Fotografia este cea mai complexă formă de artă, fiind în același timp accesibilă, la o primă vedere, însă plină de substrat, la o cercetare amănunțită. Imaginea este despre emoție. Este despre dorința de a contura în jurul unui subiect o întreagă poveste. Este despre încercarea fotografului de a exprima într-o poză cât mai mult din momentele la care a fost părtaș. Acesta este fotografia profesionistă, a cărei rezultate te ajută să călătorești în timp, să iei parte din nou la cele mai importante evenimente din viața ta: nunta, botezul, primele imagini ale bebelușului.
Cea din urmă ipostază reprezintă o adevărată provocare, pe care fotografii de familie o îndeplinesc cu succes, dovada vie fiind portofoliile tot mai bogate cu fotografii cu bebeluși din mediul online. Din categoria fotografilor ce ajută proaspeții părinți să pună bazele primelor amintiri cu ai lor copii face parte și Cristina Tomani. Mămică la rândul său, aceasta și-a modelat experiența în fotografie cu ajutorul oamenilor cu care a lucrat, fiecare ședință foto lăsând urme în formarea sa ca fotograf profesionist. Pentru ea, "fotografia este un mod de viață, este o atitudine de a trece de la o emoție la alta". Astfel, a venit timpul să descoperi o parte dintre fotografiile sale cu bebeluși, ce-ți vor aduce zâmbetul pe buze. De asemenea, îți oferim și câteva sfaturi utile pentru prima ședință foto cu bebelușul tău.
Pentru o primă ședință foto cu bebelușul ai nevoie să stabilești toate detaliile cu fotograful astfel încât să vă bucurați de o experiență reușită și cât mai plăcută. Trebuie să alegeți un decor neutru, în culori cât mai calde și pastelate, pentru ca întreaga atenție să fie canalizeze asupra micului subiect.
În fotografiile adorabile cu bebeluși un loc special îl ocupa recuzita. Poți alege jucării simpatice, coșuri delicate sau accesorii potrivite pentru bebeluși, ce vor face ca imaginile să fie de-a dreptul delicioase.
Cu siguranță bebelușii sunt adorabili în orice ipostază. Nu este un secret faptul că o ședință foto cu micuții poate fi o provocare pentru un fotograf, aceștia neputând interacționa cu subiectul și schimba cadrele la minut. Se pare că Cristina Tomani a descoperit secretul fotografiilor perfecte. Cum? S-a asigurat că în timpul ședinței foto bebelușii se simt pe deplin confortabil și sunt liniștiți, lucru ce este vizibil cu ochiul liber în imaginile ce-i poartă semnătura.