Regulile bizare de parenting ale unei mame au dat internetul peste cap

Regulile bizare de parenting ale unei mame au dat internetul peste cap
Bianca Geica - Redactor Senior

A avea grijă de șase copii nu este o treabă ușoară. Așa că este de înțeles de ce părinții care au un număr mare de copii sunt foarte riguroși: atâția copii și lipsa de reguli ar genera doar haos.

Sharon Johnson, o mamă din SUA, a împărtășit pe TikTok cele patru reguli pe care are grijă ca micuții ei să le repsecte. Ceea ce se dorea a fi o postare utilă pentru toți părinții cu mai mult de doi copii, cele patru reguli au stârnit critici și ridicări de sprânceană în rândul internauților.

Regulile bizare de parenting ale unei mame au dat internetul peste cap

Mămica nu își pune copiii să facă treburi casnice, nu le impune un anumit program de somn, de masă și nici nu le restricționează timpul petrecut în față ecranelor. În schimb, ea le cere micuților ei:

  • să nu se joace cu prietenii în zilele de duminică;
  • să facă fiecare cursuri de pian minimum doi ani;
  • fără teme pentru acasă până în gimnaziu;
  • fără cântat la masă.

Părerile internauților nu au întârziat să apară. „Întotdeauna mi se va părea foarte ciudat să forțezi copiii să învețe ceva, chiar dacă nu au niciun interes în acest sens”, a scris cineva. La care Johnson a răspuns: „Este ca matematica, engleza sau orice alta materie de la scoala. Este o abilitate de viață care le va servi într-un fel sau altul mai târziu”.

Când a fost întrebată de ce copiii ei nu-și fac temele sau nu se văd cu prietenii duminica, ea a explicat mai departe.

„Studiile arată că temele pentru acasă în școala primară nu îi ajută în niciun fel pe copii”, a susținut ea, adăugând: „Iar cu privire la joaca cu prietenii duminica, ei bine, duminica este zi de petrecut în familie! Luăm o gustare uriașă și mergem să facem ceva epic în familie”.

În mod surprinzător, regula „fără cântece”, pe care a preluat-o din propria copilărie, a avut cea mai mare susținere. „Hahah am 14 frați și surori și avem și noi o regulă de a nu cânta la masă. Nu am idee de ce”, a scris o persoană.

„Când am fost bonă aveam o regulă de a nu cânta la masă. Unui copil îi plăcea să inventeze cântece și puteau să dureze literalmente o jumătate de oră”, a spus altul.

„Cu câțiva ani în urmă aș fi crezut că interdicția de a cânta era o nebunie, dar acum, cu patru copii, am înțeles. Doar muzica instrumentală este permisă în timpul mesei”, a mărturisit o mamă.

Regula de interzicere a temelor pentru acasă s-a dovedit a fi un factor de dezbinare în rândul internauților. În timp ce unii au fost de acord cu ea, alții au susținut că ar fi prea greu să o introducem brusc mai târziu. „Așteptarea până în gimnaziu nu va funcționa. În loc de pași mici de responsabilitate, ei se vor confrunta cu șase teme într-o singură seară, în loc de două la două zile, cum au acum. Vor fi copleșiți”, a scris cineva.

Tu ce părere ai despre regulile de parenting ale acestei mămici?

Surse foto: TikTok

Surse articol: honey.nine.com.au

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe