Mame celebre care au urcat pe podium la numai câteva săptămâni după ce au născut

Mame celebre care au urcat pe podium la numai câteva săptămâni după ce au născut

Alina Nedelcu - Redactor Senior

În primele luni de după naștere, o mare parte dintre noi se luptă cu tot felul de nemulțumiri legate de felul în care arată și din acest motiv evităm, pe cât posibil, să ne dezvăluim silueta. Prin intermediul articolului de mai jos veți cunoaște vedete din lumea modei sau a filmului, care nu s-au ferit să apară în lumina reflectoarelor chiar și la câteva săptămâni de la naștere.

Natalia Vodianova

Este una dintre figurile faimoase din lumea fashion-ului și mamă a cinci copii. De asemenea, a uimit lumea după ce, acum doi ani, a reușit să revină pe podium în mai puțin de o lună de la nașterea fiului ei, Roman. Atunci a participat la o prezentare a casei de modă Givenchy, la Paris și a purtat dintr-o rochie albă lungă, tip corset, cu multe încrețituri în partea de sus.

Natalia Vodianova defiland pentru Givenchy

Natalia Vodianova a devenit pentru prima dată mamă în anul 2001 (atunci a născut un băiat, pe Lucas Alexander). Au urmat apoi Neva (născută în 2006), Viktor (născut în 2007) și Maxim (născut în 2014).

Citește și: 12 vedete care au avut copii înainte de a împlini 19 ani

Heidi Klum

După ce a născut cel de-al patrulea copil, pe fiica sa Lou Sulola (în anul 2009), modelul și vedeta de televiziune Heidi Klum a revenit pe podium la șase săptămâni de la naștere pentru o prezentare „Victoria's Secret".

Heidi Klum la o prezentare de moda

Ea slăbise după cinci săptămâni de la naștere aproximativ 11 kilograme și a urmat un program de exerciții cardio. Întrebată cum a reușit să slăbească atât, ea a precizat că nu a ținut deloc dietă și s-a bazat doar pe sport.
Alături de Lou, Heidi Klum mai are doi copii alături de cântărețul Seal (doi băieți) și încă o fată (Leni, născută în anul 2004), al cărei tată este omul de afaceri italian, fost manager al echipei de formula 1 Renault, Flavio Briatore. Heidi s-a despărțit de acesta în anul 2003, iar divorțul de Seal a avut loc în anul 2014.

Adriana Lima

Numele ei se leagă mai ales de „Victoria's Secret", modelul brazilian lucrând pentru această companie de lenjerie intimă încă din anul 1999.
Adriana Lima a reușit să revină în lumea modei la două luni după ce a născut-o pe cea de-a doua sa fiică, Sienna (în anul 2012). Ea și baschetbalistul sârb din NBA, Marko Jarić, mai au împreună o fiică (Valentina), născută în 2009.
În cadrul prezentării „Victoria's Secret" de la New York (din anul 2012) ea a fost admirată pentru talia subțire și musculatura tonifiată, iar în cadrul unor postări de pe Twitter fanii au putut să-i urmărească eforturile de a reveni la silueta de dinainte de naștere.

Adriana Lima la o prezentare

Irina Shayk

Formând un cuplu cu actorul american Bradley Cooper (din anul 2015), supermodelul rus a devenit pentru prima dată mamă în luna martie a anului trecut (a născut o fetiță, Lea de Seine) și la aproximativ 2 luni de la naștere s-a reîntors pe covorul roșu, cu ocazia Festivalului de la Cannes. Înainte de apariția de aici, aceasta postase pe Instagram fotografii în care a arătat că nu i-a fost dificil să scape de kilogramele acumulate în sarcină.
Irina Shayk a purtat la Cannes o rochie galbenă, lungă, dintr-un material lucios, cu un decolteu adânc, creație Versace.

Modelul Irina Shayak la Festivalul de la Cannes

Pe când fiica sa avea 6 luni, modelul rus a defilat pe podium în creațiile designer-ului Phillip Plein (în luna septembrie a anului trecut).

Irina Shayak defiland pe podium pentru Phillip Plein

Ulterior, la începutul acestui an (în luna februarie), Irina Shayk a deschis prezentarea de modă a aceluiași designer, purtând o salopetă neagră, mulată pe corp și mergând de mână cu un robot adevărat, inspirat din seria „Transformers".

