Copilul a intrat imediat în panică și nu a mai putut dormi de frică. Părinții au încercat să îl liniștească, însă șocul a fost cu atât mai mare cu cât au descoperit că și alți colegi de clasă primiseră mesaje similare. Ceea ce părea inițial o glumă de prost gust a devenit rapid o situație extrem de serioasă pentru familiile implicate.
Mama băiatului, jurnalista Dana Felicia Marinescu, a povestit public întreaga experiență și a acuzat faptul că, după ce a mers la Poliție pentru a cere ajutor, s-a lovit inițial de indiferență și superficialitate. Ulterior, cazul a ajuns să fie investigat, iar autoritățile au deschis dosar penal.
Cyberbullying-ul nu lasă vânătăi, dar schimbă felul în care copilul se uită în oglindă
„Te voi omorî mâine!” Mesajul care a băgat un copil de 11 ani în panică
Totul s-a petrecut în timpul nopții, când băiatul de 11 ani s-a trezit pentru câteva momente deoarece îi era sete. Curios, și-a verificat telefonul mobil pentru a vedea cât este ceasul și a observat că primise un mesaj pe WhatsApp. L-a deschis imediat, fără să bănuiască faptul că ceea ce urma să citească îi va provoca o teamă cumplită.
Mesajul conținea o amenințare directă cu moartea. Speriat, copilul nu a mai reușit să adoarmă și i-a scris tatălui său, care era la serviciu în acel moment. I-a trimis inclusiv o captură de ecran și i-a spus că îi este frică să mai stea singur în cameră. Dana Felicia Marinescu a povestit că a mers imediat să vorbească cu fiul ei și să îl liniștească, însă băiatul a rămas agitat până dimineață.
La scurt timp, familia a aflat că și alți copii primiseră mesaje asemănătoare. După ce jurnalista a scris pe grupul părinților, mai multe familii au confirmat că elevii lor fuseseră amenințați în același mod. Părinții au încercat inițial să afle dacă este vorba despre o glumă făcută de un coleg, însă nimeni nu recunoștea numărul de telefon de pe care fuseseră trimise mesajele.
Părinții au descoperit singuri cine ar fi trimis amenințările
Mai multe familii au mers împreună la Secția 21 pentru a depune plângere și pentru a cere ajutorul autorităților. Potrivit Danei Felicia Marinescu, polițistul care i-a primit părea convins încă de la început că situația nu va putea fi rezolvată prea ușor. Totuși, părinții au dat declarații și au explicat că mai mulți copii fuseseră afectați.
Ulterior, unul dintre părinți ar fi reușit să afle singur cine se afla în spatele mesajelor. Ar fi fost vorba despre un fost coleg al copiilor, mutat între timp în altă localitate împreună cu o parte din familie. Mai mult, mama unei fetițe care primise și ea amenințări ar fi discutat cu mama băiatului și ar fi confirmat faptul că numărul de telefon folosit pentru trimiterea mesajelor aparținea firmei familiei.
Dana Felicia Marinescu s-a întors apoi la Poliție pentru a le spune anchetatorilor că părinții descoperiseră deja cine ar fi autorul mesajelor. Femeia a povestit însă că s-a simțit tratată cu superficialitate și că i s-a cerut doar să lase un număr de telefon pentru a fi contactată ulterior. Revoltată de întreaga situație, jurnalista a decis să vorbească public despre cele întâmplate.
Ajută-ți copilul să rămână în siguranță pe internet: sfaturi și riscuri în lumea virtuală
„Haideți să vă povestesc cât de eficient lucrează Poliția Română. Sau măcar unii dintre cei care ar trebui să ne ofere „siguranță și încredere”.
Ieri noapte, Chris a primit pe whatsapp un mesaj de amenințare cu moartea. Întâmplarea a făcut să se trezească pe la 4 și ceva dimineața, pentru că îi era sete și voia și la baie. S-a uitat pe telefon să vadă cât e ceasul și a văzut că are un mesaj. Curios din fire, nu a așteptat până dimineața. L-a citit atunci și s-a speriat. De frică, nu a mai putut să doarmă.
Nu a venit să mă trezească pe mine, i-a scris soțului meu care era de noapte, că lui îi e frică să mai doarmă. I-a trimis și captură cu mesajul, evident. Geo mi-a spus mie și eu m-am dus la Chris să stăm de vorbă și să îl liniștesc. Cred că am reușit să îl conving că nu e în pericol, dar tot nu a mai putut dormi, din cauza agitației.
Când am plecat spre redacție, Chris m-a sunat să-mi spună că a vorbit cu o colegă și a primit și ea un mesaj identic!
M-am gândit atunci că ar putea fi o glumă proastă făcută de un coleg și i-am spus asta și lui. Am sunat-o apoi și pe învățătoare. Să știe și ce s-a întâmplat și să fie atentă și la reacțiile lui, dată fiind situția.
Între timp, am scris un mesaj pe grupul de părinți. Foarte repede, au spus și alții că ai lor copii au primit mesaje similare. I-am rugat pe toți părinții să verifice dacă recunosc numărul de pe care a fost trimis mesajul, ca să rezolvăm situația noi cu copiii.
