Testăm și recomandăm: Aloe Vera pentru corp, ten și păr

Testăm și recomandăm: Aloe Vera pentru corp, ten și păr

Gabriela Paladi - Redactor

Acum ceva vreme soțul meu avea o dermatită de care nu mai scăpa cu niciun chip. Cine l-a salvat? Propria lui mamă care l-a dat cu gel de aloe vera, pe care o crește peste tot în ghivece uriașe la ea în casă. De atunci am căpătat un interes major pentru această plantă, care pare să producă minuni la nivelul epidermei noastre. Așa că am început și eu să o cresc, însă, ca să fie eficientă, frunza de aloe trebuie să aibă cel puțin 4-5 ani de creștere. Și pentru că mai am de așteptat la plantele mele, am fost încântată când mi s-a pus la dispoziție o frunză de aloe vera de 5 ani de către cei de la Regina Plant (nici nu știam că există așa ceva, că poțí cumpăra o frunză). Iată ce am făcut cu ea!

Măști cu Aloe Vera

În fiecare week-end eu și fiica mea ne alintăm cu un Spa la noi acasă. Folosim uleiuri esențiale și cele mai diverse măști, mai mult ca o distracție și timp de calitate petrecut cu ea, dar și ca o modalitate de a-mi oferi mie câteva momente de îngrijire. Acum, că am descoperit frunza de Aloe Vera de 3 week-end-uri ne distrăm cu ea și concepem cele mai diverse măști de față și de păr. Am combinat așa:

Pentru piele fină: 1 lingură de aloe vera + 1 lingura de iaurt + 1 linguriță de miere pentru piele fină
Pentru acnee și uscarea coșurilor: 1 lingură de aloe vera + 1 lingură de pastă de tomate + 1 albuș de ou
Pentru hidratare piele și păr: 1 lingură de aloe vera + 1 linguriță de unt de cocos topit + 1 lingură de ulei de măsline (pentru păr se dublează ingredientele)
Pentru scrub: 1 lingură de aloe vera + 2 linguri de zahăr brun sau zaț de cafea + 1 lingură de miere

Masca de fata cu aloe vera

Frunza de aloe se taie în bucăți și se curăță coaja ei, apoi ingredientele măștii de față se pun în robot, și se amestecă până ce se omogenizează. Masca se aplică pe față și se lasă să acționeze 20 de minute, apoi se clătește bine cu apă călduță. Ce am observat? La mine funcționează cel mai bine scrubul și masca pentru hidratare, pentru că tenul meu se usucă foarte repede. Anyei îi place cea pentru piele fină. Iar scrubul si cea pentru acnee le-am testat pe verișoara ei, care este în perioada de pre-pubertate când se cam luptă cu mici coșuri și erupții. Pot spune că s-a văzut o diferență, scrubul a curățat bine pielea. Am masat ușor fața cu el timp de 3 minute și apoi am clătit. Apoi am aplicat masca, pasta de tomate fiind ușor acidă alături de albuș a uscat coșurile, pe când aloe vera a protejat și hrănit pielea. Rezultatul a fost neașteptat de eficient. Pentru păr efectul a fost și mai interesant. Eu am părul foarte uscat și casant, fiind mai mult creț, așa că am făcut un amestec de 2 linguri de aloe vera, 2 linguri de ulei de măsline și 1 lingură de unt de cocos topit, le-am adăugat peste 3 linguri din masca mea de păr preferată, am omogenizat și am lăsat pe păr jumătate de ora. Am folosit până acum masca asta de două ori și pot spune că sunt mulțumită de efectele ei. Nu uitați să clătiți bine, bine!

Gel de duș cu Aloe Vera

O altă găselniță pe care am pus-o în aplicare a fost să facem un gel de duș cu aloe vera, care să își pune amprenta pe pielea noastră. Așa că am făcut un amestec din  mult gel de aloe vera cu gelul de duș preferat, care este și el un amestec de plante verzi aromate. Îl folosim în fiecare zi și sunt foarte mulțumită de el. Cel mai mult îmi place senzația pe care o am la clătire, când pielea pare mătase, pur și simplu. Aștept să se termine și voi încerca să fac un scrub numai din ingrediente naturale, un fel de smoothie/scrub pentru piele, cu zaț de cafea, aloe vera și iaurt natural.

Gel de dus cu aloe vera

Alte utilizări pentru Aloe Vera

Frunza de Aloe Vera pe care am primit-o am tăiat-o de la bun început în bucăți mai mici pe care le-am pus la congelator. Și în fiecare week-end am folosit câte o astfel de bucată la câte ceva. Iată ce am mai descoperit:

Gel pentru arsuri - Am folosit una dintre bucăți pentru a-mi calma o arsură provocată de neatenția folosirii cuptorului. Am ținut pe arsură bucata de aloe vera congelată, cu partea cu gel. Și a funcționat! S-a calmat durerea și rana s-a vindecat repede. Așa că la mine în congelator se vor găsi mereu bucățele mici de aloe vera congelate pentru astfel de situații. Pentru că am rămas suprinsă de eficiența ei în acest caz.

