EKA online: în 7 puncte, e-learning bine pus la punct

EKA online: în 7 puncte, e-learning bine pus la punct

Ilinca Stroe

Nu a fost o schimbare lină, graduală. Nu a fost precedată de calcule atente, de analiza riscurilor, de planificare minuţioasă care să atenueze impactul. Ne-am trezit cu toţii aruncaţi brusc în această situaţie. Cu două opţiuni: ori renunţăm, ori încercăm.

Să fi renunţat la cursul de engleză însemna să îi privăm pe copii, pentru săptămâni bune, de învăţare – cu costuri de dezvoltare însemnate, la vârsta aceasta. Ar fi rămas în urmă serios şi le-ar fi fost foarte greu să îşi reintre în ritm şi să recupereze apoi, odată reveniţi la normalitate.

Am ales să încercăm. Am transferat totul online: training pentru profesori, resurse digitale, infrastructură tehnologică. Iar la 10 zile după închiderea şcolilor, noi eram gata să redeschidem: faţă în faţă în mediul virtual.

Aveau însă să se descurce copiii cu computerele, mai ales cei micuţi? Aveau să fie cooperanţi la oră, cu colegii şi profesoara aflaţi dincolo de un ecran? N-aveau să ne joace feste tehnologia de care depindeam, platforma de predare, conexiunea Internet, ş.a.m.d.? Puteau profesorii să facă faţă acestui nou tip de solicitare, pedagogică şi tehnologică, în acelaşi timp? Şi, mai presus de orice, n-aveam să ducem cu toţii dorul lecţiilor „în carne şi oase”, unde ne priveam ochi în ochi, ne citeam mimica şi gesturile, gustam împreună atmosfera vie de la clasă? Îngrijorări, şi nu puţine…

cursuri-engleza-English-Kids-Academy

După primele două săptămâni de cursuri EKA online, cu o prezenţă de +80%, feedback-ul părinților din comunitatea noastră ne-a determinat să mergem mai departe!
Încurajaţi de bunele rezultate obţinute în primele săptămâni, am continuat și, mai mult, am lansat cursurile de engleză pentru copii și adolescenți în față în față la distanță, în mediul virtual.

În formatul de lucru pregătit de echipa noastră educaţională, copiii pot:

  1. să combine engleza cu elemente din materii şcolare poate rămase neacoperite, în această perioadă (desen, educaţie civică, ştiinţele mediului, etc.)
  2. să menţină contactul face-to-face în mediul virtual cu profesorul şi colegii de grupă
  3. să îşi perfecţioneze abilităţile digitale, prin deprinderea cu telestudiul (lucratul la distanţă)
  4. să se bucure în continuare de o interacţiune satisfăcătoare din punct de vedere social
  5. să continue să facă activităţi cu care sunt obişnuiţi de la cursul prezenţial, anume: să deseneze, să partajeze muzică, să partajeze clipuri video, să scrie pe tabla virtuală, să pună întrebări profesorului oricând au o nedumerire, să participe la sondaje de opinie realizate în clasă, să folosească manualul de curs în format electronic, să lucreze în echipă
  6. să îşi păstreze rutinele de învăţare, programul de studiu şi auto-disciplina
  7. să practice eco-learning, învăţatul pe suport electronic cu impact mic asupra mediului înconjurător

Vă invităm, deci, să poftiţi cu încredere în sala de curs virtuală pe care am pregătit-o: este echipată cu toate dotările necesare desfăşurării unor lecţii captivante, amuzante şi plăcute. Şi mai este „echipată” cu căldura, grija şi devotamentul profesoarelor EKA, întocmai aşa cum v-am obişnuit.

Nu în ultimul rând, în sala de curs virtuală EKA puteţi arunca şi dumneavoastră, părinţii, o privire peste umărul copilului, oricând doriţi - fiind astfel mai aproape de dinamica învăţării, de ritmul progresului făcut de copil alături de noi chiar şi pe timp de criză!

English Kids Academy continuă să ofere cursuri de limba engleză pentru copii cu vârste între 2 şi 18 ani, face-to-face în mediul virtual, pe platforma Zoom, şi nu numai. Pentru informaţii şi (re)înscrieri, contactaţi englezapentrucopii@ih.ro.

 

Articolul urmator
Bona mi-a pus copilul de 8 ani să spele toaleta
Bona mi-a pus copilul de 8 ani să spele toaleta

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O nouă despărțire șoc! Diana, fiica lui Adrian Enache a pus punct relației cu fiul lui Sorin Vântu. Cei doi au devenit părinți în anul 2023
    O nouă despărțire șoc! Diana, fiica lui Adrian Enache a pus punct relației cu fiul lui Sorin Vântu. Cei doi au devenit părinți în anul 2023

    O nouă zi, un nou divorț în showbiz-ul românesc. După ce Andi Moisescu ar fi renunțat să mai poarte verigheta și s-ar fi despărțit de Olivia Steer, altă veste șochează...

    Tily Niculae divorțează după mai bine de un deceniu de căsnicie. „Am ales să pun punct"
    Tily Niculae divorțează după mai bine de un deceniu de căsnicie. „Am ales să pun punct"

    Un alt cuplu solid și apreciat de fani, din showbiz-ul românesc divorțează. Vestea șoc a venit de data aceasta din partea lui Tily Niculae, actrița care s-a făcut remarcată...

    Puncte de grăsime: cauze și tratament
    Puncte de grăsime: cauze și tratament

    Nu numai punctele negre și coșurile îți pot atrage atenția, ci și punctele de grăsime numite, în termeni medicali, milia. Acestea pot fi vizibile inclusiv la copiii aflați...

    Caligrafie pe telefon! Copiii pot scrie de mână pe o aplicație pusă la punct de șase tineri din Cluj!
    Caligrafie pe telefon! Copiii pot scrie de mână pe o aplicație pusă la punct de șase tineri din Cluj!

    Scris de mână sau pe dispozitive electronice? 6 tineri din Cluj au reușit să le combine pe amândouă. Cu ajutorul aplicației Rito Kids, copiii pot deprinde scrisul de...

    Punct și de la capăt. Zodiile care își transformă viața amoroasă primăvara aceasta
    Punct și de la capăt. Zodiile care își transformă viața amoroasă primăvara aceasta

    Modul în care se aliniază altele în această primăvară ajută patru dintre semne zodiacale să își reevalueze prioritățile și să își transforme viața...

    5 semne că ai crescut cu un părinte imatur din punct de vedere emoțional
    5 semne că ai crescut cu un părinte imatur din punct de vedere emoțional

    Părinții noștri au încercat să ne ofere tot ceea ce avem nevoie, însă ei nu ne pot oferi ceea ce nu au. Dacă părintele tău nu a atins o anumită maturitate emoțională,...

    Zodiile care ASTĂZI pun punct durerii! Nu mai stau în relații fără viitor
    Zodiile care ASTĂZI pun punct durerii! Nu mai stau în relații fără viitor

    Acesta este momentul în care tăcerea, așteptarea și compromisurile nu mai au loc. Astăzi, trei zodii ajung în punctul în care nu mai pot accepta relații care le...

    Momentul în care mi-am dat seama că trebuie să pun punct căsniciei mele
    Momentul în care mi-am dat seama că trebuie să pun punct căsniciei mele

    Soțul meu este un om bun, muncitor, loial, așa că nu vreau sub nicio formă să îl descriu ca pe un personaj negativ. Cu toate acestea, nu pot să nu mă gândesc la ceva ce...

    © 2025 Qbebe