Ghid pe vârste: jucăria ideală pentru fiecare prag de dezvoltare a bebelușului

Ghid pe vârste: jucăria ideală pentru fiecare prag de dezvoltare a bebelușului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pentru o dezvoltare optimă, bebelușul are nevoie și de joacă. Aceasta va deveni și mai valoroasă dacă veți avea la dispoziție niște jucării adecvate fiecărui prag de dezvoltare. Parcurgeți articolul de mai jos pentru a vedea câteva exemple de asemenea jucării. Fiecare dintre ele vă va fi deosebit de utilă și cu siguranță va deveni rapid îndrăgită de către micuții voștri!

Jucării pentru etapa de dezvoltare a copilului dintre 0 și 6 luni

Încă din primele zile de viață, bebelușul va simți nevoia să se miște cât mai mult. Una dintre pozițiile pe care le va adopta rapid va fi statul pe burtică. Dacă la început el nu va sta mai mult de 3-5 minute în această poziție și aceasta va fi preferată mai ales înainte de somn sau după ce i-ai schimbat scutecul, treptat ea va deveni tot mai dorită de bebeluș și va fi nevoie să-l supraveghezi permanent, astfel încât să-l ferești de pericolul „morții subite a sugarului" .
Pe măsură ce va crește, bebelușul va fi dornic de poziția pe burtică mai ales dacă va avea ocazia să descopere diverse lucruri sau sunete. De aceea, pentru a-l stimula în acest sens, oferă-i tot felul de jucării pe care să poată să le atingă când stă în această poziție.

Centru de activitati bebelusi

Când observi că mușchii de la gât și brațele au devenit mai puternice, implică-l în tot felul de jocuri ce se pot desfășura pe așa-numitele „covorașe pentru activități", precum este și Sala de gimnastică cu muzică și lumină RainforestTM Deluxe de la Fisher Price . Aceasta are marele avantaj că se poate transporta și întreține cu ușurință, așa că o puteți lua oriunde!
Aduceți pădurea tropicală la viață cu muzică, lumini și sunete din natură care răspund la mișcările bebelușului. În timpul orelor de stat și joc, jucăriile care atârnă pentru activități și activate de mișcare îi încurajează pe cei mici să le atingă, să le scuture și să se joace! Coborâți jucăriile sau mișcați-le pe saltea de lux pentru a încuraja bebelușul să le împingă în sus pentru distracție pe burtică! Detaliile dulci, inclusiv o margine de saltea moale, satinată, papagalul detașabil cu muzică și lumini dansate, dar și frunza mare, pliată, oferă activități de dezvoltare senzorială.

Această saltea de activități pentru nou-născuți distrează copilul cu peste 10 jucării și activități, inclusiv un papagal detașabil ce are lumini care își schimbă culoarea și până la 20 de minute de redare în modul Joacă: „Așează-te și joacă", „timp de burtică", jucării detașabile. Jucăriile sunt repoziționabile și printre ele se numără: o maimuță moale, o oglindă, un leu cântător, un melc rotitor, o zebră zornăitoare. De asemenea, vor fi o adevărată încântare și fluturii satinați, ce atârnă deasupra capului la atingerea copilului. În plus, atingerile și mișcările bebelușului vor activa și sunetele amuzante și cântecelele.

Bebelus stand pe un covoras cu activitati

Jucării pentru etapa de dezvoltare ce-i va permite bebelușului să-și mărească mobilitatea (6-12 luni)

După vârsta de 4-5 luni, pe măsură ce mușchii gâtului și spatelui bebelușului se întăresc, acesta va fi tot mai pregătit să stea în șezut. De altfel, el va deprinde cel mai bine această poziție între 4 și 7 luni. În plus, în această etapă a dezvoltării se va rostogoli tot mai bine și își va ține capul tot mai drept.

Pozițiile în care se va juca vor fi mai variate, incluzând statul pe burtică și târâtul, statul pe spate și ulterior statul în funduleț.
Pentru a-l determina să fie cât mai activ, este necesar să-i pui la dispoziție jucării atractive, pe care să le pui la distanță față de el, astfel încât să fie tentat să ajungă la ele. Iar când este pregătit să stea în funduleț nesusținut, lasă-l să-și petreacă mai mult timp stând așa și concentrându-se asupra unei activități.

O jucărie adecvată acestei etape de dezvoltare a bebelușului este tot una de la Fisher Price , „FP Centru de activități Jumbo Play" (ideal pentru 6-12 luni). Jucăriile de pluș variate îl vor încânta pe micuț, iar buclele extra vă vor permite să mai aveți la îndemână și alte jucării interesante.

Jucării utile pentru dezvoltarea dexterității bebelușului (6-12 luni)

Bebelus jucandu-se cu niste cuburi

După vârsta de 6 luni, pe măsură ce bebelușul începe să-și dezvolte coordonarea ochi-mână, poți să-l implici în tot felul de jocuri de construcție. Acestea îi vor permite să-și îmbunătățească inclusiv răbdarea și concentrarea, descoperind inclusiv relația cauză-efect și modul în care poate sorta obiectele.

