Drama Svetlanei, o tânără mamă care a trăit clipe de coșmar și a fost la un pas de moarte. “3 zile am fost ținută într-o pădure și violată. Unul era pușcăriaș și de la care am rămas gravidă”

„Copilărie frumoasă am avut. Foarte frumoasă”

Svetlana își începe povestea întorcându-se în timp, în anii în care viața ei era simplă și lipsită de pericole. Vorbește despre părinți, despre muncă, despre o copilărie în care nu a cunoscut violența și în care se simțea protejată.

„Copilărie frumoasă am avut. Foarte frumoasă. Tata avea grijă de mine, întotdeauna mergea cu mine, ne duceam în fiecare sâmbătă în oraș. Mama era șefă la fabrica de conserve, la o secție, și aveam foarte multe fructe de toate felurile. Persici erau vreo șapte feluri, parcă și nectarine, albe, roșii. Acuma nu mai vezi așa ceva.

„L-am prins pe soţ în pat cu alta, la noi în casă". Veronica, mamă a trei fetițe a aflat că soțul duce o viață paralelă, de mai bine de 2 ani

Relațiile dintre părinți erau bune. Îngrijeau unul de altul, aveau grijă de noi. Niciodată n-am văzut scandal, ceartă, bătaie. Ei erau foarte ocupați, lucrau mult, că noi eram trei copii.”

Această stabilitate a fost fundamentul pe care Svetlana a crezut că își va construi, mai târziu, propria familie.

„Am crezut că o să fim o familie”

La doar 18 ani, după terminarea colegiului, Svetlana s-a căsătorit. A făcut pasul convinsă că dragostea și dorința de a avea o familie sunt suficiente pentru a merge înainte.

„M-am căsătorit după colegiu. Aveam 18 ani. El avea 23. Ne știam de mult, eram din același raion, ne vedeam mereu. El a spus că îi place de mine și vrea să se căsătorească. Venea cu flori, era o relație frumoasă.

Am crezut pe moment că o să fim o familie. Am făcut nuntă mare, frumoasă, eu eram în rochie albă, el în costum. Am început să trăim la el, la sat.” Realitatea de după nuntă a fost, însă, diferită de așteptări.

„Eu rămâneam cu copilul și el pleca”

După nașterea fetiței, comportamentul soțului s-a schimbat, iar responsabilitățile au căzut aproape exclusiv pe umerii Svetlanei.

„După ce s-a născut copilul, el voia să se plimbe. Pleca la prieteni, consuma alcool. Eu rămâneam cu copilul. El venea acasă peste o zi, două. Nu avea loc stabil de muncă. Am aflat că umbla cu prietenele mele. Ele mi-au spus singure: „Noi suntem în relație cu dânsul de mai demult”. Atunci încă locuiam împreună.”

Deși nu a fost agresată fizic în acea perioadă, lipsa de responsabilitate și trădarea au dus, în timp, la destrămarea familiei.

Drama Stelei, o femeie agresată de fostul soț care își crește singură copiii. "Soțul m-a lăsat cu un copil bolnav și trăiește cu o prietenă de familie. Socrii mă alungă din casă”

„Am luat copilul și m-am dus la părinți”

Decizia de a pleca la părinții ei nu a fost ușoară, dar a fost inevitabilă.

„Am luat copilul și m-am dus la părinți. Mi-a fost greu. Aveam fetița în brațe și mă gândeam cum o să o cresc. Părinții m-au primit. Ei știau deja că relația nu merge, că veneam acasă și plângeam. Eu munceam oriunde găseam. Spălam WC-uri, lucram în restaurante, îngrijeam bătrâni. Nu mi-a fost rușine. Trebuia să întrețin copilul. Tot ce făceam era pentru ea.”

Ani la rând, viața Svetlanei s-a rezumat la muncă și creșterea copilului. Nu și-a refăcut viața și nu s-a gândit la o nouă relație.

În 2008, o ieșire aparent banală avea să schimbe cu totul viața ei. „În ziua aceea aveam o presimțire grea toată ziua. Parcă sufletul îmi spunea ceva. O fată de 16 ani, sora unei prietene, m-a rugat să ies cu ea la plimbare. Mama ei murise, nu avea voie să iasă singură. Am lăsat fetița acasă la părinți. Era toamnă târziu. Am ieșit seara, spre iaz.”

