O mamă este criticată pentru că și-a târât bebelușul prin aeroport cu lesa

O mamă este criticată pentru că și-a târât bebelușul prin aeroport cu lesa
Andreea Guica - Redactor

O mamă a fost filmată în timp ce își târa copilul cu lesa prin aeroport. Filmulețul a apărut pe TikTok și a stârnit controverse - unele persoane sunt oripilate de atitudinea mamei, însă altele susțin că un părinte trebuie să mai recurgă și la astfel de metode, atunci când nu-i mai rămâne altceva de făcut. Citește articolul și observă în care tabără de situezi.

Știți că una dintre îngrijorările generale ale părinților este să nu-și piardă copilul? Ei bine, o soluție ar fi legarea lesei de ghiozdan sau de cureaua de la pantaloni, cred unii părinți.

Sigur că poate părea ciudat sau nepotrivit, tocmai de aceea este o idee atât de controversată. 

În acest sens, pe TikTok a apărut un filmuleț care arăta un băiețel întins de podeaua de la aeroport, tras cu lesa de către mama lui, menționează news.amomama.com.

După cum vă imaginați, imaginile au atras atenția publicului, care s-a împărțit în două tabere: cei care au spus că acesta este un comportament neglijent și abuziv; și cei cărora li s-a părut normal.

copil tras cu lesa

Ca să vă formați o părere pertinentă, cei doi se aflau în aeroportul din Cancun, unde probabil fuseseră în vacanță. Mama a încercat să-l determine pe fiul ei să vină cu ea, dar se pare că acesta a refuzat. Așa că femeii nu i-a mai rămas altă opțiune decât să-i atașeze o lesă și să-l tragă după ea prin aeroport.

Din imagini, pare că băiețelul nu e foarte deranjat de acest lucru, dimpotrivă. Am putea spune că e chiar relaxat.

Cu toate acestea, oamenii au sărit în apărarea micuțului.

Ești un părinte oribil. Acesta este abuz!”, a comentat o mamă care a văzut filmulețul.

„Nu aș vrea să-mi târăsc copilul pe jos, unde e atât de murdar…mai degrabă l-as lua în brațe”, a menționat un alt părinte.

„E o dferență între a pune o lesă copilului, pentru a-l ține în siguranță și a-l târî pe jos cu ajutorul ei. Nu i-aș face asta nici câinelui meu”.

Cum spuneam, au existat și unele persoane care i-au luat apărarea mamei.

„Dacă copilul ar fi avut o problemă cu asta, s-ar fi putut ridica. Nu mai exagerați”, a scris cineva într-un comentariu.

Nu pare că cel mic are o problemă cu ce se întâmplă, altfel ar fi plâns sau ar fi dat semne că se simte inconfortabil”, a menționat altcineva.

Deci, te-ai hotărât în ce tabără de situezi? În cea care o acuză pe mamă, sau în cea care îi ia apărarea?

Surse foto: news.amomama.com

Surse articol: news.amomama.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe