Am depășit timpul de parcare pentru că am intrat în travaliu. M-am trezit cu amendă câteva săptămâni mai târziu

Am depășit timpul de parcare pentru că am intrat în travaliu. M-am trezit cu amendă câteva săptămâni mai târziu
Andreea Guica - Redactor

La câteva săptămâni după ce Carly și Greg au devenit părinți, s-au trezit cu o amendă în cutia poștală - amendă pe care au primit-o pentru că au depășit timpul de parcare al mașinii cu 12 minute. Motivul a fost că femeia a intrat în travaliu și a și născut. Cei doi au contestat amenda, dar la început nu au avut succes.

Carly și Greg, un cuplu din Sydney, Australia, se confruntă cu o situație neobișnuită și, cred ei, chiar ridicolă. 

Acum câteva săptămâni, Carly a intrat în travaliu și la scurt timp după aceea, a născut. Părinții s-au confruntat și cu o mică teamă, legată de sănătatea bebelușului, dar până la urmă nașterea a decurs bine și micuța e sănătoasă.

În tot acest timp, mașina se afla într-o parcare și pentru că la astfel de evenimente, mașina e ultima la care te gândești, Greg nu și-a dat seama că a depășit timpul de parcare și nu a plătit taxa suplimentară la plecare.

Drept urmare, cei doi s-au trezit cu o amendă de 120 de dolari în cutia poștală, la câteva săptămâni după ce micuța a venit pe lume. 

oameni care discuta la masa

„Ni s-a părut absolut ridicol. Am făcut contestație, dar surpriza a fost că ne-au respins-o. Nu ne-am fi așteptat niciodată ca travaliul și nașterea să nu fie motive suficient de puternice pentru ca o amendă să fie retrasă, dar așa a fost. Ne-au spus că nu o pot retrage și că trebuie să o plătim, pentru că nu am anunțat că depășim timpul și nici nu am plătit taxa suplimentară la acel moment”, povestește Carly, pentru Kidspot.

Totuși, după mai multe insistențe, amenda s-a retras. Probabil a ajutat și faptul că cei doi au fost încăpățânați (în cel mai bun sens) și au perseverat, întrucât a fost comisă o nedreptate.

Ce părere ai despre această situație? Consideri și tu că amenda a fost nejustificată?

Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță

Surse foto: istockphoto

Surse articol: kidspot.com.au

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe