Am fost diagnosticată cu scleroză multiplă după nașterea celui de-al cincilea copil

Am fost diagnosticată cu scleroză multiplă după nașterea celui de-al cincilea copil

Andreea Guica - Redactor

După ce a născut cel de-al 5-lea copil, Emily a început să resimtă amețeli puternice. A presupus că acesta este un simptom al perioadei postpartum, însă starea ei s-a înrăutățit, așa că s-a dus la medic și a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. Citește întreaga ei experiență mai jos.

În timp ce era însărcinată cu al 5-lea copil (în primul trimestru), Emily a început să resimtă amețeli și amorțeală la nivelul picioarelor, dar a presupus că aceste simptome au legătură cu sarcina. Avea să afle mai târziu că nu era așa.

După ce a trecut de primul trimestru, simptomele au dispărut, așa că nu s-a mai gândit la ele.

A născut prin cezariană și știa că recuperarea postpartum e dificilă, așa că atunci când amețelile s-au întors, a presupus că au apărut din cauza oboselii pe care o resimt toate mamele care au nou-născuți.

„Simptomele nu treceau, orice aș fi făcut, așa că m-am gândit să mă duc totuși la doctor. Mi-a spus că nu am nimic și că trebuie să beau mai multă apă și să fac exerciții fizice. Am făcut asta și nu m-a ajutat.

femeie cu mana pe frunte

Am mers din nou la medic. M-am dus la ORL ca să văd dacă am vertij, dar nu a fost asta. Apoi m-am dus la cardiolog, dar rezultatele analizelor au ieșit bine.

În ultima fază, m-au trimis la neurolog și deși îmi cam pierdusem speranța, gândindu-mă că nu vor găsi nimic nici de data asta, m-am înșelat”, povestește Emily.

Femeia a fost diagnosticată cu scleroză multiplă și pusă imediat sub tratament.

„Nu e ușor să trăiești cu o boală cronică, mai ales când ai 5 copii, dar lupt cu boala mai ales pentru ei, pentru că sunt mama lor și ei au nevoie de mine. Simptomele mele sunt ținute sub control în mare parte, iar starea mea e stabilă.

Facem un efort comun în familie să ne concentrăm pe ceea ce e pozitiv, iar împreună cu ei, îmi e și mie mult mai ușor să trec prin boală. 

Atât eu, cât și familia mea, ne simțim norocoși că am depistat boala la timp și că starea mea nu s-a agravat mai mult, iar acum e ținută sub control”, a mai spus Emily, la final. 

Surse foto: istockphoto

Surse articol: insider.com

Articolul urmator
Copil la 30 de ani vs. copil la 38 de ani. Cât de greu mi-a fost în a doua etapă
Copil la 30 de ani vs. copil la 38 de ani. Cât de greu mi-a fost în a doua etapă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cosmin Curticăpean, soțul Laurei Cosoi, a făcut public sexul celui de-al cincilea bebeluș. S-a dat de gol în timpul unui interviu
    Cosmin Curticăpean, soțul Laurei Cosoi, a făcut public sexul celui de-al cincilea bebeluș. S-a dat de gol în timpul unui interviu

    Bucurie mare în familia Laurei Cosoi și a lui Cosmin Curticăpean, după ce s-a aflat sexul celui de-al cincilea copil. Deși cei doi au fost discreți până acum, un detaliu...

    O fetiță de patru ani a fost diagnosticată cu cancer după ce a făcut un abces la nivelul gingiei
    O fetiță de patru ani a fost diagnosticată cu cancer după ce a făcut un abces la nivelul gingiei

    O fetiță de 4 ani din Newcastle, Anglia a primit diagnosticul de cancer după ce mama sa a dus-o la dentist, din cauza unui abces la gingie. Medicul stomatolog și-a dat seama că este...

    O mamă a rămas paralizată după ce a fost diagnosticată cu fasciita necrozantă, în urma operației de cezariană. Medicii au folosit ustensile nesterilizate
    O mamă a rămas paralizată după ce a fost diagnosticată cu fasciita necrozantă, în urma operației de cezariană. Medicii au folosit ustensile nesterilizate

    O intervenție considerată de rutină s-a transformat într-un coșmar pentru o mamă care a ajuns să lupte ani întregi pentru propria viață. După o operație de cezariană,...

    O fetiță de doar doi ani care se îmbolnăvea foarte des a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă, după ce mama ei a palpat-o pe burtică
    O fetiță de doar doi ani care se îmbolnăvea foarte des a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă, după ce mama ei a palpat-o pe burtică

    Descoperită întâmplător, afecțiunea deosebi de gravă cu care s-a confruntat o fetiță a fost depășită cu brio. Micuța a primit sprijinul părinților și al cadrelor...

    Fetița mea de 18 luni a fost diagnosticată cu demență. Am făcut intrerupere de sarcină după ce am aflat că bebelușul meu nenăscut avea aceeași genă
    Fetița mea de 18 luni a fost diagnosticată cu demență. Am făcut intrerupere de sarcină după ce am aflat că bebelușul meu nenăscut avea aceeași genă

    Durerea unei mame nu poate fi pusă în cuvinte atunci când își vede copilul suferind, iar viitorul îi este răpit înainte de a începe cu adevărat....

    Am fost diagnosticată cu fobie de naștere în timp ce eram însărcinată. Nu o să mai fac niciodată copii
    Am fost diagnosticată cu fobie de naștere în timp ce eram însărcinată. Nu o să mai fac niciodată copii

    Măcinată de gânduri negre, teamă și anxietate, o femeie însărcinată a aflat că suferea de o afecțiune care o împiedica să își aducă pe lume pe cale...

    Fetița mea de 18 luni a fost diagnosticată cu Alzheimer
    Fetița mea de 18 luni a fost diagnosticată cu Alzheimer

    Una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece un părinte este aceasta: să afle că al său copil se confruntă cu o boală rară, care nu are leac și care este fatală....

    Laura Cosoi este însărcinată cu al cincilea copil. A făcut marele anunț chiar de ziua ei
    Laura Cosoi este însărcinată cu al cincilea copil. A făcut marele anunț chiar de ziua ei

    Chiar în ziua în care a împlinit frumoasa vârstă de 44 de ani, Laura Cosoi a anunțat că este însărcinată cu cel de-al cincilea copil. Videoclipul postat pe...

    © 2026 Qbebe