Funnyby

Ce ar vrea fiecare zodie în parte să se știe despre ea

Ce ar vrea fiecare zodie în parte să se știe despre ea

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pe de o parte, nu suntem dispuși întotdeauna să ne dezvăluim latura vulnerabilă, să le permitem celorlalți să ne cunoască foarte bine. Pe de altă parte, ne putem da seama că, de fapt, pentru a ne face mai bine înțeleși, este necesar să le îngăduim să știe cât mai multe despre noi. Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi ce și-ar dori reprezentanții fiecărei zodii să se știe despre ei, astfel încât cei din jur să nu-i mai perceapă exclusiv din perspectiva unor însușiri care îi consacră.

Berbecul

Este cunoscut în special pentru ambiția sa, pentru dorința de a se afirma ca lider și de a se remarca în orice situație. Cu toate acestea, în spatele calităților enumerate, se ascunde multă sensibilitate și o inimă mare. De altfel, Berbecul își dorește ca persoanele din preajma sa să-l aprecieze și pentru aceste lucruri.

În același timp, pentru a se simți mai motivat să meargă mai departe, simte nevoia să audă că eforturile sale sunt apreciate. Un Berbec este încântat când are parte de laude sincere, de vorbe bune, considerând că așa munca sa este validată și că merită să meargă mai departe pe drumul ales.

Taurul

De multe ori este tachinat pentru încăpățânarea sa, pentru faptul că nu acceptă ușor schimbările. Într-adevăr, Taurul preferă să rămână fidel convingerilor, concepțiilor sale, știind că așa poate avea parte de stabilitate și de siguranță. Însă pe lângă încăpățânare, este mereu loial și ține mult ca persoanele dragi să fie protejate când se află în preajma sa.

Taurii s-ar bucura dacă persoanele din jur i-ar aprecia nu numai pentru valorile și punctele lor de vedere, ci și pentru faptul că știu să fie foarte afectuoși, că nu ezită să ofere momente pline de tandrețe. În plus, de cele mai multe ori sunt și indulgenți, în condițiile în care, încercând să evite crearea unor tensiuni, a unor conflicte, preferă să se abțină și să rabde. 

pictura, zodiac vechi, reprezentare a zodiei Taur, cu perioada din an corespunzatoare

Gemenii

În general, Gemenii nu se bucură pe deplin de aprecierile celorlalți, fiind criticați pentru că au două „fețe”, pentru că nu iau decizii cu promptitudine și că se răzgândesc rapid. Cu toate acestea, ar vrea să fie cunoscuți și pentru faptul că sunt capabili să se adapteze cu ușurință situațiilor noi, că sunt capabili să poarte o conversație cu oricine, tânjind după discuții care să-i provoace și din care să aibă ceva de învățat. 

De asemenea, Gemenii ar fi mulțumiți dacă ar fi mai apreciați și pentru abilitatea lor de a-i face pe ceilalți să râdă, pentru faptul că țin mult să-i facă pe cei din jur să se simtă bine. 

Racul

Reprezentanții acestei zodii sunt faimoși în special pentru sensibilitatea lor, pentru disponibilitatea de a pune nevoile celorlalți în fața primelor nevoi, pentru devotamentul de care știu să dea dovadă indiferent de situație. 

Aceste calități ale Racului sunt cele care îl determină de fapt să fie posesiv cu persoanele dragi din viața lui. Ar vrea ca și ceilalți să știe acest detaliu despre el, dar să înțeleagă, totodată, că tendința sa de a fi posesiv are legătură cu dorința de a proteja, cu faptul că respectă foarte mult ideea de a familie sau de relație de cuplu.

Leul

Nu este niciun secret că adoră să fie în centrul atenției, că este conștient de calitățile sale și că nu vrea să-și arate latura vulnerabilă. Treptat însă, Leul își dă seama că ar vrea să fie cunoscut pentru generozitate și pentru loialitate. Îi place să-și creeze legături strânse cu persoanele cu care simte că rezonează și nu stă pe gânduri când vine vorba să ajute. Așa se explică de ce unul dintre obiectivele sale este să ajungă să fie apreciat și pentru calitățile sale de prieten adevărat. 