Nimeni nu a recunoscut numărul, așa că, ieri după-amiază, ne-am dus la secția 21 și am făcut plângere. A mai venit cu noi familia unei colege de-ale lui Chris. Ofițerul de serviciu ne-a ascultat, părea convins că nu o să se rezolve mare lucru, dar ne-a luat declarații. Aseară, un tată a cărui fetiță primise și ea mesaj a reușit să afle singur cine e autorul. Un fost coleg al copiilor, care s-a mutat cu o parte din familie în altă localitate. M-a anunțat mama fetiței de dimineață.
Peste zi, mama care a fost cu noi la Poliție a vorbit cu mama copilului care a trimis mesajele. A reușit să confirme că numărul de pe care s-au dat mesajele aparține firmei pe care o deține aceasta. De aici începe partea „amuzantă”.
Mă duc la secția 21, să le spun polițiștilor că știm cine a trimis mesajele. Ofițerul de serviciu se uită la mine și îmi spune că cel care se ocupă de dosar nu e acolo, dar pot să completez o hârtie, pe care o va depune el la dosar. I-am spus că prefer să discut direct cu domnul respectiv, ca să îi explic și contexul puțin. Pentru că și Chris, și alți colegi, au fost agresați de-a lungul timpului de băiatul care a trimis mesajele. Și mi se pare important în situația asta să știe tot.
Individul în uniformă mi-a zis că atunci să-i las numărul meu, că o să fiu contactată. Luată prin surprindere și deja nervoasă, am început să i-l dictez. Am văzut că îl scria pe o margine de foaie A4, pe care erau diverse alte mâzgăleli. Nu m-a întrebat nimic de dosar, nimic altceva. Mi-a spus că o să fiu contactată și a tras geamul în fața mea. Am insistat să îmi spună când și cine mă va contacta, pentru că nu mi se pare corectă abordarea lui. Mi-a spus, prin geam, că o să fiu contactată, și apoi m-a ignorat total.”, este mesajul postat de mama băiatului amenințat.
„A spus că a văzut totul pe TikTok”. După scandalul public, Poliția a deschis dosar penal
La scurt timp după ce povestea a devenit virală, Dana Felicia Marinescu a anunțat că lucrurile au început să se miște. Jurnalista a fost contactată și chemată din nou la Secția 21, unde, de această dată, spune că situația a fost tratată complet diferit. Ea a discutat direct cu șeful de la Investigații Criminale și a primit inclusiv scuze pentru modul în care fusese tratată inițial.
Familia a aflat că în acest caz a fost deschis oficial dosar penal, iar părinții copilului care ar fi trimis amenințările urmează să fie audiați. Potrivit informațiilor oferite polițiștilor, băiatul le-ar fi spus adulților că a imitat ceva văzut pe TikTok. În plus, în caz ar fi intervenit deja și Protecția Copilului.
„Postarea a avut efect! Îți mulțumesc și aici, draga mea (te știi tu)!
Am fost sunată să merg la secția 21. De data asta, totul a decurs așa cum ar fi trebuit de la început. Am discutat cu șeful de la Investigații Criminale și am lămurit tot ce trebuia lămurit. Am primit și scuze pentru comportamentul individului de ieri. Cei care erau de serviciu azi au fost rapizi și eficienți. Plus că au și vorbit cum trebuie.

Am aflat că a fost deschis dosar penal. Părinții copilului care a trimis amenințările vor veni să fie audiați săptămâna viitoare.
Le-ar fi spus telefonic polițiștilor că băiatul a imitat ceva ce văzuse pe TikTok.
Ar fi intervenit deja și Protecția Copilului, ceea ce mă bucură, pentru că, așa, poate primește și copilul ăla de la cineva ajutorul de care are nevoie.
Mama le-ar fi spus polițiștilor că urmează să îl ducă la psiholog și că i-ar fi făcut deja programare. Doar că eu am mai auzit placa asta de la ea anul trecut, când am sunat-o să discutăm despre faptul că al ei copil l-a jignit în ultimul hal pe al meu și a încheiat cu "O f...t pe mă-ta!"
La momentul respectiv, i-am sugerat să caute ajutor specializat. Mi-a spus că i-a făcut programare copilului, inclusiv la psihologul școlii. Evident că nu au călcat de acolo!
Acum aștept să aflu deznodământul și promit că vă spun și vouă.
În plus, vă mulțumesc pentru empatie, grijă și implicare! M-a ajutat mult să văd câți oameni minunați se gândesc la noi și ne susțin moral!”, a scris Dana Felicia Marinescu.
Acum, familia băiatului amenințat așteaptă concluziile anchetei și speră ca întreaga situație să fie tratată cu seriozitate, astfel încât niciun alt copil să nu mai treacă printr-o asemenea experiență.
Dincolo de anchete și proceduri, în centrul acestei povești rămâne un copil de doar 11 ani care s-a trezit în mijlocul nopții citind un mesaj de amenințare cu moartea și o familie care a încercat să își protejeze copilul și să obțină ajutor. Pentru Dana Felicia Marinescu, cel mai important lucru este acum ca astfel de situații să fie tratate cu maximă seriozitate înainte ca ele să se transforme într-o tragedie reală.
Surse foto: facebook.com, AI
Surse articol: facebook.com, danamateescu.semnal.eu