„Am primit o pălitură cu pumnul în cap și am pierdut cunoștința”

Momentul atacului a fost rapid și violent. „A venit o mașină roșie. Au ieșit doi din mașină. Băieții care erau cu noi au fugit. Fata a venit spre mine și striga „ajută-mă”.

Eu am strigat „Lasă copilul în pace!” și atunci am primit o pălitură cu pumnul în cap și am pierdut cunoștința.” Când și-a revenit, Svetlana se afla într-o stare greu de descris.

„Mi-am revenit dimineața. Nu eram în locul acela. Eram într-o pădure. Nu aveam haine pe mine. Era frig, dar eu nu simțeam frigul. Unul mă ținea de picioare și altul de mâini și trăgeau în așa mod că am crezut că îmi rup mâinile și picioarele.”

Drama Iuliei, o mamă din Republica Moldova care și-a pierdut fiul din neglijența autorităților. "Mamă, nu mă lăsa. Mi-au bătut fiul în spital până la moarte. L-au ținut 12 ore în morgă și au ascuns că este mort"

„Trei zile am fost ținută în pădure”

Cele trei zile de captivitate au fost trăite într-o stare de șoc și semi-inconștiență.

„Astea au fost trei zile. Două zile într-o pădure și a treia zi în alta. Eu îmi reveneam, vedeam că e zi, strigam tare, ceream ajutor, apoi iar îmi pierdeam cunoștința. De mâncare n-am mâncat. De băut n-am băut. Mă zbăteam, strigam, dar nimeni nu venea. Era pădure, departe de oameni.”

După ce a fost lăsată aproape de casă, Svetlana a ales tăcerea. „Mi-au spus clar: dacă spui cuiva, îți luăm fetița și procedăm tot așa cu ea. Mi-a fost frică pentru copil și pentru părinții mei. Nu am spus nimănui. Nici părinților. Ani de zile am trăit cu frica asta în mine.”

„El s-a întors și m-a luat cu mașina”

În 2017, agresorul a reapărut în viața ei. Svetlana a povestit de-a fir a păr toată tragedia. Acela a fost începutul sclaviei: „M-a văzut pe stradă, s-a oprit cu mașina și mi-a spus să mă urc. Eu nu puteam să mă opun. Eram paralizată. M-a luat la el să muncesc. Făceam tot ce spunea. Dacă nu reușeam, mă bătea.”

Această perioadă descrisă de Svetlana ca fiind una de „sclavie” a fost una de violență continuă. „Mă bătea foarte crunt. Odată m-a lovit așa tare că am pierdut cunoștința. Aveam maxilarul rupt, coastele rupte. Nu puteam să respir. M-au încuiat în casă. Mama lui a spus să mă țină încuiată. Am stat culcată zile întregi.”

Aleona, mamă a patru copii din Moldova a văzut moartea cu ochii în căsnicia cu soțul abuziv. “În a 6-a lună, soțul mi-a impus să întrerup sarcina. M-a bătut cu masa în cap până am văzut moartea”

Ulterior, femeia a rămas gravidă cu agresorul ei. Violențele au continuat și în timpul sarcinii.

„Am fost însărcinată cu gemeni. Unul s-a oprit din evoluție din cauza bătăilor. Mă bătea și însărcinată. Mă ducea în pădure și mă bătea. Am lucrat până în luna a șasea. Veneam noaptea acasă, mă bătea și atunci.”

După nașterea copilului, violența nu s-a oprit, ci a luat forme tot mai grave. Svetlana spune că, deși a cerut ajutorul autorităților de nenumărate ori, frica și lipsa de protecție reală au făcut ca situația ei să rămână, ani la rând, aproape neschimbată. Chemările la poliție, dosarele și ordinele de protecție nu au reușit să o scoată definitiv din coșmar.

„Eu am chemat poliția permanent. De foarte multe ori. Venea poliția, înregistrau cazul, și atât. Dosarele rămâneau acolo. El fugea sau se ascundea.

