Am vrut cu disperare să fiu mamă dar totul a fost un dezastru. Nimic nu a mers așa cum plănuiam

„Nimic, dar absolut nimic nu s-a întâmplat așa cum credeam că se va întâmpla atunci când am devenit mamă”, începe Alexis să povestească, pentru today.com.

Alexis și soțul său, Brad, s-au străduit câțiva ani să conceapă un copil pe cale naturală. Au apelat la medic pentru a descoperi cauza, iar aceasta le-a spus că pot avea un copil, dar nu pe cale naturală.

„Aveam prea puține ovule și nu aș fi avut cum să rămân însărcinată natural. Așa că cea mai bună opțiune pentru noi a fost să apelăm la fertilizarea in vitro, o procedură pe care ne-am permis-o cu greu. Dar ne doream să devenim părinți și asta era tot ce conta”, a mai spus autoarea poveștii.

După un timp, Alexis a primit telefonul pe care îl aștepta: medicul a anunțat-o că e însărcinată. Atât ea, cât și Brad, s-au bucurat enorm și au sărbătorit alături de cei dragi vestea cea mare.

Din păcate însă, bucuria le-a fost scurtată de o veste tragică: pierduseră copilul. 

„Am fost devastați și am ținut doliu. Totuși, ne-am hotărât să mergem înainte și să explorăm și alte posibilități. Medicul ne spusese că dacă am fi continuat cu procedura de fertilizare in vitro, s-ar fi întâmplat, cel mai probabil același lucru. 

Așa că am început să căutăm o femeie care să ne doneze ovule. 9 luni mai târziu am găsit-o, se afla la 5 state distanțe. 

Am călătorit din Montana în Texas, pentru a trece prin procedură și apoi am așteptat 10 zile, până să aflu că sunt însărcinată, din nou. 

Nu am vrut să mă bucur înainte și să fiu din nou dezamăgită, așa că nu am spus nimănui că sunt însărcinată. Am așteptat cu sufletul la gură și cu teama să nu se întâmple ceva rău, dar nu s-a întâmplat.

Abia când am ajuns la 8 luni m-am relaxat și m-am gândit că totuși, poate reușesc să devin mamă”, a mai povestit.

Lui Alexis i s-a rupt apa mai devreme cu 7 săptămâni. A ajuns la spital, unde a stat timp de două săptămâni și jumătate. 

„Mă temeam să nu se întâmple ceva rău, dar până la urmă am ajuns la 35 de săptămâni, când medicii mi-au indus travaliul. După 16 ore de chin și durere, încă nu mă dilatasem suficient, așa că mi-au făcut cezariană de urgență. 

Nu am putut să-mi iau băiețelul în brațe după ce l-au scos, pentru că s-a născut cu dificultăți de respirație.

Eu și tatăl lui ne-am speriat, din nou, pentru că nu știam ce se întâmplă cu el. Ulterior am aflat că s-a născut cu o gaură în plămâni. A fost transferat la terapie intensivă și intubat. 

2 săptămâni jumătate mai târziu, bebe și-a revenit și am putut, în sfârșit, să-l ținem în brațe”.

Micuțul Bridger și-a revenit și s-a dus acasă cu părinții săi, extenuați, dar fericiți că totul s-a terminat cu bine.

„A fost un proces extrem de lung. Mereu mi-am imaginat că voi rămâne însărcinată și asta va fi tot. Voi avea o sarcină și o naștere normală și un copil sănătos. Dar viața ne-a pus la încercare. 

Am descoperit că a fi părinte este cel mai frumos lucru din lume, dar și cel mai greu. 

Am învățat că realitatea nu corespunde mereu cu așteptările și că trebuie să te conformezi și să te adaptezi la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Asta e tot ce poți să faci.

Oricum, a meritat tot efortul și tot chinul, pentru că îmi iubesc copilul mai mult decât credeam că sunt în stare”, încheie Alexis.

Dacă ți-a plăcut povestea, împarte-o și cu ceilalți!