreme din cauza dimensiunii sale, cântărind doar 185 de grame. Cauza a fost o dezlipire de placentă.

„Am citit că se poate întâmpla din cauza ridicării unor lucruri grele. Imediat, m-am învinovățit pentru că am ajutat la urcarea unor părți din pătuțul lui pe scări și am mutat mobila din salon. Pur și simplu nu știam”, a mai mărturisit aceasta.

„A trebuit să îl nasc pe Huxley și să stau cu el într-un salon, în spital. Încă se auzeau plânsetele nou-născuților și gemetele mamelor în travaliu. Nu ai liniște. Nu mi s-a părut un spațiu în care ar trebui să petreci acele ultime momente cu copilul tău. Știind că mă aflam la capătul holului, lângă alte mame care urmau să nască copii vii și care își puteau ține nou-născuții în brațe, mi-ar fi plăcut să fiu departe de asta. Voiam doar să fiu singură cu partenerul meu și cu bebelușul meu. Nu vreau ca și alte familii de pierderi să experimenteze prin ce am trecut noi”, a mai spus Sophie.