Vecinii mei și-au pus un gard de 2 metri că să nu îl mai lase pe copilul nostru să se joace la ei în curte

Vecinii mei și-au pus un gard de 2 metri că să nu îl mai lase pe copilul nostru să se joace la ei în curte

Bianca Geica - Redactor Senior

Un tată de peste granițe s-a certat cu vecinii săi după ce aceștia au ridicat un gard de 2 metri și jumătate, „la o distanță de un braț” de ușa din fața casei sale, astfel încât copilul lui să nu se mai poată juca în curtea lor.

Paul Kironji Gatu și vecinii săi, cuplul Ann și Ben Parratt, sunt implicați într-o dispută aprigă din cauza spațiului verde care le înconjoară locuințele. Chiar dacă terenul, care înconjoară casa lui Paul, pare să îi aparțină, vecinii săi sunt de altă părere. Aceștia susțin că grădina respectivă aparține în mod sigur proprietății lor și că făcea parte din ofertă atunci când au cumpărat casa. Însă cei doi soți nu au pus niciodată piciorul pe terenul respectiv, ei având acces la el doar atunci când intră pe poarta din față a vecinului lor Paul. Ei chiar au construit un gard de peste 2 metri înalțime pentru a-l împiedica pe fiul lui Paul să se mai joace pe terenul respectiv.

                      ÎNAINTE                                                 DUPĂ

Paul este indignat de faptul că vecinii săi au ridicat un gard care îi blochează accesul la grădina din fața casei sale!

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a crezut întotdeauna că bucata de iarbă din fața casei sale îi aparținea, deoarece accesul la ea se făcea doar prin fața casei sale, iar familia sa era singura care o folosea. Soții care îi sunt vecini nu au folosit niciodată terenul și păreau fericiți că micuțul Malichi, fiul lui Paul, se juca pe el. A rămas șocat când a văzut că, într-o zi, aceștia au făcut o gaură în gardul lor viu până în grădină și au ridicat un gard uriaș pentru a-l ține departe pe Malachi de terenul care pretind că este al lor.

Citește și: Vecinii mei au un copil mega-zgomotos. Să depun plângere la poliție?

În ciuda documentelor oficiale care arată că gazonul face parte, din punct de vedere tehnic, din terenul cuplului, Paul susține că le-a fost vândut „accidental” de către consiliul local și că ar trebui să aparțină proprietății sale. Bărbatul spune că i-a rugat anterior pe soții Parratt să ia în considerare „amânarea” construirii gardului până când va afla cine este proprietarul grădinii. Dar a fost șocat când a apărut gardul din lemn, de 2 metri și jumătate, despre care susține că blochează lumina din casă și îi împiedică să intre și să iasă pe ușa din față.

„Nu pot să fac doi pași în fața ușii mele, care este pe partea laterală a casei, fără să mă lovesc de gard”, a spus Paul. „Este o glumă. Nu pot să înțeleg cum s-a întâmplat asta. Gardul este atât de înalt și este deja pe un teren ridicat și îmi blochează lumina naturală. Este chiar în fața mea și este la o distanță de un braț de ușa mea. Nu am cum să trec acum o piesă de mobilier sau un pat de copil prin ușă, deoarece gardul îmi blochează spațiul. Când stau pe verandă, tot ce văd este acest gard uriaș”, a mai spus bărbatul.

El și-a amintit: „Îmi scriseseră o scrisoare în care mă rugau să mut lucrurile de joacă pentru că aveau un gard de construit. Au intrat pe poarta mea din față fără permisiunea mea, ceea ce mi s-a părut enervant și este o încălcare a proprietății, și au lăsat piesele de joacă și apoi au început să ridice gardul. Au făcut acest lucru tăind o gaură mare în gardul lor viu din spatele copacului și obținând accesul în acest fel. Sunt foarte supărat din cauza asta și fiul meu nu-și poate folosi lucrurile de joacă, deoarece nu este suficient loc”.

Citește și: Vecinii cât pe ce să cheme poliția pentru că o mamă încerca să își adoarmă copilul

Vecinii lui Paul spun că sunt mai mult decât fericiți ca Paul să devină proprietarul terenului respectiv, dar în schimbul sumei de 30.000 de lire sterline.

