Instagram și copiii: ce pot face părinții pentru a-i proteja pe cei mici atunci aceștia când folosesc aplicația

Instagram și copiii: ce pot face părinții pentru a-i proteja pe cei mici atunci aceștia când folosesc aplicația

Qbebe.ro

Instagram este una din cele mai populare rețele de socializare, cu aproape 1,4 miliarde de utilizatori activi de toate vârstele în fiecare lună, 8% dintre aceștia fiind copiii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani.

Instagram diferă de restul platformelor sociale prin accentul pe care îl pune pe distribuirea de conținut foto și video. Deși recent au apărut și alte aplicații de social media captivante pentru generațiile tinere, precum TikTok, Instagram rămâne în continuare în topul preferințelor tinerilor. Însă ca în cazul tuturor platformelor de socializare, și prin Instagram copiii pot accesa conținut neadecvat sau pot fi expuși la cyberbullying, prădători online sau chiar la escrocherii, amenințări ce sunt din păcate des întâlnite pe astfel de rețele.

fetita care se uita pe telefon

În rândurile care urmează, vă prezentăm câteva funcții ale Instagram care vă pot ajuta să-i asigurați siguranța și confidențialitatea copilului dvs. atunci când acesta utilizează Instagram. 

Confidențialitatea contului și cine poate vizualiza profilul de Instagram al copilului

Ca prim pas de confidențialitate, e important să știți că orice cont care se creează pe Instagram poate fi setat ca public sau privat. Totodată, pentru utilizatorii minori care au sub 16 ani și care își creează un nou cont pe această platformă, Instagram le setează contul ca implicit privat. Această opțiune poate fi însă modificată ulterior, iar tinerii pot alege să treacă la opțiunea de cont privat la opțiunea de a avea un cont public, care să fie vizibil pentru toată lumea, nu doar pentru urmăritorii lor.

Este recomandat însă să discutați cu copiii dvs. despre riscurile pe care le pot întâmpina atunci când aceștia aleg să aibă un profil public și de faptul că pot deveni astfel vulnerabil la tot felul de riscuri online, precum cele menționate anterior - cyberbullying, prădători online sau chiar escrocherii.

Dacă totuși copilul dvs. insistă pentru opțiunea de a avea un cont public, sfătuiți-l să seteze cel puțin o parte din conținutul său să fie disponibil numai pentru lista de prieteni apropiați. Prin filtrarea accesului la feed, la story-urile pe care le-au împărtășit și alte tipuri de conținut, se diminuează și cantitatea de informații la care pot avea acces personajele rău intenționate și care le pot folosi pentru diverse fraude, inclusiv pentru clonarea conturilor.

Contul privat rămâne în final o opțiune mult mai sigură, deoarece proprietarul poate să aprobe exact cine îl poate urmări și cine îi poate vizualiza conținutul.

De menționat este și faptul că un utilizator de cont public poate trece oricând la un cont privat, fără ca asta să afecteze în vreun fel urmăritorii pe care acesta îi avea deja.

Mesaje private, comentarii, etichete și mențiuni

Comentariile, etichetele și mențiunile sunt modalități prin care utilizatorii pot interacționa între ei pe Instagram, și sunt folosite frecvent în rândul minorilor.

De aceea, pentru a vă proteja copiii, este important să vă asigurați că persoanele străine nu îi pot eticheta sau menționa în postările lor. Din declarațiile sale, Instagram urmează să dezactiveze „posibilitatea utilizatorilor de a eticheta sau de a menționa copiii care nu îi urmăresc sau de a include conținutul distribuit de aceștia în Reels Remix sau Guides, ca setare implicită atunci când se creează prima dată un cont pe Instagram”.

Instagram-ul este și o cultură a DM-urilor, a mesajelor directe, de aceea este important să păstrați un anumit control asupra celor care pot trimite mesaje copiilor dvs. Ca parte a eforturilor lor de a proteja tinerii, Instagram împiedică acum adulții să trimită mesaje tinerilor sub 18 ani. Excepție însă este cazul în care copiii sau adolescenții îi urmăresc pe acești adulți.