Am avut ordin de restricție de două ori, ordonanță de protecție de două ori. Judecătoria din Chișinău îmi dădea ordonanță de protecție. El se ducea la Curtea de Apel din Cahul și acolo se anula. Scriau că el m-a susținut financiar și că eu îi stric numele. 

Când veneam la poliție și spuneam că vreau ordonanță de protecție, ceream dosarele de la 112, pentru că au fost foarte multe chemări. Sediul de poliție s-a schimbat și mi-au spus că dosarele nu mai sunt. Eu am reușit să scot doar unul.”

În tot acest timp, Svetlana a continuat să trăiască cu frica zilnică de agresor, fără să știe dacă și când violența va escalada din nou.

„El a fost agresor și față de copil”

Cel mai greu moment pentru Svetlana a fost atunci când violența nu s-a mai limitat doar la ea. Copilul a ajuns, la rândul lui, victimă.

„El a fost agresor și față de copil. A bătut copilul. Eu mă puneam în față, îl apăram, și atunci mă bătea și mai tare. Copilul vedea tot. Era agresat și psihic. Eu chemam poliția, explicam că nu doar eu sunt bătută, dar și copilul. Totul este înregistrat, sunt constatări, sunt documente. Eu am două mape pline cu acte.”

Svetlana spune că fiecare zi era o luptă pentru a-și proteja copilul, chiar și cu riscul de a fi ea însăși rănită grav.

Daiana, o mamă de 22 de ani a fost sechestrată, bătută și tunsă. Doi copii de 3 și 5 ani au fost un pas să rămână orfani

„Mă amenința că îmi ia copilul și îl vinde”

Amenințările nu se opreau la violență fizică. Agresorul folosea copilul ca instrument de control și teroare.

„El îmi spunea că îmi ia copilul și îl vinde la Moscova, că are el acolo pe cineva și își rezolvă problemele financiare. Mă amenința permanent. Eu trăiam cu frica asta zi și noapte. Nu dormeam. Visam mereu că ascund copilul, că vine cineva să-l ia. Mă sculam transpirată, tremuram.”

Această frică constantă a fost, potrivit Svetlanei, una dintre cele mai grele poveri psihice pe care le-a dus.

Violențele au continuat chiar și după nașterea copilului, în momente în care Svetlana era complet lipsită de apărare: „El mă bătea și când aveam copilul în brațe. Eu îl țineam, îl apăram și el nu se oprea. Am fost bătută cu copilul mic lângă mine. Copilul plângea, eu plângeam. Am chemat poliția. Am avut constatări de la medicul legist. Totul este scris.”

Svetlana spune că aceste episoade au lăsat urme nu doar fizice, ci și psihice, atât asupra ei, cât și asupra copilului.

„Dosarele au dispărut, el era mereu liber”

Deși agresorul figura, potrivit spuselor ei, ca agresor familial, acest lucru nu l-a împiedicat să se apropie din nou de ea.

„El a fost agresor de familie, trecut la evidență. Dar ce folos? Dosarele au dispărut. Chemările la 112 nu mai sunt. Când întrebam unde sunt, mi se spunea că sediul s-a mutat. El spunea mereu că legea o face să joace în cinci minute. Așa se și întâmpla.”

Această lipsă de protecție reală a făcut ca Svetlana să se simtă complet abandonată de sistem.

„Am fugit ca să-mi salvez copilul”

Momentul decisiv a venit atunci când Svetlana a realizat că singura soluție pentru a-și proteja copilul era să plece definitiv.

„Eu am fugit ca să-mi salvez copilul. Nu mai puteam. Nu mai aveam putere. Copilul era deja traumatizat. Eu eram traumatizată. Trăiam în frică permanentă. Am zis că ori plec, ori nu mai scap cu viață.”

Această decizie a marcat începutul unei vieți noi, dar rănile au rămas. Astăzi, Svetlana spune că doar copiii au făcut-o să reziste. „Nu poți uita așa ceva. A intrat în mine pe viață. Am coșmaruri, dureri. Copiii mei m-au ținut în viață. Pentru ei trăiesc.”

Povestea Svetlanei este una despre frică, tăcere și supraviețuire. Scetlana este o mamă care a îndurat ani de violență pentru a-și proteja pruncii și care, abia acum, a găsit puterea să spună tot.