Una dintre cele mai potrivite jucării pentru această etapă de dezvoltare a bebelușului sunt cuburile. De exemplu, Primele Cuburi pentru Copii (pentru 6-36 de luni) de la Fisher Price îl vor stimula pe bebeluș să-și dezvolte îndemânarea, iar tu poți să-l înveți să le sorteze și să le așeze pe bara de forme. Toate cele 10 cuburi intră pe această bară având şi mâner pentru a fi scoase.

Jucării utile pentru stimularea mobilității (după vârsta de 6 luni)

În primul său an de viață, bebelușul va deprinde acele mișcări coordonate și va dobândi forța musculară necesară pentru a câștiga încrederea și echilibrul ce-l vor ajuta să meargă. Astfel, în jurul vârstei de 9 luni, bebelușul va încerca să se susțină singur în picioare, cel mai probabil ținându-se de diverse obiecte de mobilă. După vârsta de 10 luni, micuțul tău va fi din ce în ce mai capabil să se miște dintr-un loc în altul fără a fi susținut, să stea în picioare fără sprijin și să aibă mai multă siguranță în picioare.

Bebelus cu premergatorul

Pentru a-l ajuta pe bebeluș să aibă mai multă mobilitate până să învețe să meargă, dar și pentru a-l sprijini să învețe mai ușor mișcările ce-l vor ajuta să pășească, poți achiziționa un premergător. Datorită acestuia, va putea învăța să aibă o poziție a corpului care-i va facilita o mai bună fixare a tălpilor pentru a face primii pași.
Poți să apelezi la „Rainforest Friends" - Premergător compact de la Fisher Price , care poate dezvolta și mai mult motricitatea, având un design portabil, cu înălțime reglabilă. Jucăriile din „Rainforest", aflate pe arcada cu jucării și activități, stimulează motricitatea fină a bebelușului.

În plus, premergătorul cuprinde un pian pian de cântat cu clape în culorile curcubeului, care se aprind, o jucărie pentru dentiție în formă de broscuță care se leagănă, o bară pe care culisează înainte și înapoi 3 inele colorate zornăitoare și o omidă care face „clic-clic". Acțiunea firească a bebelușului de a sări și a da din picioare fac scaunul să se deplaseze în sus și-n jos pentru o plimbare grozavă și cu adevărat distractivă.

Nu în ultimul rând, premergătorul se asamblează ușor, are 4 trepte de reglare a înălțimii, e ușor de pliat plat pentru transport și depozitarea într-un spațiu îngust (bara cu jucării detașabilă putând fi și ea depozitată întinsă!). Arcul flexibil se află în spate, îmbrăcat într-o husă de material textil moale, nefiind la îndemâna bebelușului, iar husa moale din material textil căptușit a scaunului se scoate pentru a fi spălată la mașină.

Jucării necesare pentru dezvoltarea atenției (6-12 luni)

Jucarie de plastic de la Fisher Price

Pe măsură ce crește, micuțul tău va fi tot mai atent la ceea se întâmplă în jurul său. Dacă în primele luni de viață atenția sa se va rezuma la 1-2 minute, treptat aceasta va crește la 5 minute. Iar pe măsură ce bebelușul devine tot mai independent și deprinde poziția de stat în șezut nesusținut, îl poți stimula să fie mai atent punându-i la dispozișie tot felul de jucării atractive.

Un exemplu de astfel de jucărie este și „Râdem și Învăţăm - Surpriza formelor de biscuiţi" (pentru 6-36 luni), de la Fisher Price. Aceasta constă într-un borcan de plastic simpatic, numai bun pentru a-l învăța pe copil să identifice și să sorteze 5 forme de biscuiți, bucurându-se de recompense amuzante cu fiecare succes. Practic, de fiecare dată când va băga mâna în borcan, muzica va cânta. În același timp, jucăria îi va permite copilului să se familiarizeze cu cifrele, formele, dar și cu înțelegerea relației cauză-efect (de exemplu, când va scoate mânuța din borcan, muzica se va opri).

Jucării pentru familiarizarea cu sunete și culori (6-12 luni)

Bebelus se uita la niste creioane colorate cu fetisoare

Acest demers face parte din stimularea dezvoltării senzoriale a bebelușului, care este apt să învețe utilizându-și tot corpul. Datorită acestei capacități, va veni în contact cu tot felul de experiențe, texturi și materiale. În plus, descoperirea lumii prin intermediul simțurilor îl poate ajuta pe micuțul tău să se calmeze și să-și dezvolte motricitatea fină.

Pentru a-l ajuta pe copil și în această etapă a dezvoltării sale, alege o jucărie precum Creioanele colorate L&L de la Fisher Price. Fiecare creion exprimă sentimente, fraze și cântece corespunzătoare culorii.
Oferă-i-le copilului tău pentru a avea parte de o experiență senzorială complexă, care-l va și distra!

Jucării pentru stimularea limbajului și emoțiilor bebelușului (după vârsta de 6 luni)

Cam pe la jumătatea primului an de viață bebelușul va deveni tot mai dornic să cunoască lumea din jur, va râde, va zâmbi, se va „angaja" în mici „conversații" cu tine. Va fi tot mai sensibil la tonul vocii tale, își va recunoaște numele și se va uita la tine când îl strigi. Bebelușul tânjește să aibă tot mai multe interacțiuni cu tine, așa că joacă-te cu el tot mai mult și stimulează-l să vorbească. De pildă, zâmbește-i, mângâie-l și dă și tu replici în momentele în care gângurește. Poți și să-i citești, arată-i imaginile din cărți și vorbește-i despre ele.

Bebelusa ce se joaca cu un catelus de plusNu uita nici să-i explici permanent ceea ce faci, ceea ce se întâmplă în preajma sa, folosește limbajul gestual și fii cât mai expresivă. În plus, poți să-i povestești și despre cum crezi că se simte el/ea la un moment dat, întrucât așa se va familiariza mai ușor cu emoțiile/stările.

Îți va fi mai la îndemână să faci aceste activități dacă vei avea la îndemână și o jucărie potrivită acestei etape de dezvoltare. Este vorba despre „Cățelușul vorbitor" (pentru 6-36 de luni), de la Fisher Price. Mai exact, acesta se referă la „Râdem și Învăţăm pe etape de dezvoltare", fiind dotat cu tehnologia Etape de dezvoltare, care schimbă conținutul de învățat pe măsură ce bebelușul crește. Există o varietate de cântece (peste 50), fraze și sunete adecvate din punct de vedere al dezvoltării, în cele trei niveluri de joacă. Inima luminoasă a cățelușului va clipi odată cu muzica.

Jucării utile pentru vocabular și limbaj (după vârsta de 1 an: 12-36 luni)

Achizițiile de limbaj vor evolua rapid. În jurul vârstei de 1 an, copiii știu doar câteva cuvinte simple. La 15-18 ani, înțeleg cam de 10 ori mai mult și pot să se exprime mai ușor prin intermediul cuvintelor. Între 18 și 24 de luni poți observa că al tău copil este deja capabil să formeze scurte propoziții. De altfel, până la 2 ani, un copil ar trebui să știe cel puțin 50 de cuvinte.

Copilul va recepta limbajul pe măsură ce nevoile sale de comunicare cresc. În același timp, pe măsură ce vocabularul său se îmbogățește, va simți nevoia să combine actul vorbirii cu gesturi pentru a se face înțeles mai ușor. De pildă, va arăta cu degetul jucăria sa favorită și va încerca să spună cum se cheamă.

Bebelus jucandu-se cu un mar de plastic

După vârsta de 2 ani, copilul va înțelege mai bine comenzile și întrebările și va deveni tot mai vizibil următorul fenomen: în fiecare lună copilul va învăța tot mai multe cuvinte. Nu în ultimul rând, copilul va deveni tot mai capabil și mai dornic să poarte o conversație, își poate acompania adesea cuvintele cu gesturi și chiar va încerca să-și adapteze limbajul celui cu care conversează.
Pe lângă cățelușul vorbitor, avem și „L&L Mărul Vesel" (adecvat începând cu 18 luni), cu ajutorul căruia copilul tău va descoperi minunata lume a cifrelor, culorilor și fructelor.

Voi mai puteți da și alte exemple de jucării adecvate pentru fiecare etapă de dezvoltare a bebelușului?

logo fisher price

 

Surse:
www.fisher-price.com; www.howweelearn.com; www.thebump.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani
    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani

    Nicoleta Luciu este, de departe, una dintre cele mai cunoscute vedete din România. A intrat în lumina reflectoarelor în anul 1999, când a câștigat titlul de...

    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar
    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar

    Hormonul de creștere, esențial pentru dezvoltarea țesuturilor și a mușchilor, este secretat în perioada de somn. De asemenea, procesul de reparație a organelor, țesuturilor și...

    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!
    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!

    Chifteluțele fac parte dintre cele mai versatile preparate, putând fi servite în numeroase moduri. Forma, gustul și consistența lor le includ printre favoritele copiilor,...

    Dieta pentru copii: ghid complet pe vârste
    Dieta pentru copii: ghid complet pe vârste

    Pe măsură ce un copil își diversifică alimentația, una dintre grijile părinților este ca acesta să aibă o greutate adecvată vârstei și staturii sale. Excesul ponderal...

    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău
    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău

    Pe măsură ce devine tot mai conștient de lumea din jur, copilul începe să aibă diverse frici. Dacă în primii doi ani de viață acestea sunt legate în special de...

    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare
    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare

    În perioada în care copilul tău este în primii săi ani de viață, te gândești că mai este drum lung până când va fi nevoie să discuți cu el...

    40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste
    40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste

    Indiferent de vârsta pe care o are un copil, fie că este în clasele primare, fie că este deja la gimnaziu sau la liceu, îndrumările venite din partea unei mame în...

    O mamă a descoperit mucegai în jucaria de dentiție a fiicei sale
    O mamă a descoperit mucegai în jucaria de dentiție a fiicei sale

    Primii dințișori ai celor mici apar, de obicei, în jurul vârstei de 4-6 luni. Manifestările erupției dentare nu sunt la fel la toți copiii, însă îți poți da...

    © 2024 Qbebe