Contributors
Manute Creative

Cât scoate Andra din buzunar pentru educația copiilor săi, David și Eva

Ca părinți, vrem tot ce-i mai bun pentru copiii noștri, mai ales când vine vorba de educație. Andra și Cătălin Măruță nu fac excepție și bagă mâna adânc în buzunar astfel încât cei doi copii ai lor, Eva (5 ani) și David (9 ani), să aibă parte de cea mai bună educație.

Vedetele Pro TV plătesc o sumă fabuloasă numai pentru școala privată la care învață David, respectiv 12.000 euro pe an.

Andra, Catalin Maruta si copiii lor, Eva si David

Cât plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru educația copiilor lor

Potrivit playtech.ro, cei doi părinți scot din buzunar 1.000 euro pe luna pentru educația lui David și 800 euro pentru Eva, care este încă la grădiniță, la aceeași instituție privată la care învață și fratele ei mai mare. Asta înseamnă că, anual, din conturile celor două vedete Pro TV pleacă suma de 22.000 euro pentru că cei mici să aibă parte de o educație bună.

David a trecut în clasa a treia anul acesta, iar Andra mărturisea în urmă cu ceva timp că băiatul abia așteaptă să înceapă școala și să se reîntâlnească cu colegii de clasă, după o pauză de mai bine de șase luni în care s-au văzut doar online.

Școală privata la care învață David programul începe la 8:30 și se termină la 15:30, iar limba principală este engleza. De asemenea, elevii participa la o mulțime de ateliere și activități interactive, care le stimulează creativitatea. La aceeași instituție privată învață și fiul ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Eva si David Maruta

Cât câștigă Andra și Cătălin Măruță

Se știe deja că Andra este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Potrivit cancan.ro, artista este plătită cu 6.000 de euro pe eveniment, iar pe un minut ar încasa 1.000 lei. În cazul în care ești curioasă cât câștigă Andra la Pro TV, unde este jurat în cadrul emisiunii ”Românii au talent”, ei bine suma este cuprinsă undeva între 8.000 și 10.000 euro.

Potrivit aceleași surse, nici salariul lui Măruță, unul dintre cei mai bine cotați prezentatori TV de la noi, nu este unul de ignorat. Acesta ar câștiga în jur de 15.000 de euro pe lună pentru emisiunea ”La Măruță”.

Surse: playtech.ro, cancan.ro

Ce mărturisire i-a făcut Andra lui Măruță de Sfântul Valentin: „Sentimentele trebuie mărturisite. Cătălin ...”

Surse foto: Facebook

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Eva Măruță a primit și ea rezultat pozitiv, după ce Andra și Cătălin s-au izolat. Cum se simte micuța
    Eva Măruță a primit și ea rezultat pozitiv, după ce Andra și Cătălin s-au izolat. Cum se simte micuța

    Prezentatorul celebrei emisiuni de la ProTV care îi poartă numele, Cătălin Măruță, a anunțat cu două zile în urmă că a fost confirmat cu Covid-19 și ca a intrat...

    Măruță se destănuie despre cum țipă Andra prin casă și ce o enervează
    Măruță se destănuie despre cum țipă Andra prin casă și ce o enervează

    Provocat într-o emisiune radio să dezvăluie câteva picanterii din viața sa de familie, Cătălin Măruță nu s-a putut abține și a povestit despre cum țipă soția lui,...

    UNICEF intensifică sprijinul acordat în 145 de țări pentru educația copiilor, în contextul închiderii majorității școlilor din lume din cauza COVID-19
    UNICEF intensifică sprijinul acordat în 145 de țări pentru educația copiilor, în contextul închiderii majorității școlilor din lume din cauza COVID-19

    În condițiile în care închiderea școlilor la nivel național perturbă educația a peste 80% dintre elevii din întreaga lume, UNICEF a anunțat azi că va crește...

    Eva Longoria a născut un băiețel
    Eva Longoria a născut un băiețel

    Eva Longoria a născut ieri primul ei copil și a dezvăluit și numele acestuia. Actrița și soțul ei, Jose Baston, și-au botezat băiețelul Santiago Enrique Baston.

     Kate Middleton dezvăluie lecția care nu lipsește din educația copiilor ei
    Kate Middleton dezvăluie lecția care nu lipsește din educația copiilor ei

    Ducesa de Cambridge duce mai departe moștenirea lăsată de Prințesa Diana și îi învață pe copiii ei una dintre cele mai importante lecții!

    Rolul părinților în educația financiară a copiilor! Află ce trebuie să faci
    Rolul părinților în educația financiară a copiilor! Află ce trebuie să faci

    Știm cu toții că părinții sunt direct responsabili de educația copiilor; dacă nu ei, atunci cine, nu-i așa? Nu numai că sunt direct răspunzători de modelarea personalității...

    Mirela Vaida este revoltată! Cere redeschiderea școlilor: „Cum să lăsăm în ultimă instanță educația copiilor noștri?”
    Mirela Vaida este revoltată! Cere redeschiderea școlilor: „Cum să lăsăm în ultimă instanță educația copiilor noștri?”

    Mirela Vaida pune mare preț pe educația copiilor săi și cere redeschiderea scolior! Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” este nemulțumită din cauza măsurilor luate...

    © 2021 Qbebe