Trei lectii de viata pe care le-am primit de la fiica mea in 3 zile

Joi: Intoarce-le spatele oamenilor rai!

In Bucuresti daca nu ai probleme cu locul de parcare, nu existi. Asa ca, nu mica mi-a fost mirarea intr-o dimineata frumoasa de ianuarie, cand un alt sofer, vecin, de altfel, si la o varsta respectabila, s-a razbunat pe mine parcandu-si masina cu carligul din spate in numarul masinii mele. Intentia lui a fost clara, caci o greseala nu o putem numi. Desigur ca m-am enervat, si, dupa ce am urcat-o pe Anya in masina, trantind si bufnind, m-am urcat si eu la volan. Apoi, dialogul cu fiica-mea spune totul:
"- Mami, de ce ai trantit usa de la masina asa tare? S-a stricat?
- Nu, sunt doar putin suparata pentru ca vecinul nostru a zgariat cu masina lui, masina noastra. Asa ca am trantit portiera.
- Eh, lasa, mami, ca zgarietura trece. Ii punem un pansament.
- Asa este, este doar o zgarietura. Eu sunt nervoasa pentru ca vecinul nostru a facut zgarietura intentionat.
- Adica e un vecin rau?
- Da, in situatia de fata, a actionat cu rautate.
- Deci o sa ii intorci spatele?
- De ce spui asta?
- Pai, asa mi-ai spus tu. Ca atunci cand verisoara mea e rea cu mine, si vrea sa ma faca sa plang, sa ii intorc spatele si sa nu o bag in seama. Sa nu mai plang, ca asa ea o sa faca mereu asta, pentru ca stie ca eu plang mereu. Si daca nu mai plang, nu mai spune nici ea cuvinte rele. Oamenii buni nu trebuie sa se poarte asa, la fel ca ea. Tu esti om bun, mami, nu?
- Da, iubire. Asa imi place sa cred.
- Atunci nu te enerva pe oamenii rai, si nu plange. Intoarce-le spatele. Nu e bine sa fim oameni rai din cauza oamenilor rai."
Dupa o asemenea discutie, a fost nevoie sa stau 2-3 minute sa imi limpezesc ochii de lacrimi, si sa privesc ochii inocenti ai fiicei mele, sa vad unde zace intelepciunea ei. As avea nevoie de ea in fiecare zi! Pentru ca, era clar ca, a reusit prin niste simple cuvinte sa faca din o zi intunecata, una dintre cele mai frumoase zile de iarna pe care le-am simtit vreodata.

Vineri: Ce este prea mult, strica!

Nu sunt o fumatoare inraita, insa recunosc ca imi place sa savurez o tigara, mai ales cand ies cu prietenele, fara copil. Asa ca s-a intamplat asta zilele trecute, si, fara sa imi dau seama, cuprinsa de frenezia bucuriei libertatii si a revederii cu oameni dragi, m-am afumat bine cu un numar incert de tigari. Asa ca, ajunsa acasa, bineinteles ca mi s-a facut rau. Si pe cand sedeam galbena in canapea incepe aceasta conversatie:

"- Mami, esti obosita?
- Nu, iubire. Imi este cam rau.
- De ce? Ai urcat scarile repede? Ca transpiri pe frunte.
- Nu, am fumat prea mult.
- Ah, mami, dar stii ca nu e bine sa exagerezi. Ai vazut ce patesc eu cand mananc multe cereale cu lapte, ca ma doare burtica. Si apoi stati la coada la toaleta dupa mine. Eu nu am mai mancat multe cereale de cand eram mica. Si nu m-a mai durut burta. Imi promiti ceva?
- Sigur. Ce vrei sa iti promit?
- Promiti ca de-acum, toata viata ta, nu mai fumezi niciodata prea mult? Ceea ce este mult, mereu face rau. Uite cate jucarii am eu. Multe! Si degeaba, ca acum nu ma pot juca cu ele, ca tie iti este rau."

Evident ca am promis, si nu am facut-o numai pentru ca mi-a cerut-o ea, am facut-o pentru ca imi dau seama ca acesta a fost cel mai clar exemplu ca fiica mea a inteles lectiile mele, ca acum mi le aplica si ea mie, si ca este spre binele ei, nu neaparat al meu, sa imi onorez promisiunea.

Sambata: Unde-s doi, iubirea creste!

Am avut bucuria, entuziasmul si incantarea de a participa sambata la prima petrecerea aniversara a copiilor gemeni adoptati de prietenii nostri. Fata si baiat, frumosii copii gemeni de 6 ani au fost adoptati acum o luna si s-au integrat in familia noastra mare minunat. Desigur ca, pentru restul copiilor din grup, aparitia lor a fost ceva ... oarecum magic. "Unde i-ai ascuns pana acum?", "De ce nu ai avut burtica? Si cum i-ai nascut asa mari?" ... intrebarile nu au contenit sa apara. Anya, insa, a acceptat pur si simplu ca Alina si Dan au doi copii. Nu si-a pus intrebari cu privire la cum au aparut in viata ei. In schimb, am purtat amandoua o discutie interesanta, imediat dupa ce am plecat de la petrecere:

" - Mami, m-am simtit foarte bine la petrecere. Mi-a placut ca m-am zbenghuit si am zburatacit pe acolo. Dar cel mai mult mi-a placut ca au fost multi copii si am avut cu cine sa ma joc.
- Ma bucur, Aniuta. Nici nu ma asteptam sa nu te distrezi. Mai ales ca ai fost cu prietenii tai.
- Da, dar tot ma supara ceva. Ca acum mergem acasa.
- Asa este, insa petrecerile se mai si termina.
- Nu ma supar ca se termina petrecerea. Ma supar ca Andreea si Stefan se duc acasa si se joaca amandoi. Eu ma duc acasa si nu am cu cine sa ma joc.
- Pai ...
- Da, stiu, astepti sa se faca bine fabrica ta de bebelusi sa imi faci o surioara. Dar eu nu mai am rabdare, ca am multa iubire. Am iubire sa ii dau surioarei mele. Multa. Doi e mai bine.
- Doi ce?
- Pai, peste tot sunt doi. Iubirea e mai mare in doi. Tu cu tati, sunteti doi. Si bunicul cu bunica, si matusa cu unchiul. Vreau sa fiu si eu doi in casa noastra.
- Cand vei fi mai mare iti vei gasi si tu printul tau, si o sa fiti doi.
- Si pana atunci, nu e mai bine sa imi faci o surioara? Accept si un fratior."

Discutia aceasta o avem de ceva vreme, ca isi doreste o surioara, insa niciodata nu mi-a prezentat-o in aceasta forma, atat de inteleapta. Poate pentru ca cei doi gemeni, sunt, de fapt, primii frati pe care ii cunoaste mai indeaproape. Mintea unui copil este fascinanta, asa ca, am decis ca trebuie sa ma conformez ei si ca 2016 sa fie anul in care sa am mai multe "zambete de copii" in casa, si, sa aducem pe lume surioara mult dorita pentru Anya, pentru ca in doi iubirea e mai mare, nu-i asa?

Voi ce lectii de viata ati invatat de la copiii vostri?

Cu drag, 

Gabriela Paladi

Redactor Sef Qbebe