„Ești stearpă? Îl îmbolnăvești cu chimicalele alea!”
Tocmai născusem. Eram într-o combinație de epuizare, hormoni, griji și… vină. Cu toate că îmi țineam bebelușul în brațe cu toată dragostea din lume, mă simțeam extrem de prost, ba chiar defectă pentru că nu aveam lapte. Încercasem tot, de la ceaiuri, masaj, piele pe piele până la rugăciuni.
Moașele și asistentele în maternitate m-au avertizat că nu voi avea lapte fiindcă aveam canalele infundate în urma unei mastite netratate din timpul primei experiențe de mamă. Atunci voiam doar să înțarc copilul, nu am ținut cont de nimic, iar consecințele au fost dezastruoase.
În acea stare de dezamăgire profundă, am acceptat invitația soacrei la o scurtă vizită. Voia „să vadă copilul”, „să ne ajute cu ceva”, „să ne dea un pachet” ... Voia, cumva, să fie parte din acest nou început, dar nu s-a sinchisit să vină ea la noi.
Nu, am mers eu lăuză, cu un copil mic în brațe, la socrii. N-am suspectat nimic. Am ajuns, ne-am așezat, copilul era agitat, eu epuizată. Soțul încerca să mă susțină, să mă ajute, dar nici el nu știa ce să mai spună.
Nu le-am spus că nu aveam lapte. Nu mi s-a părut important acest lucru, dar am luat cu mine biberoanele și laptele praf. Când avea să i se facă foame, îi ofeream un biberon cu lapte. Ceea ce am și făcut. Lucru care a produs consternare mai ales pentru soacra.
„Nu accept ca nepotul meu să mănânce lapte praf dintr-un biberon. La fată de ce ai avut? Sau acum nu mai vrei? Laptele praf costă foarte mult! Am crescut 3 copii numai cu laptele meu! Tu nu poți? Îl îmbolnăvești cu chimicalele alea. Vă dăm noi lapte de la căprițe, mamă! Nu se poate așa!”, mi-a spus soacra.
Când m-am întors de la bucătărie cu biberonul cu lapte, soacra mea îi băgase deja sânul ei în gură să se liniștească
Am incercat să zic ceva, dar lacrimile nu m-au lăsat. Am plecat la bucătărie să îi pregătesc un biberon cu lapte. Am stat doar câteva minute și când m-am întors am simțit o liniște ciudată. Copilul nu mai plângea, iar soacra părea ușor stânjenită.
Apoi am văzut. Ținea copilul în brațe, îi vorbea… și își aranja bluza. „L-am pus la sân, mamă, să simtă și copilul ce înseamnă căldura de mamă… mi-a fost milă de el că plângea așa.”
Am simțit că se rupe ceva în mine. Mi-a încălcat încrederea, m-a înjosit! Nu m-a întrebat, nu m-a consultat, nu s-a gândit o clipă la ce simțeam eu. A considerat că e „normal” să alăpteze copilul altcuiva pe ascuns.
Soțul meu a sărit ca ars când m-a văzut că plâng și ea i-a spus cu nonșalanță când a întrebat-o ce am: „i-am dat să sugă așa cum ai supt tu, mamă!”. Am plecat imediat! M-am simțit trădată, umilită, jignită!
Soțul meu m-a înțeles doar parțial pe moment, asta m-a derutat cel mai mult. Nu părea foarte afectat, ba chiar i-a luat apărarea: „e și ea bătrână, nu mai știe ce face! Mie mi-a mestecat mâncarea când eram mic, și uite că nu am nimic...”
La câteva săptămâni după incident, am mers din nou în vizită, dar nu am mai lăsat-o singură cu copilul nici măcar o clipă. La câteva luni, mi s-a făcut dreptate! La un control pe care l-a făcut la medicul psihiatru, dusă de fiica ei la îndemnul medicului neurolog pe care îl vizita des, i s-a pus un diagnostic hotărâtor: schizofrenie incipientă și tulburare bipolară.
Lucru care justifica, oarecum, pornirile ei și deciziile ciudate pe care le tot lua în ultimul timp. Tot nu am iertat-o!
Azi, copilul e mare și bine, iar eu am învățat ceva extrem de important: mama are dreptul să pună limite, chiar dacă doare sau pare „nepoliticos”. Propria mea mamă s-a purtat cu copilul meu cu mănuși, în timp ce soacra i-a băgat sânul în gură cu prima ocazie în care a rămas singură cu el.
Am învățat din această experiență să nu mai am încredere și nici așteptări de la nimeni...
Surse foto: istockphoto.com, istockphoto.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
