Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

45 de citate despre iubire, care te vor încânta

Iubirea, indiferent de formele ei, ne poate crea emoții incredibile și cele mai frumoase gânduri. Ori de câte ori ne gândim la cei pe care-i iubim, citatele de mai jos ne vor ajuta să vrem parcă să le dăruim și mai multă dragoste,  să le arătăm recunoștința și să vrem să le avem alături pentru întotdeauna.

Cum este văzută iubirea adevărată de către marile personalități din diferite domenii- Citate impresionante

Când iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste.-A. P.Cehov

Dacă aș fi avut o floare pentru fiecare moment în care m-am gândit la tine, aș putea să mă plimb prin propria mea grădină pentru totdeauna. - Alfred Tennyson

E periculos să iubești! Iubirea e ca un drog. La început ai senzația de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îți place senzația și îți închipui că o poți ține sub control. Te gândești la persoană iubită vreme de două minute și uiți de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obișnuiești cu acea persoană și începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândești la ea trei ore și o uiți două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeași senzație ca și drogații când nu își obțin drogul. În acel moment, așa cum drogații fură și se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, și tu ești dispus să faci orice pentru dragoste! - Paulo Coelho

Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viața unei persoane de la o clipă a alta. - Paulo Coelho

Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta. - Emanuel Swedenborg

Dacă există în lume o forță, care poate să depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare la orice pagubă până și față de moarte, această forță este iubirea. - Rabindranath Tagore

Poate că Dumnezeu va dori să cunoști multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaște persoana potrivită, pentru că atunci când o vei cunoaște în sfârșit, să știi să fii recunoscător. - Gabriel Jose Garcia Marquez

Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne. - Dalai Lama

Iubirea, iubirea adevărată, este un mare dar al vieții, care nu pică la tot pasul, nu se repetă des, și mai ales nu se repetă la aceeași intensitate, cu aceeași profunzime, cu aceeași frumusețe. - Lucia Demetrius

Te iubesc nu doar pentru ceea ce ești, ci și pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta. - Roy Croft

Partener afectuos cu partenera sa, in timp ce sunt pe-afara intr-o zi de iarna

Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale. - Pablo Neruda

În doi, niciun versant nu-i prea abrupt. - Henrik Ibsen

Iubirea nu se naşte în voi decât dacă deveniţi un cerc perfect: un întreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi. - Osho

Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână. - Alfred de Musset

Iubești pentru că iubești. Nu există rațiune pentru a iubi. - Antoine de Saint-Exupery

Citește și: 14 gesturi simple prin care iti spune ca te iubeste

Citate referitoare la cea  mai mare iubire din viața noastră: Mama

Mama a fost prima mea întalnire cu un înger- Neale Donald Walsch

Există o ființă minunată față de care vom rămâne întotdeauna datori: Mama- Nikolai Alexeevich Ostrovsky

Dragostea unei mame este combustibilul care îi permite unei ființe umane normale să facă imposibilul- Marion C. Garretty

Mama este cel mai apropiat prieten pe care îl avem atunci când încercările, grele și surprinzătoare, cad asupra noastră; când nenorocirile iau locul prosperității; când prietenii care s-au bucurat alături de noi, în momentele strălucirii noastre, ne părăsesc în clipa în care problemele ne copleșesc, numai ea rămâne lângă noi și se străduiește, prin bunătatea sfaturilor și învățămintelor ei, să risipească norii întunecați, făcând ca pacea să se reîntoarcă în inimile noastre.- Washington Irving

Mama mea cântă fără încetare în sufletul meu, despre alinare, fericire și viață. Poate că uneori uit cuvintele, dar îmi amintesc întotdeauna melodia.- Graycie Harmon

Nu cred în dragostea la prima vedere, deoarece mama mea a început să mă iubească înainte să mă vadă.- Luffina Lourduraj

O fetiță, întrebată unde este casa ei, a răspuns: „Locul unde este mama".- Keith L. Brooks

Iubirea unei mame pentru copilul ei nu se poate compara cu nimic în lume. Ea nu cunoaște legi sau frică, îndrăznește orice și învinge tot ce-i stă în cale. -Agatha Christie

O mama își poate ține doar o vreme copilul de mână, dar de inima nu-i dă drumul până la sfârșitul vieții.

Când ești mamă, nu ești niciodată cu adevărat singură în gândurile tale. O mamă trebuie întotdeauna să se gândeasca de 2 ori: o dată pentru ea și o dată pentru copilul ei.- Sophia Loren

Pentru mame nu exista spațiu: o adevarată mamă presimte și-și vede copilul de la un pol al pământului la altul.- Honore de Balzac

Îmi iubesc mama cum un copac iubește soarele și apa, ea mă ajută să cresc, să prosper și să ating mari înălțimi.- Adabella Radici

Nimic nu se compară cu-mbrățișarea unei mame.- Adabella Radici

Baietel ce isi imbratiseaza mama

„Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, asa ca a creat mamele!"- Proverb evreiesc