Smoothie cu aloe veraSmoothie cremos - Ne place sucul de aloe vera din comerț, așa că m-am gândit să încerc să folosesc planta aceasta și pentru un smoothie, știind că are beneficii grozave pentru digestie. Am pus în blender un avocado, o mână de baby spanac, 2 linguri de aloe vera, 50 ml de lapte covăsit. Nu pot spune că m-a încântat gustul, aloe vera fiind puțin amară. Însă pot spune că al meu colon a fost de acord cu tratamentul oferit, eu suferind de mulți ani de Sindromul Colonului Iritabil. Am mai făcut și pentru Anya un smoothie cu lapte, miere, banane și i-am pus o lingură de aloe vera. L-am îndulcit suficient pentru a nu simți ingredientul amar și i-a plăcut. Aici însă nu pot spune ce efecte are aloe vera, pentru că nu am folosit-o sficient de mult, pot doar să subliniez ce spun studiile, și anume că  Aloe Vera conține 19 din cei 20 de aminoacizi , 8 enzime, 11 vitamine și 20 de minerale. Suficient, zic eu, ca să mă convingă să îii fac un astfel de smoothie Anyei măcar o dată pe săptămână.

În final, trebuie să vă spun că orice femeie care își respectă frumusețea trebuie să aibă mereu în casă o frunză de aloe vera sau o plantă. După toate utilizările de mai sus, eu încă mai am 3 bucăți din frunza de aloe vera. Prin urmare, o astfel de frunză poate să vă ajungă 2-3 luni pentru a o utiliza în cele mai diverse moduri. Se depozitează excelent la congelator.

Regina Plant

Frunza de Aloe Vera poate deveni cea mai bună prietenă a ta, fie că alegi să o folosești pentru măști care-ți vor face pielea mai catifelată și mai netedă, ori poate vrei să-ți prepari un smoothie delicios cu care să-ți începi ziua cu energie. La Regina Plant găsești o ofertă variată de frunze de aloe vera și de plante în ghiveci. Supranumită „Elixirul tinereții”, planta de Aloe Vera Regina Plant poate fi integrată ușor în ritualul tău zilnic de înfrumusețare sau în locuință, aducând un strop de exotism.  Planta Aloe Vera Barbadensis este înaltă de aproximativ 100 cm, cu 12-15 frunze late și cărnoase. Greutatea fiecărei frunze la maturitate poate atinge 500-1200g.

aloe vera

 

Surse foto: Arhiva personala a autorului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Are trei copii minunați, o carieră de succes și un corp de milioane. Cum reușește Alina Pușcaș?
    Are trei copii minunați, o carieră de succes și un corp de milioane. Cum reușește Alina Pușcaș?

    Alina Pușcaș este una dintre cele mai apreciate personalități publice din România. A debutat în televiziune în anul 2010, când a obținut rolul principal în...

    Când copilul meu a murit, am simțit o durere profundă, în fiecare celulă din corp...
    Când copilul meu a murit, am simțit o durere profundă, în fiecare celulă din corp...

    Pierderea unui copil reprezintă cea mai dificilă experiență prin care trece un părinte. Ajungi să te întrebi de ce ți se întâmplă tocmai ție, îți pierzi...

    Hidratare optimă pentru păr, fără senzația de supraîncărcare
    Hidratare optimă pentru păr, fără senzația de supraîncărcare

    Ai grijă de ceea ce iubești! Noua gamă inovatoare, cu formulă pe bază de alge marine și acid hialuronic, are grijă de părul tău și ii oferă hidratare optimă, fără a-l...

    O fetiță de trei ani, plină de vânătăi pe corp, a primit un diagnostic extrem de grav. Mama ei credea că se lovește la joacă
    O fetiță de trei ani, plină de vânătăi pe corp, a primit un diagnostic extrem de grav. Mama ei credea că se lovește la joacă

    Bolile grave dau semne subtile, pe care nu este la îndemână să le sesizezi, în special dacă ești mama unui copil aflat în primii ani de viață. Printr-o asemenea...

    Are păr alb la numai 16 ani. Cu toate astea, se simte mai bine ca niciodată!
    Are păr alb la numai 16 ani. Cu toate astea, se simte mai bine ca niciodată!

    O tânără care a încărunțit la 16 ani ne povestește cum a trecut de la a se simți inconfortabil, la a se simți minunat cu păr alb.

    Îngrozitor: păr și musculițe în sandvișuri, într-o școală din Sibiu. Elevii sunt oripilați
    Îngrozitor: păr și musculițe în sandvișuri, într-o școală din Sibiu. Elevii sunt oripilați

    Mai mulți elevi ai unei școli dintr-o comună sibiană, ce beneficiază de prânzul zilnic la școală au descoperit fire de păr și insecte în sendvișuri, lucru care a...

    Un luptător uriaș într-un corp mic și fragil. "Îi lipsea o bucată de piele de pe picior când s-a născut"
    Un luptător uriaș într-un corp mic și fragil. "Îi lipsea o bucată de piele de pe picior când s-a născut"

    Diagnosticat cu o boală gravă, viața unui băiețel de numai 18 luni este o continuă luptă pentru supraviețuire. Acoperit de bandaje zi de zi, Jacob ne dă o importantă lecție de...

    Exmatriculare pentru păr vopsit, dar nota scazută la purtare pentru droguri. Regulamentul șocant al unei școli din București
    Exmatriculare pentru păr vopsit, dar nota scazută la purtare pentru droguri. Regulamentul șocant al unei școli din București

    Situația absurdă la Școala Gimnazială nr. 194 din București! Elevii cu părul vopsit riscă exmatricularea, în timp ce cei care consumă alcool, droguri sau dețin arme, se vor...

    © 2024 Qbebe