Bebelușul Archie la prima ieșire în public: seamănă leit cu tatăl său, Prințul Harry

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Archie, fiul lui Meghan Markle și al Prințului Harry, a fost văzut recent în cadrul vizitei pe care aceștia o efectuează în Africa.

Archie (în vârstă de 5 luni) se afla alături de părinții săi pe când aceștia îl vizitau în Africa de Sud pe Arhiepiscopul Desmond Tutu. Imaginile dezvăluite pe rețelele de socializare arată că bebelușul este vesel și se simte confortabil într-o salopetă cu dungi, un articol vestimentar pe care și alți membri ai Familiei Regale l-au purtat adesea (de exemplu, Prințul George și Prințul Louis, fiii Prințului William, au fost văzuți cu salopete în dungi).

Despre salopeta confecționată din bumbac 100% organic s-a aflat că aparține unui brand foarte cunoscut, cu prețuri accesibile, iar șosetele purtate de Archie aparțin unui brand francez.

După ce au văzut imaginile cu Archie, fanii au fost uimiți de cât de mult seamănă cu tatăl său când acesta era bebeluș și se afla în brațele mamei sale, Prințesa Diana. Iată câteva dintre comentariile admiratorilor:„Asemănarea pare ireală”, „Am crezut că sunt poze cu același copil”, „Se pare că Prințul Harry a avut succes în a se clona”.

Turneul în Africa al Ducilor de Sussex se va încheia pe 2 octombrie. Meghan Markle și Archie stau în Africa de Sud cât timp Prințul Harry va vizita și țări precum Malawi, Angola și Botswana. Se așteaptă ca Ducesa de Sussex să participe și la un eveniment din Johannesburg, unde va vizita un ONG care contribuie la reducerea ratei violenței sexuale în școli.

Surse:
www.foxnews.com, www.people.com, www.today.com

 

Surse foto: www.gettyimages.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Prințul Charles extaziat: iată ce i-a spus nepotul Archie în timpul unui apel pe Zoom
    Prințul Charles extaziat: iată ce i-a spus nepotul Archie în timpul unui apel pe Zoom

    Prințul Charles este în culmea fericirii! Nepoțelul său, Archie, care a împlinit 1 an în luna mai, i-a făcut o surpriză care ar topi inima oricărui bunic. În...

    Confesiuni dureroase ale Prințului Harry despre tatăl său: „Dacă asta mi s-a întâmplat mie, mă voi asigura că nu se va întâmpla copiilor mei”
    Confesiuni dureroase ale Prințului Harry despre tatăl său: „Dacă asta mi s-a întâmplat mie, mă voi asigura că nu se va întâmpla copiilor mei”

    Invitat recent la un interviu pentru un cunoscut podcast din SUA, Prințul Harry a vorbit despre dorința sa de a-și crește copiii diferit de cum a fost crescut el și nu s-a ferit să...

    Prințul Harry si Meghan au facut gestul final. Regina nu isi va mai vedea nepotul
    Prințul Harry si Meghan au facut gestul final. Regina nu isi va mai vedea nepotul

    Prințul Harry și Meghan Markle sunt hotărâți: nu se vor mai întoarce la viața strictă din familia regală. Ultimul gest pe care l-au făcut dovedește clar că nu...

    Prințul Charles nu l-a vrut pe Harry. Vorbele care i-au rupt inima Dianei când acesta s-a născut
    Prințul Charles nu l-a vrut pe Harry. Vorbele care i-au rupt inima Dianei când acesta s-a născut

    Fiecare fetiță visează să fie prințesă, așa cum a visat și Lady Di, care în cele din urmă și-a trăit visul cu ochii, însă nu avea să știe la vremea respectivă...

    Prințul Harry recunoaște: ”Căsătoria cu Meghan, o spun cu tristețe ...”
    Prințul Harry recunoaște: ”Căsătoria cu Meghan, o spun cu tristețe ...”

    Prințul Harry a avut un acces de sinceritate în urmă cu câteva zile, când a recunoscut că mariajul cu Meghan Markle l-a învățat un lucru despre care nu era deloc...

    Fiica lui Răzvan Simion are 16 ani. Uite cât de mult seamănă cu tatăl ei!
    Fiica lui Răzvan Simion are 16 ani. Uite cât de mult seamănă cu tatăl ei!

    Fiica lui Răzvan Simion a împlinit 16 ani, iar omul de televiziune i-a transmis acesteia un mesaj emoționant.

    Gestul care a înfuriat publicul: ce a făcut Regina Elisabeta la prima ieșire oficială de când a început pandemia
    Gestul care a înfuriat publicul: ce a făcut Regina Elisabeta la prima ieșire oficială de când a început pandemia

    Regina Elisabeta a fost criticată pentru că nu a purtat mască la primul eveniment oficial de când a început pandemia. Majestatea Sa a participat, alături de Prințul William,...

    Rupert Grint, starul din seria Harry Potter, a devenit tătic pentru prima dată
    Rupert Grint, starul din seria Harry Potter, a devenit tătic pentru prima dată

    Vedeta din arhicunoscuta serie Harry Potter, actorul Rupert Grint, cel care l-a interpretat pe Ron Weasley, și iubita lui, Georgia Groome, au anunțat oficial că au primit pe lume primul...

    © 2022 Qbebe