Soția este necesară pentru un sfat bun, soacra pentru o primire bună, dar nimeni nu este ca o dulce mamă- Lev Tolstoi

Citește și: 30 de citate despre mama, care te vor impresiona

Citate care pot exprima iubirea noastră pentru cei din jur

Asta consider eu că este adevărata generozitate: dai tot ce-i al tău și totuși simți mereu că nu te costa nimic.- Simone de Beauvoir

Fă tot binele pe care-l poți face,
Prin toate mijloacele prin care poți,
În toate felurile în care poți,
În toate locurile în care poți,
De fiecare dată când poți,
La toți oamenii la care poți,
Atâta timp cât poți- Debbie Macomber

Oferă ceea ce ai. Pentru cineva poate că este mai mult decât îndrăznești să gândești.- Henry Wadsworth Longfellow

Parfumul rămâne întotdeauna în mâna ce dăruiește trandafirul. -Autor necunoscut

Generozitatea nu înseamnă a da mult, ci a da atunci când trebuie.- Autor necunoscut

Cei mai adevărați prieteni sunt aceia care îți vor sta alături în cele mai întunecoase momente, pentru că sunt gata sa înfrunte umbrele împreună cu tine. Și îți sunt alături în cele mai frumoase momente pentru că nu le este teamă să te vadă strălucind.-Nicole Yatsonsky

Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta.- Emanuel Swedenborg

Dragostea vindecă oameni- pe cei care o dăruiesc, dar și pe cei care o primesc- Karl Menninger

Maini impreunate in semn de unitate

Dacă în drumul tău întâlnești un om prea obosit ca să-ți poată dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău- Dale Carnegie

Luați decizia să dăruiți oriunde v-ați afla, tuturor celor cu care vă întâlniți. Atât timp cât veți dărui, veți primi. Cu cât veți dărui mai mult, cu atât mai mare va deveni încrederea dumneavoastră în efectele miraculoase ale acestei legi a dăruirii - Deepak Chopra

Nu contează cât dăruiești, ci câtă dragoste pui în ceea ce dăruiești- Maica Tereza

După verbul a iubi, a ajuta este cel mai frumos verb din lume.- Bertha von Suttner

Fii un curcubeu în norii altcuiva.- Maya Angelou

Pentru a avea ochi frumoși, vezi binele din ceilalți; pentru a avea buze frumoase, dă glas numai unor cuvinte de bunătate- Audrey Hepburn

Tu mai poți da și alte exemple de citate despre iubire, care să aducă bucurie de îndată ce sunt citite?

Surse:
www.booknation.ro, www.citatedespretoate.com, www.interferente.ro,www.portal-info.ro, www.quotationsfreak.wordpress.com

Surse poze:
www.pixabay.com

10 povești frumoase pentru copii care îți vor topi inima

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Citate despre iubire. Cele mai frumoase 60 de citate despre dragoste
    Citate despre iubire. Cele mai frumoase 60 de citate despre dragoste

    Cele mai frumoase lucruri despre dragoste si iubire se exprima greu in cuvinte. Si, ca sa-ti fie mai usor, am alcatuit o lista cu cele mai frumoase 60 citate despre iubire.

    Top 30 cele mai frumoase citate despre copii
    Top 30 cele mai frumoase citate despre copii

    Copilul și copilăria în genere i-au fascinat pe gânditori încă din cele mai vechi timpuri. Ulterior, datorită evoluțiilor înregistrate în planul...

    Uniți de Dumnezeu! 10 citate din Biblie care îți vor aminti că familia este cea mai importantă
    Uniți de Dumnezeu! 10 citate din Biblie care îți vor aminti că familia este cea mai importantă

    Familia este cel mai de preț dar pe care îl putem primi în această viață, însă cu siguranță presupune efort constant și multă iubire. Iată 10 citate din Biblie...

    4 activităţi în familie care îl vor încânta pe copilul tău!
    4 activităţi în familie care îl vor încânta pe copilul tău!

    Fiecare părinte îşi doreşte să petreacă cât mai mult timp alături de copilul său, astfel încât să se asigure de dezvoltarea sa armonioasă....

    Modă copii: 15 compleuri de vară care vor încânta și părinții
    Modă copii: 15 compleuri de vară care vor încânta și părinții

    Copiii au nevoie de haine de calitate, care să le protejeze pielea, nicidecum să le pună în pericol sănătatea. De cele mai multe ori acestea presupun un efort financiar destul de...

    6 jucării din lemn educative pentru copilul tău care te vor încânta
    6 jucării din lemn educative pentru copilul tău care te vor încânta

    Jucăriile din lemn au deja o istorie destul de lungă, în care au reușit să dobândească o reputație fără pată. Sunt educative, amuzante, sigure din toate punctele de...

    25 de citate amuzante, spuse de mame, care îți vor face ziua mai bună
    25 de citate amuzante, spuse de mame, care îți vor face ziua mai bună

    Când devenim mame, întreaga noastră viață se schimbă radical. Preocupările noastre se leagă numai de copii, tot ceea ne dorim este să-i știm sănătoși și să le putem...

    © 2019 Qbebe