„Îl poate avea. Nici măcar nu l-am folosit vreodată, dar vrem bani pentru el. Din punct de vedere legal, noi îl deținem, așa cum dovedesc planurile și cartea funciară. Suntem fericiți să-l vindem. Este păcat, pentru că eram prieteni cu Paul înainte de toate acestea. Am fost de acord să vindem terenul înapoi consiliului, dar nu la prețul pe care îl ofereau. Era mult prea mic. L-am fi vândut înapoi și, ca să fim sinceri, ne-am fi mulțumit cu o ofertă de 20.000 de lire sterline, care ne-ar fi ajutat să plătim noua noastră extindere, dar consiliul a spus că este prea mult. Noi am cumpărat acel teren împreună cu casa noastră”, au spus vecinii lui Paul.

Citește și: Solicitare într-un cartier rezidențial: copiii să nu se joace afară înainte de ora 9 dimineața

Surse foto: thesun.co.uk

Surse articol: thesun.co.uk

Articolul urmator
Mi-am pus fiica să se angajeze ca să plătească veterinarul, după ce câinele nostru s-a îmbolnăvit din cauza ei
Mi-am pus fiica să se angajeze ca să plătească veterinarul, după ce câinele nostru s-a îmbolnăvit din cauza ei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copiii mei nu se pot juca afară pentru că în curtea vecinului meu sunt gunoaie pline de șobolani
    Copiii mei nu se pot juca afară pentru că în curtea vecinului meu sunt gunoaie pline de șobolani

    Locuitorii unui cartier de case sunt revoltați din cauza grădinii de coșmar a vecinului lor, care a devenit un teren de reproducere pentru șobolani. Oamenii spun ca nu își mai pot...

    „Cred că rolul nostru pe Pământ e să devenim tatăl sau mama cuiva, chiar dacă nu este copilul nostru biologic”
    „Cred că rolul nostru pe Pământ e să devenim tatăl sau mama cuiva, chiar dacă nu este copilul nostru biologic”

    În urmă cu câteva luni, scriitorul franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt a acordat un interviu celor de la Republica.ro, în care a vorbit despre cărțile sale, dar și...

    O fetiță și-a pierdut șase degete de la mâini după ce s-a agățat de un gard
    O fetiță și-a pierdut șase degete de la mâini după ce s-a agățat de un gard

    Să vezi cum copilul tău este grav rănit într-un accident stupid reprezintă una dintre cele mai dure experiențe prin care poate trece un părinte. O mamă din Marea Britanie este...

    Copilul nostru este grav bolnav și medicii nu ne pot spune cât mai are de trăit. Pot fi 6 ani sau 6 zile
    Copilul nostru este grav bolnav și medicii nu ne pot spune cât mai are de trăit. Pot fi 6 ani sau 6 zile

    Părinții unei fetițe în vârstă de numai 6 ani trăiesc un coșmar. Medicii nu le pot spune cât mai are fiica lor de trăit, iar starea micuței se deteriorează de la o...

    O femeie din Galați și-a aruncat nou-născutul în curte și l-a lăsat să moară de frig, la îndemnul mamei ei. Cum explică cele două gestul
    O femeie din Galați și-a aruncat nou-născutul în curte și l-a lăsat să moară de frig, la îndemnul mamei ei. Cum explică cele două gestul

    Caz cutremurător la Galați! O femeie și-a lăsat bebelușul să moară de frig, la îndemnul mamei ei. Cele două l-au aruncat pe cel mic în curte și s-au întors...

    Copilul este pasionat de jocurile video? Cum să-l ajuți să se joace „sănătos”
    Copilul este pasionat de jocurile video? Cum să-l ajuți să se joace „sănătos”

    Știai că jocurile video reprezintă cea mai populară formă de entertainment din lume? Aproximativ 40% din populație (3 miliarde de oameni) joacă frecvent jocuri video. Ne referim...

    Apel pentru toți cunoscuții mei: NU mai vreau să-mi spuneți că băieții mei sunt leiți tatăl lor
    Apel pentru toți cunoscuții mei: NU mai vreau să-mi spuneți că băieții mei sunt leiți tatăl lor

    Când copiii seamănă mai mult cu tata, iar toți cunoscuții observă acest lucru, mama devine deranjată de fiecare astfel de „compliment” în parte. Ce spune o...

    Protest la o școală din București. Părinții au refuzat să-și mai lase copiii la ore pe motiv ca unul dintre copii, cu autism, îi „terorizează"
    Protest la o școală din București. Părinții au refuzat să-și mai lase copiii la ore pe motiv ca unul dintre copii, cu autism, îi „terorizează"

    Situație inedită la o școală din capitală. Părinții elevilor de clasa a treia au protestat pe motiv că micuții lor sunt terorizați de un elev cu nevoi speciale. Mama copilașului...

    © 2024 Qbebe