Totodată, în martie 2021 Instagram a anunțat o altă funcție de siguranță pentru tineri, ce are scopul să-i alerteze pe aceștia atunci când un adult care a avut un comportament suspect interacționează cu ei printr-un mesaj privat. Această funcție implică distribuirea de notificări ce încurajează adolescenții să fie mai vigilenți atunci când vorbesc cu adulții pe care îi urmăresc pe platformă. “De exemplu, dacă un adult trimite un număr mare de solicitări de prietenie sau de mesaje persoanelor sub 18 ani, vom folosi acest instrument pentru a alerta destinatarii în mesajele lor private și pentru a le oferi opțiunea de a încheia conversația sau de a bloca, raporta sau restricționa contul acestui adult”, au declarat reprezentanții Instagram.

telefon mobil

Ascunderea implicită a cuvintelor abuzive, jignitoare

Instagram are câteva funcții special concepute pentru a reduce hărțuirea cibernetică.

Pe rețelele sociale au devenit inevitabile comentariile malițioase și jignitoare, în special în cazul unor subiecte controversate sau dezbateri aprinse. Totodată, fenomenul numit trolling online, ce este folosit cu scopul de a atrage o audiență cât mai mare pentru diverse interese, poate ajunge uneori chiar la cyberbullying sau cyberstalking.

În răspuns la toate aceste amenințări și pentru a-și proteja utilizatorii de un astfel de comportament abuziv, Instagram a creat setările Hidden words. Prin aceste configurări, puteți ascunde comentariile ofensatoare atât de copiii dvs., cât și de cei care vă urmăresc. Sistemul Instagram de filtrare a comentariilor ascunde comentariile și DM-urile cu termenii semnalați. Mai mult, puteți personaliza și dvs. o listă de termeni pe care îi considerați jignitori.

Concluzii

Indiferent pentru motivul pentru care aleg copiii dvs. să utilizeze Instagram, securitatea și confidențialitatea lor rămân prioritare. Amenințările prezente pe rețelele sociale nu sunt deloc de neglijat. Astfel, vă recomandăm cu tărie să îndemnați copiii să utilizeze cât mai prudent aplicația. Chiar și Instagram a început să încurajeze copiii să ia pauze regulate de la ecrane și îi îndeamnă totodată să-și gestioneze amprenta digitală. De exemplu, prin funcția de ștergere în masă, aceștia își pot șterge conținutul vechi, aprecieri și comentarii.

În plus, în martie 2022, Instagram a lansat primul său set de funcții de control parental, ce le oferă părinților posibilitatea de a vedea timpul petrecut de copii pe site și de a stabili limite de timp în fața ecranelor.

Pe lângă sfaturi de cum pot să își protejeze copiii în lumea virtuală, părinții au nevoie și de un sprijin solid prin intermediul tehnologiei. Iar o aplicație de control parental îi poate ajuta și pe copii să-și formeze obiceiuri mai sănătoase cu privire la utilizarea dispozitivelor mobile. 

Părinții au nevoie de sprijin solid în această direcție și, în mod surprinzător, tot tehnologia este cea care le poate oferi un ajutor real. O aplicație de control parental îi poate ajuta pe copii să-și formeze din timp obiceiuri mai sănătoase cu privire la utilizarea dispozitivelor  mobile. 

De pildă, aplicația ESET Parental Control pentru Android, ce poate fi descărcată într-o versiune gratuită din Google Play, include posibilitatea de a controla conținutul web neadecvat și de a gestiona timpul petrecut de copii pe telefon sau tabletă, analizând în același timp cât de potrivite sunt aplicațiile folosite sau site-urile utilizate  pentru vârsta acestora.

doi copii care se uita pe telefon

Dacă vă doriți o aplicație cu care să asigurați securitatea antivirus si anti-malware a telefonului sau tabletei Android, puteți opta pentru varianta gratuită a ESET Mobile Security. Soluția poate fi descărcată gratuit în magazinul Google Play oferind o tehnologie antivirus puternică, protecție pentru plățile online și o componentă Anti-Furt ce vă permite să localizați telefonul sau tableta în caz de pierdere sau furt.

