O mamă a descoperit mucegai în jucaria de dentiție a fiicei sale

O mamă a descoperit mucegai în jucaria de dentiție a fiicei sale

Bianca Geica - Redactor Senior

Primii dințișori ai celor mici apar, de obicei, în jurul vârstei de 4-6 luni. Manifestările erupției dentare nu sunt la fel la toți copiii, însă îți poți da seama că prichindelului tău îi iese un prim dințișor în momentul incare acesta va începe să ducă în guriță și să „roadă” cam orice îi cade în mână. Face acest lucru în încercarea de a calma durerile gingivale care însoțesc erupțiile dentare. Nu degeaba pe piață există celebrele inele pentru dentiție, care îi ajută pe micuți să mestece pentru a suporta mai ușor disconfortul și durerea gingivală.

De obicei, jucăriile de dentiție pentru copii sunt realizate din materiale nontoxice. Medicii stomatologi ne sfătuiesc să le evităm pe cele umplute cu lichid, fiindcă se pot sparge sau rupe, iar conținutul s-ar putea scurge în gura copilului, însă nici cele umplute cu aer nu sunt tocmai indicate. Saliva bebelușului sau apa cu care spălăm o jucărie umplută cu aer poate pătrunde prin îmbinarea cauciucului, iar astfel în interior se pot dezvolta mucegai și bacterii. O mamă de peste granițe, de exemplu, a rămas șocată după ce a descoperit cât mucegai se afla în jucăria de dentiție, sub formă de girafă, a fiicei sale!

Într-un clip pe TikTok femeia a tăiat, din pură curiozitate, o jucărie de dentiție a fiicei sale cu foarfeca pentru a vedea ce se ascunde în interior. Ea spune că inițial, jucăria a aparținut fiicei sale mai mari, care nu a mai folosit-o de mai bine de un an, iar acum i-a dat-o copilului ei mai mic pentru a se juca cu ea.

„A primit asta când era bebeluș și îi plăcea la nebunie, o ronțăia tot timpul. Nu a mai folosit-o de aproximativ un an, dar recent am găsit-o împachetată prin casă și i-am dat-o bebelușului meu să se joace cu ea. Dar el a primit deja în dar una nouă, așa că am decis să o deschidem pe cea veche și să vedem cât de scârboasă este pe interior”, spune mămica în timp ce taie cu foarfeca jucăria sub formă de girafă. Mare i-a fost mirarea când a văzut cât mucegai se strânsese în interior.

„Oh, Doamne. Nu se poate. Doamne, mi s-a făcut pielea de găină. Va trebui să arunc foarfeca asta. Priviți cât mucegai. E scârbos. Dacă așa arată o jucărie de dentiție în interior, imaginați-vă cum arată interiorul jucăriilor pentru băiță”, a continuat aceasta. 

Între timp, purtătorii de cuvânt ai companiei care produce jucăriile de dentiție respective, au declarat pentru tyla.com:

„Jucăriile de dentiție Sophie la Girafe sunt încă produse în mod tradițional în Franța, folosind procese care implică 14 operațiuni manuale și s-au respectat întotdeauna cele mai stricte reglementări. Siguranța copiilor și satisfacția părinților lor reprezintă prioritatea noastră principală, iar toate produsele noastre sunt testate în permanență și în conformitate cu standardele globale.

Jucăria de dentiție Sophie la Girafe este fabricată din cauciuc natural în proporție de 100%, astfel încât instrucțiunile de utilizare și de curățare trebuie respectate cu atenție. Așa cum este indicat pe ambalaj, recomandăm curățarea suprafeței cu o cârpă umedă. Nu trebuie scufundată în apă și nici clătită, deoarece se poate deteriora”.

Tu ce părere ai despre descoperirea acestei mămici? 