Fecioara

Mereu atente la detalii și dornice să atingă perfecțiunea, Fecioarele obișnuiesc să analize atent lucrurile înainte să ia o decizie, înainte să acționeze. Preferă să procedeze așa nu numai pentru ele însele, întrucât nu le place haosul și vor să aibă parte de ordine, de structură, ci și pentru că sunt conștiente că le pot face un bine celor din jur. 

Pe măsură ce timpul trece, pot ajunge să realizeze că tendința de a analiza lucrurile excesiv este nocivă. Prin urmare, pe Fecioare nu le-ar deranja dacă persoanele din preajmă și-ar da seama de toate acestea și ar înțelege că, în realitate, nu sunt întotdeauna încântate că abordează astfel lucrurile. 

Balanța

Calitățile care sunt asociate adesea cu această zodie sunt dorința de a căuta armonia și frumusețea în tot ceea ce le înconjoară și tendința de a nu spune întotdeauna lucrurilor pe nume din dorința de a nu alimenta tensiuni. Pe lângă aceste însușiri, Balanțele sunt criticate, uneori, pentru că amână prea mult luarea unei decizii.

Ceea ce le-ar ajuta să se simtă împlinite ar fi ca lumea din jur să le aprecieze și pentru spiritul lor justițiar, pentru corectitudine, pentru străduința de a veni în ajutorul celor nedreptățiți în vederea restabilirii echilibrului, a dreptății. 

Scorpionul

Este vestit mai ales pentru că ține mult să-și păstreze aura misterioasă, dar și pentru că este gelos, posesiv și că, dacă este cazul, nu stă pe gânduri și dă dovadă de o sinceritate brutală. În ciuda acestor trăsături, Scorpionul are vrea ca lumea să-l cunoască și să-l aprecieze și pentru faptul că este loial, că este capabil să-și construiască legături profunde, să iubească din tot sufletul și că este dispus să facă tot ce este necesar pentru ca persoanelor iubite să le fie bine, să fie în siguranță.

Săgetătorul

Însușirile care au consacrat această zodie sunt spiritul de aventură, dorința de a explora și optimismul. În viața de zi cu zi, Săgetătorul ar fi încântat dacă, treptat, cei din jur ar înțelege că este capabil și să fie profund, că are și o latură profundă, contemplativă. De cele mai multe ori, nu dorește să-i copleșească pe ceilalți, așteptând pur și simplu momentul cel mai potrivit. Odată ce îl găsește, nu se ferește să-și dezvăluie anumite secrete și să poarte conversații pe teme foarte serioase, chiar filozofice.

Capricornul

Înclinația spre latura practică, ambiția, perseverența și disponibilitatea de a-și asuma responsabilități sunt cele mai cunoscute calități ale Capricornului. Din acest motiv, nu este de mirare că adesea se spune despre el că ia lucrurile mult prea în serios și că nu știe să se bucure de viață.

În realitate însă, Capricornul nu este lipsit de simțul umorului, însă este vorba despre un umor mai special, care trebuie înțeles corespunzător. Pe de o parte, persoanele născute în această zodie sunt adeptele umorului negru, acesta fiind legat mai ales de propria persoană și mai puțin de ceilalți sau de anumite evenimente. Pe de altă parte, Capricornii sunt experți în umorul sec, așa că nu este simplu să îți dai seama, de la început, dacă sunt serioși sau încearcă de fapt să glumească.

Vărsătorul

Originali și dornici să vină cu o schimbare în bine pentru ceilalți, Vărsătorii sunt criticați adesea pentru că sunt prea detașați din punct de vedere emoțional și că nu vor să-și asume angajamente serioase. Conștientizând asemenea critici, reprezentanții acestei zodii ar vrea ca lumea din jur să înțeleagă că alegerile lor sunt legate de faptul că vor să fie cât mai independenți. Astfel, după ce își îndeplinesc obiectivele și dispun de răgazul necesar pentru a reflecta, Vărsătorii se întorc mereu la cei la care țin.

Peștii

Sunt asociați adesea cu nevoia de a visa, cu o imaginație debordantă și cu tendința de a evada cumva din realitate. Cu toate acestea, Peștii și-ar dori să fie apreciați cu precădere pentru empatia lor, pentru disponibilitatea de a-și sacrifica propriile dorințe și nevoi pentru binele celorlalți. 

Mai mult decât atât, persoanele născute în această zodie de apă nu ar vrea ca sensibilitatea lor să fie considerată un semn de slăbiciune. Dimpotrivă, s-ar bucura dacă lumea din jur și-ar da seama că intuiția și emoțiile sunt punctele lor „tari”, că acestea le ajută să-și găsească un drum în viață.

pictura, zodiac vechi, reprezentare a zodiei Pesti, cu tot cu perioada din an care le corespunde

Iată ce cred ceilalți despre tine, în funcție de zodia ta. Ai curaj să afli?

Surse foto: pixabay.com

Surse articol: astrologify.com, collective.world, elitedaily.com, timesofindia.indiatimes.com

Articolul urmator
Ce și-ar dori fiecare zodie să-i poată spune fostului
Ce și-ar dori fiecare zodie să-i poată spune fostului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am legat trompele, iar soțul meu nu știe. Acum vrea să mai facem încă un copil
    Mi-am legat trompele, iar soțul meu nu știe. Acum vrea să mai facem încă un copil

    Nu știu ce să fac și unde să fug! Îmi iubesc familia, îmi iubesc soțul, însă m-am săturat de înghesuială și nu mai vreau alți copii. Avem deja doi copii, un...

    De ce Pink nu vrea să își facă operații estetice: „Copiii mei trebuie să știe când mă încrunt”
    De ce Pink nu vrea să își facă operații estetice: „Copiii mei trebuie să știe când mă încrunt”

    Un pilon al muzicii pop încă de la începutul anilor 2000, Pink este o cântăreață cunoscută pentru atitudinea ei rebelă și spiritul său liber. Vocea puternică i-a...

    A fost model la Victoria's Secret, dar nu asta vrea să se știe despre ea. ”Înainte de toate, sunt mama unui copil cu nevoi speciale”
    A fost model la Victoria's Secret, dar nu asta vrea să se știe despre ea. ”Înainte de toate, sunt mama unui copil cu nevoi speciale”

    Și personajele din lumea mondenă au propriile povești de viață pe care le ascund de ochii lumii. Un renumit model Victoria's Secret ne împărtășește secretul ei. La doar 18 ani...

    Ce moștenire vrea să lase Codin Maticiuc fiicei sale, Smaranda: „Nu aș vrea să las moșteniri care să atârne ca o piatră de moară”
    Ce moștenire vrea să lase Codin Maticiuc fiicei sale, Smaranda: „Nu aș vrea să las moșteniri care să atârne ca o piatră de moară”

    Ani la rând Codin Maticiuc era cunoscut, în presă mondenă, pentru cuceririle sale amoroase și pentru sumele obscene pe care le cheltuia în cluburile de noapte. Venirea...

    M-am despărțit de soțul meu pentru că nu vrea copii. Am început o relație cu un coleg de serviciu și acum soțul meu mă vrea înapoi
    M-am despărțit de soțul meu pentru că nu vrea copii. Am început o relație cu un coleg de serviciu și acum soțul meu mă vrea înapoi

    O femeie a divorțat de soțul său după ce acesta i-a spus că nu vrea copii și că oricum, dacă ar vrea, nu e ea partenera potrivită. Acum femeia se află în altă relație, dar,...

    Fetița Andreei Tonciu merge la salon și își pune unghii false la vârsta de 8 ani. Ttot timpul vrea să-și facă părul la salon, nu mai vrea să-și facă părul acasă"
    Fetița Andreei Tonciu merge la salon și își pune unghii false la vârsta de 8 ani. Ttot timpul vrea să-și facă părul la salon, nu mai vrea să-și facă părul acasă"

    Fiica Andreei Tonciu, celebra vedetă TV cu un râs molipsitor, apariții spumoase și o personalitate efervescentă, îi seamănă întru totul mamei ei, inclusiv în...

    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie
    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie

    Se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşte, iar ouăle sunt vedetele acestei sărbători. De la an la an, gospodinele îşi pun imaginaţia la contribuţie pentru a vopsi cele mai...

    Logodnica mea vrea să-și anunțe sarcina la nunta verișoarei sale...
    Logodnica mea vrea să-și anunțe sarcina la nunta verișoarei sale...

    Faptul că vei deveni mamă este o veste extraordinară, pe care aștepți să o împărtășești cu cei apropiați. Cu toate acestea, când realizezi un asemenea demers, trebuie...

    © 2024 Qbebe