Despre ESET Parental Control puteți găsi mai multe detalii aici, iar despre ESET Mobile Security aici.

Articolul urmator
Copiii au o superputere! Se numește neuroplasticitate și iată cum o folosesc
Copiii au o superputere! Se numește neuroplasticitate și iată cum o folosesc

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Curățenia de primăvară cu cei mici: ce treburi casnice pot face copiii, în funcție de vârstă
    Curățenia de primăvară cu cei mici: ce treburi casnice pot face copiii, în funcție de vârstă

    Te gândești să-l pui pe cel mic „cu osul la treabă”, dar nu știi cu ce să începi? Ți-am pregătit un ghid pe vârste cu activități de curățenie...

    Sfatul unei bone cu experiență de 19 ani: Cum pot părinții să „negocieze” cu cei mici pentru a evita crizele de furie
    Sfatul unei bone cu experiență de 19 ani: Cum pot părinții să „negocieze” cu cei mici pentru a evita crizele de furie

    Orice părinte beneficiază de un sfat din când în când, nu-i așa? Ei bine, o femeie de peste hotare, care lucrează ca bonă de 19 ani, te învață cum poți să...

    Părinții au divorțat când eram copil și eu am divorțat când copiii mei erau mici. Am avut nevoie de ani întregi pentru a mă vindeca
    Părinții au divorțat când eram copil și eu am divorțat când copiii mei erau mici. Am avut nevoie de ani întregi pentru a mă vindeca

    Trecerea prin experiența unui divorț nu este ușoară nici pentru părinți, dar nici pentru copiii care se află în plin proces de dezvoltare și au nevoie de repere clare, care...

    A fost lansată aplicația prin care copiii pot sesiza cazurile de bullying!
    A fost lansată aplicația prin care copiii pot sesiza cazurile de bullying!

    Numărul elevilor care devin victime ale bullying-ului în școli continuă să fie unul semnificativ. Potrivit unui studiu Salvați Copiii România realizat pe 4.449 de elevi, cu...

    Văduv și fără un picior, acest tată își crește singur copiii! Cei mici nu pot accepta că mama lor nu mai este și întreabă încontinuu de ea
    Văduv și fără un picior, acest tată își crește singur copiii! Cei mici nu pot accepta că mama lor nu mai este și întreabă încontinuu de ea

    În satul Tichilești din județul Brăila, un tată văduv, grav bolnav, își crește singur copiii - pe Marian de 7 ani și Florentina de 5 anișori. Micuții au rămas fără...

    Nepotul Reginei Elisabeta face furori pe Instagram! Are 21 de ani şi este cel mai râvnit burlac!
    Nepotul Reginei Elisabeta face furori pe Instagram! Are 21 de ani şi este cel mai râvnit burlac!

    Este al 26-lea în linia succesiunii la tronul Marii Britanii, iar în ultimii ani a devenit din ce în ce mai prezent în Social Media. Parcurge articolul de mai jos...

    Anxietatea la copii: 10 activități care pot reduce crizele de anxietate la cei mici
    Anxietatea la copii: 10 activități care pot reduce crizele de anxietate la cei mici

    Există mai multe metode de a calma anxietatea la copii. Uite 10 activități pe care poți să le faci împreună cu cel mic pentru a-l ajuta să se calmeze.

    De ce nu folosesc și nu voi folosi vreodată crema de soare pentru copiii mei
    De ce nu folosesc și nu voi folosi vreodată crema de soare pentru copiii mei

    În timp ce majoritatea părinților nici nu concep să își lase copiii să se joace în soare fără să le aplice pe piele creme cu cel mai ridicat factor de protecție...

    © 2024 Qbebe