Surse foto: capturi TikTok

Surse articol: tyla.com

Articolul urmator
Așa arată o fetiță de 8 ani? O mamă acuzată că editează corpul fiicei ei ca să dea bine în poze
Așa arată o fetiță de 8 ani? O mamă acuzată că editează corpul fiicei ei ca să dea bine în poze

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă i-a cerut fiicei sale de 18 ani să contribuie la cheltuielile casei: „Mi-a spus că sunt o mamă rea”
    O mamă i-a cerut fiicei sale de 18 ani să contribuie la cheltuielile casei: „Mi-a spus că sunt o mamă rea”

    Această mamă din Marea Britanie a cerut sfatul pe un forum de parenting în legătură cu un conflict recent pe care l-a avut cu fiica sa de 18 ani. Aceasta i-a spus că este o mamă...

    O mamă indignată reduce la tăcere comentariile legate de greutatea fiicei sale. ”Vă rog, nu vă mai spuneți că fiica mea e grasă”
    O mamă indignată reduce la tăcere comentariile legate de greutatea fiicei sale. ”Vă rog, nu vă mai spuneți că fiica mea e grasă”

    Mama unei fetițe de doi ani primește o remarcă deloc plăcută în parc. O bonă remarcă greutatea corporală a fetiței, iar mama este indignată de felul în care femeia a...

    O mamă vrea să ceară bani în loc de cadouri la aniversarea fiicei sale de patru ani: „Vreau să-i cumpăr ceva ce-și dorește cu adevărat”
    O mamă vrea să ceară bani în loc de cadouri la aniversarea fiicei sale de patru ani: „Vreau să-i cumpăr ceva ce-și dorește cu adevărat”

    Știți că unii oameni preferă să primească sau să dăruiască bani în plic în locul cadourilor? Alături de expresia „îți iei tu ce vrei”, e o variantă...

    O mamă postează o imagine extrem de tristă de la aniversarea fiicei sale. Nu a venit niciun invitat...
    O mamă postează o imagine extrem de tristă de la aniversarea fiicei sale. Nu a venit niciun invitat...

    O mamică de peste Ocean a frânt inimile internauților dupa ce a povestit, pe TikTok, ca a organizat o petrecere pentru ziua de naștere a fetiței ei, la care nu a venit nimeni....

    Dragostea de mamă nu poate fi egalată! O femeie a renunțat la job pentru a găsi un tratament pentru boala rară a fiicei sale
    Dragostea de mamă nu poate fi egalată! O femeie a renunțat la job pentru a găsi un tratament pentru boala rară a fiicei sale

    Știm deja că mamele au o putere interioară fantastică, în special atunci când vine vorba de a-și proteja sau ajuta copiii. Această mamă de peste hotare și-a dat demisia...

    O mamă a cerut concedierea educatoarei fiicei sale, pe motiv că femeie o ține tot timpul în brațe: „A făcut o obsesie pentru copilul meu”
    O mamă a cerut concedierea educatoarei fiicei sale, pe motiv că femeie o ține tot timpul în brațe: „A făcut o obsesie pentru copilul meu”

    O mamă de peste hotare a cerut concedierea educatoarei fiicei sale de 8 luni, pe motiv că femeia ar fi fost obsedată de fetiță. „M-am simțit inconfortabil de la început, de...

    Verișoara mea nu îi dă propria cameră fiicei sale, pentru că este biroul ei. Eu cred că e o egoistă
    Verișoara mea nu îi dă propria cameră fiicei sale, pentru că este biroul ei. Eu cred că e o egoistă

    O mamă este criticată de familie pentru că refuză să îi facă fiicei sale propria cameră, fiindcă folosește acea încăpere pentru a face conținut pentru Instagram....

    Un tată a fost acuzat de abuz după ce i-a pregătit fiicei sale un sandviș cu unt și cașcaval
    Un tată a fost acuzat de abuz după ce i-a pregătit fiicei sale un sandviș cu unt și cașcaval

    Ai grijă ce postezi pe internet! Un tată de peste granițe a fost acuzat de abuz împotriva copilului din cauza sandvișului pe care i l-a pregătit fiicei sale pentru școală. O...

    © 2024 Qbebe