Irina Shayak la o prezentare de moda pentru designer-ul Phillip Plein

Doutzen Kroes

Face parte dintre cele mai cunoscute modele ale „Victoria's Secret" (este unul dintre îngerii „Victoria's Secret") și, asemenea altor manechine ce au revenit pe podium la puțin timp după ce au devenit mame, ea a avut prima prezentare la 4 luni de la nașterea celui de-al doilea copil (Myllena Mae Gorré), în anul 2014. Doutzen Kroes a deschis o colecție nouă purtând o ținută formată din niște aripi de înger crem cu auriu, alături de un set de lenjerie intimă într-o nuanță de nude și niște sandale cu toc înalt, strălucitoare. Ea a intrat pe scenă plină de entuziasm și a zâmbit permanent publicului.
Modelul de origine olandeză formează un cuplu cu Dj-ul Sunnery James și mai au un fiu, acum în vârstă de 7 ani (Phyllon Joy Gorré).

Doutzen Kroes in costum de inger, la o prezentare de moda

Eva Longoria

A devenit mama unui băiețel (Santiago) în luna iunie a acestui an, iar toamna aceasta a defilat pe podium în cadrul unei prezentări de modă pentru „L'Oreal" (inclusă în Săptămâna Modei de la Paris). Actrița a purtat o rochie neagră, cu imprimeu floral colorat și cu mâneci lungi (creație Giambattista Valli), dar și un machiaj îndrăzneț, cu nuanțe neon. Ea nu s-a ferit să mărturisească, înainte de a apărea la prezentarea de pe malurile Senei, că se teme să nu fie înconjurată de manechine foarte înalte.

Eva Longoria la o prezentare de moda din Paris

Participarea la prezentarea de modă „L'Oreal" nu este singura dovadă a faptului că Eva Longoria s-a întors la muncă foarte curând după ce a născut. Încă din luna august a revenit în studiourile ABC pentru a se ocupa în continuare de show-ul „Grand Hotel”, fiind producător executiv al acestuia.

Behati Prinsloo

Modelul originar din Namibia, ce face parte din echipa „Victoria's Secret", și-a făcut apariția la o prezentare de modă la cinci luni după ce a născut primul ei copil (o fetiță, Dusty Rose). Behati Prinsloo formează un cuplu alături de cântărețul Adam Levine (de la formația Maroon 5), iar în luna februarie a acestui an au devenit iar părinții unei fetițe (Gio Grace).

Când a revenit pe podium după prima naștere, ea a ales să poarte în cadrul prezentării de la Săptămâna Modei de la Milano creații Versace, în condițiile în care optase pentru ele și pe când era însărcinată în cinci săptămâni. Nimeni nu știa  că era însărcinată, iar ea avea emoții că nu va putea face față prezentării de atunci.
Într-un interviu acordat revistei „Vogue", modelul a precizat faptul că se bucură că a putut să revină rapid pe podium după cele două nașteri, întrucât acest lucru o face să se simtă „independentă" și „mândră de ea".

Behati Prinsloo inr-o tinuta Versace

Lily Aldridge

Este și ea unul dintre îngerii „Victoria's Secret", iar în luna august a anunțat că este însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Lily Aldridge a devenit pentru prima dată mamă în anul 2012 , dar nu a stat departe de show-urile de modă pentru mult timp. Astfel, la cinci luni de la naștere, ea a revenit pentru o prezentare „Victoria's Secret", uimind prin abdomenul impecabil.

Modelul Lily Aldridge

În cadrul interviurilor pe care le-a dat atunci, modelul a spus că a avut multă grijă de ea pe parcursul sarcinii, că nu a utilizat decât produse de îngrijire naturale, că a făcut permanent masaj și yoga prenatală. Nu a uitat să adauge că a fost însărcinată în același timp cu alte supermodele „Victoria's Secret" (Adriana Lima și Alessandra Ambrosio), sfătuindu-se permanent cum să se mențină în formă.

Mara Martin

Nu numai că acest model a purtat un costum de baie format din două piese, dezvăluindu-și corpul la cinci luni după naștere, dar și-a alăptat copilul în timp ce se afla pe podium.
Mara Martin a participat în vara acestui an la gala anuală a revistei „amerciane Sports Illustrated", ce s-a organizat la Miami. Unul dintre editorii publicației a avut ideea ca aceasta să defileze alături de fiica sa în vârstă de 5 luni, Aria. Mara Martin a fost încântată de propunere, iar înainte de începerea show-ului ea a început să-și alăpteze fiica.Când i-a venit rândul să apară pe scenă, fetiței îi era încă foame, iar mama a continuat să o alăpteze fără a se întrerupe. La un moment dat, pentru a se asigura că zgomotele nu o vor tulbura pe Aria, Mara i-a pus niște căști albastre.

