Vrei să îndepărtezi urmele maternității? Iată soluția

Vrei să îndepărtezi urmele maternității? Iată soluția

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Unele dintre cele mai cunoscute semne ale sarcinii rămase pe corpul tău sunt vergeturile. Din articolul de mai jos vei afla cum se formează acestea, precum și ce ar trebui să faci pentru a nu-ți mai face probleme din cauza lor după naștere. Reține faptul că vergeturile nu pot fi prevenite în totalitate, dar cu ajutorul unor măsuri aplicate regulat poți reuși să-ți recapeți într-un interval nu prea îndelungat pielea frumoasă și netedă la care visezi.

Vergeturile în sarcină - ce trebuie să știi

Acestea se dezvoltă când corpul tău își modifică rapid dimensiunile, iar pielea nu poate ține pasul cu acest proces. În aceste condiții, fibrele elastice întâlnite în apropiere de suprafața pielii se vor rupe, ceea ce va duce la apariția liniilor numite vergeturi.
Medicii spun că primele vergeturi pot fi observate în perioada cuprinsă între săptămânile 13 și 21 de sarcină. Ele vor deveni din ce în ce mai vizibile pe parcursul avansării sarcinii, mai ales în zona sânilor și pe abdomen. Alături de acestea, vergeturile pot fi vizibile și pe alte părți ale corpului, precum brațele, coapsele sau fesele.

În funcție de nuanța pielii tale, vergeturile din sarcină pot fi mai mult sau mai puțin evidente. De exemplu, dacă ai pielea deschisă la culoare, ele au o nuanță rozalie sau roșiatică. În schimb, dacă ai pielea închisă, acestea vor fi cu câteva tonuri mai deschise decât culoarea pielii.

Alt aspect de care ar trebui să ții cont este următorul: vergeturile apar în timpul sarcinii având culori mai închise, iar după naștere tind să se deschidă din ce în ce mai mult la culoare.
De asemenea, trebuie să știi că și factorul genetic are un rol important în dezvoltarea vergeturilor. Astfel, dacă mama ta s-a confruntat cu ele, șansele ca și tu să fii în aceeași situație cresc.

Nu în ultimul rând, vergeturile sunt o problemă a pielii care nu poate fi prevenită total, dar care poate fi ameliorată considerabil dacă se vor lua din timp măsurile de rigoare. În sarcină este esențial să începi să-ți tratezi pielea cu mai multă atenție de îndată ce observi primele vergeturi întrucât, odată ce acestea apucă să se accentueze, vor fi mult mai dificil de înlăturat.

Vergeturile de după sarcină - cum să scapi de ele

Deși după ce vei naște vergeturile vor începe să se amelioreze treptat, fluctuațiile în greutate nu vor permite ca acestea să dispară repede, așa cum ți-ai dori.

Abdomen pe care se observa vergeturi

Ce poți face este să pui în practică și sfaturile de mai jos, care te vor ajuta să-ți redobândești mai rapid pielea frumoasă:
Fii atentă la greutatea ta
Desigur că vei dori să scapi cât de curând posibil de kilogramele în plus acumulate în sarcină, dar ține minte că orice slăbire bruscă, accentuată, nu îi va fi de folos pielii tale. Dimpotrivă, aceasta va fi nevoită să se contracte brusc după ce timp de mai multe luni s-a dilatat permanent.
Pentru a vedea cum vergeturile tale devin tot mai puțin vizibile, ai grijă să slăbești în mod echilibrat, fără să fii adepta unor diete dure sau a excesului de exerciții fizice.

Hidratează-te suficient
Un aport optim de lichide îți va asigura o piele hidratată și mai catifelată. Pe lângă apă (cel puțin 8-10 pahare pe zi), mizează pe consumul de sucuri naturale, de supe, compoturi, ceaiuri etc.. În schimb, ferește-te de băuturile ce conțin cafeină sau mult zahăr, întrucât acestea nu sunt benefice nici pentru sănătatea pielii.

Încearcă să faci mișcare în mod regulat
Inclusiv yoga sau mersul pe jos sunt binevenite pentru înlăturarea vergeturilor de după sarcină pentru că întăresc mușchii, inclusiv pe cei din zonele în care se află acestea. Odată cu întărirea mușchilor, pielea va începe și ea să-și revină, astfel încât, treptat, vergeturile vor începe să devină tot mai puțin sesizabile.

Ai grijă la ceea ce mănânci
O piele sănătoasă și frumoasă poate să fie asigurată și datorită unei diete echilibrate. Astfel, mizează pe consumul de fructe, legume, fibre, proteine de calitate și grăsimi sănătoase, evitând, pe cât posibil, alimentele prea grase, prea dulci, prea pline de conservanți.

Ser pentru corectia vergeturilor de la Mustela Aplică în mod constant o cremă sau un ser hidratante
Una dintre cele mai la îndemână metode pentru a scăpa de vergeturi este să-ți creezi o rutină zilnică de îngrijire a pielii. Procedând așa, vei reuși să menții bariera naturală protectoare a pielii, să îi păstrezi elasticitatea și să stimulezi refacerea țesuturilor.

Un alt detaliu de care va trebui să ții seama când vei alege un produs de îngrijire pentru vergeturi este ca acesta să conțină ingrediente care să fie compatibile și cu alăptarea. Uită-te cu atenție la ambalaj și, dacă ai îndoieli, cere și sfatul unui specialist.

Un produc care îți poate fi de folos în lupta cu vergeturile de după naștere este și Serul pentru corecția vergeturilor de la Mustela . Acesta se distinge prin combinația unică de ingrediente active și ingrediente naturale, cum ar fi: Peptidele de avocado (un ingredient patentat, de origine naturală, ce reduce senzația de „piele care ține", îmbunătățește eleasticitatea pielii, lăsând-o suplă și plăcută la atingere), Elastoregulatorul® (ajută la îmbunătățirea elasticității pielii), micro-nutrienții (contribuie și ei la îmbunătățirea aspectului pielii, ducând la o reducere vizibilă a aspectului vergeturilor).

Produsul oferă siguranță maximă pentru tine și pentru bebeluș, este compatibil cu alăptarea, iar pentru cele mai bune rezultate este indicat să îl aplici timp de 2 luni, dimineața și seara, pe zonele cu vergeturi.

Exfoliază-ți pielea
Prin acest demers va fi îndepărtat stratul superior al celulelor moarte, stimulându-se dezvoltarea sănătoasă a straturilor de piele în care se formează vergeturile.
Este preferabil ca exfolierea să se realizeze cu ajutorul unor produse în care să predomine ingredientele naturale, asigurându-te că pielea ta va fi ferită de uscăciune, iritații sau inflamații.

Nu uita nici de remediile naturale
Vergeturile din sarcină își pot reduce din aspectul neplăcut dacă vei recurge și la ingrediente precum:
• Uleiuri naturale- Fie că este vorba despre cel de avocado, de măsline, de cocos, de migdale, de ricin etc. oricare dintre ele pot reface structurile pielii. Pentru un efect sporit, le poți amesteca și cu vitamina E !

• Zeamă de lămâie- Lămâia este binefăcătoare pentru diminuarea vergeturilor datorită acizilor. Sucul va fi aplicat direct pe zonele afectate

• Zahărul- Cu ajutorul său îți poți prepara un exfoliant homemade, în care vei adăuga și ulei de migdale și zeamă de lămâie. Folosește-l zilnic, pentru cel puțin 1 lună!

• Mierea- Nu numai că are proprietăți antiseptice, dar va hrăni în profunzime pielea, ajutând-o să redevină catifelată

• Albușul de ou- Bogat în proteine, acesta reîntinerește și netezește pielea. Cel mai bine este să amestece albușuri cu ulei de măsline și să te ungi cu acest amestec pe vergeturi, zilnic, timp de minimum 2 săptămâni

• Aloe vera- Încearcă să faci rost de un gel organic pe baza acestei plante, care va vindeca, va calma și va reface inclusiv structurile profunde ale pielii

• Sucul de cartofi- Plin de fitochimicale și polifenoli, acesta poate să îmbunătățească textura pielii. Aplică-l pe vergeturi timp de mai multe luni, până când vei sesiza o ameliorare semnificativă a acestora

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vrei să rămâi însărcinată? Iată ce trebuie să bei şi ce nu
    Vrei să rămâi însărcinată? Iată ce trebuie să bei şi ce nu

    Despre sarcină sunt multe de spus. Tocmai de aceea se fac fel şi fel de studii despre sarcină. Interesul este major, multe femei vor să rămână însărcinate şi să aducă...

    De ce îndepărtezi posibilele relații amoroase din viața ta, în funcție de zodie
    De ce îndepărtezi posibilele relații amoroase din viața ta, în funcție de zodie

    Chiar dacă aspiri spre o relație solidă și frumoasă, fără să îți dai seama realizezi diverse demersuri ori afișezi atitudini care îl pot îndepărta pe cel...

    Etajul 4 al maternității Filantropia. Acolo unde disperarea întâlnește speranța
    Etajul 4 al maternității Filantropia. Acolo unde disperarea întâlnește speranța

    Povestea mea începe în săptămâna 28 de sarcină. O sarcină care a decurs normal până atunci și care speram eu că va decurge normal până la...

    O casă ordonată nu te face o mamă minunată. Realitatea maternității expusă pe TikTok
    O casă ordonată nu te face o mamă minunată. Realitatea maternității expusă pe TikTok

    Menținerea ordinii și a curățeniei într-o casă cu copii este una dintre cele mai mari provocări ale unei mame. Chiar dacă într-o zi reușești să pui lucrurile la punct,...

    Pe urmele copiilor instituționalizați de la Sighet, cu ajutorul tehnologiei. În ce condiții erau ținuți
    Pe urmele copiilor instituționalizați de la Sighet, cu ajutorul tehnologiei. În ce condiții erau ținuți

    Pe strada Avram Iancu nr. 28, într-o clădire cu patru etaje, a fost înființat, în anul 1973, Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili Sighetu Marmației, care...

    Soluția unui expert pentru copiii care se trezesc în timpul nopții
    Soluția unui expert pentru copiii care se trezesc în timpul nopții

    Odată ce devii mamă, știi cât de important este un somn odihnitor pentru ca micuțul tău să se dezvolte armonios. În special copiii aflați în primul an de viață au...

    Nu pedepsele sunt soluția în parenting, ci conexiunea dintre părinte-copil
    Nu pedepsele sunt soluția în parenting, ci conexiunea dintre părinte-copil

    În cartea sa, „Nepedepsit”, Michelle Kenney - mamă și expert în parenting - povestește cum și-a schimbat stilul de parenting atunci când și-a dat seama că...

    Copilul nu îți spune ce a făcut la școală? Încearcă soluția acestei mame!
    Copilul nu îți spune ce a făcut la școală? Încearcă soluția acestei mame!

    Toți părinții știu acele răspunsuri al copilului - „nimic interesant”, sau „a fost bine” atunci când sunt întrebați cum a fost la școală, nu-i...

    © 2024 Qbebe