Reacția participanților la gală a fost pozitivă, modelul fiind aclamat și aplaudat minute în șir. În postările de pe rețelele de socializare de după apariția de la Miami, Mara Martin a explicat faptul că nu s-a oprit din alăptat după ce a ieșit pe podium întrucât alăptarea este „un lucru natural", care a devenit parte din viața ei de 5 luni .

Voi mai puteți da și alte exemple de vedete care au hotărât să apară în public și să-și dezvăluie silueta la doar câteva săptămâni după ce au devenit mame?

Citește și: Mamici vedete care spun adevarul despre corpul lor dupa sarcina

Surse:
www.boombergnews.com, www.dailymail.co.uk, www.etonline.com,www.harpersbazaar.com, www.hellomagazine.com, www.hollywoodlife.com

Surse poze:
www.gettyimages.com, www.youtube.com

Articolul urmator
O mamă și-a încheiat socotelile cu viața la 9 zile după ce a născut. Ce semnal de alarmă trage soțul îndurerat
O mamă și-a încheiat socotelile cu viața la 9 zile după ce a născut. Ce semnal de alarmă trage soțul îndurerat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum am aflat că iubitul meu mă înșală la câteva ore după ce am născut
    Cum am aflat că iubitul meu mă înșală la câteva ore după ce am născut

    Emoțiile, bucuria de a-ți strânge în brațe nou-născutul sunt copleșitoare, așa că în aceste momente și prezența tatălui copilului contează mult. Din păcate,...

    O mamă a născut pe marginea șoselei, s-a urcat în mașină și a condus acasă cu bebelușul încă atașat de cordonul ombilical
    O mamă a născut pe marginea șoselei, s-a urcat în mașină și a condus acasă cu bebelușul încă atașat de cordonul ombilical

    Cine se mai îndoiește că mamele au superputeri, nu o va mai face după ce va citi povestea unei mame care a născut în mașină și apoi, cu nou-născutul ei încă...

    O femeie a încercat să fugă cu bebelușul altei mame din maternitate, după ce al ei s-a născut mort
    O femeie a încercat să fugă cu bebelușul altei mame din maternitate, după ce al ei s-a născut mort

    După ce bebelușul ei s-a născut mort, o femeie s-a îmbrăcat în asistentă medicală și a încercat să fugă din maternitate cu un alt copil. Tânăra de 23 de ani...

    Un copil din Caraș-Severin a murit după ce mama lui s-a urcat la volan fără permis. Mașina cu cei 4 copii s-a răsturnat într-un pârâu
    Un copil din Caraș-Severin a murit după ce mama lui s-a urcat la volan fără permis. Mașina cu cei 4 copii s-a răsturnat într-un pârâu

    Un copil de 4 ani a avut parte de un sfârșit tragic, după ce mașina condusă de mama lui a căzut într-un pârâu. Femeia nu avea permis auto.

    „Nu mai pupați copiii pe gură!” Mesajul disperat al unei mame, după ce fiica ei s-a luptat cu boala timp de 3 săptămâni
    „Nu mai pupați copiii pe gură!” Mesajul disperat al unei mame, după ce fiica ei s-a luptat cu boala timp de 3 săptămâni

    Organismul unui copil aflat în primii ani de viață este încă fragil, prin urmare trebuie să avem în vedere că până și anumite gesturi de afecțiune îl...

    Am depășit timpul de parcare pentru că am intrat în travaliu. M-am trezit cu amendă câteva săptămâni mai târziu
    Am depășit timpul de parcare pentru că am intrat în travaliu. M-am trezit cu amendă câteva săptămâni mai târziu

    La câteva săptămâni după ce Carly și Greg au devenit părinți, s-au trezit cu o amendă în cutia poștală - amendă pe care au primit-o pentru că au depășit timpul...

    Urmează să nasc în câteva săptămâni și iubitul meu mi-a spus că mama lui se va muta la noi
    Urmează să nasc în câteva săptămâni și iubitul meu mi-a spus că mama lui se va muta la noi

    Pentru mulți dintre noi, faptul că un membru al familiei este dispus să ne ajute să avem grijă de noi și de bebelușul nostru este o binecuvântare. Dar există unii părinți nu...

    Două surori gemene au intrat în travaliu în același timp și și-au născut bebelușii la câteva ore distanță
    Două surori gemene au intrat în travaliu în același timp și și-au născut bebelușii la câteva ore distanță

    Știți că gemenii sunt mereu în sincron, nu-i așa? Și nu vorbim doar despre faptul că simt la fel și gândesc la fel, ci și despre cazurile excepționale, care te fac să...

    © 2024 Qbebe