Binele nostru nu poate fi și binele copiilor noștri, iar datoria noastră este să ne acordăm în permanență la nevoile lor. Este minunat să poți fi mândru de tine și să te bucuri de punctul în care ai ajuns, însă acest lucru nu îți dă dreptul de a dicta viața copilului tău, cu atât mai mult în condițiile în care ceea ce s-a aplicat la tine, cel mai probabil nu se va mai aplica și în viața sa. Evoluția înseamnă schimbare, iar față de perioada în care erai tu copil, perioada în care trăiesc copiii din zilele noastre este foarte diferită. Aud frecvent în terapie fraze precum: „Și eu am fost pălmuit în copilărie și n-am avut nimic, acum sunt bine!”/ „Așa, și? Credeți că eu nu am fost necăjit de colegi la școală? Ia uitați-vă ce bine sunt. Lăsați că îi trece!”
Părinții îmi aduc copiii și îmi spun: „Fă-i ceva, pentru că nu înțeleg ce are. Am încercat de toate, dar este prea sensibil”. Oare nu ar fi mai simplu să ținem cont de această sensibilitate a copilului, în loc să o minimizăm? Și oare cât de bine suntem noi cu noi înșine, dacă nevoia copilului nostru ni se pare irelevantă? Oare nu suferă cu adevrat acel copil care este batjocurit, redus la tăcere și în cazurile extrem de triste, lovit?
Ce fel de gândire este cea de tipul „O palmă nu a făcut rău nimănui” din partea unui părinte care se presupune că își iubește copilul mai mult decât orice pe această lume?
Mulți dintre noi, adulții, am crescut cu altlfel de principii și altfel de valori. Pentru noi, poate că o palmă era o modalitate obișnuită de a sta la locul nostru și de a executa ceea ce ni se cere; poate că pentru noi „jocurile” colegilor care ne îmbrânceau și ne porecleau în cele mai nepotrivite moduri erau la ordinea zilei și poate că așa este... astăzi suntem bine. Astăzi suntem mai bine decât eram atunci când eram mici, însă nimeni nu poate șterge evenimentele copilăriei; nimeni nu poate șterge lacrimile copilului care nu a fost ascultat și redus la tăcere; nimeni nu poate anihila sentimentele de atunci. Este adevărat că nici nu ne dorim să exagerăm fiecare trăire a celor mici, fiindcă îi putem sensibiliza cu ușurință, iar anumitor evenimente nu merită să le acordăm prea multă atenție, însă la polul opus nici minimizarea nu este bună. Când copilul suferă, datoria ta este să găsești rădăcina problemei și să lucrezi alături de cel mic la eliminarea ei, nicidecum să îți spui: „Și eu am pățit-o și sunt bine. Vei fi și tu la fel”. Nu putem dicta viețile copiilor noștri, oricât ar fi de tentant. Poate că este mai ușor să bagi sub preș un eveniment, în speranța în care copilul va uita în cele din urmă și își va vedea de evoluția sa firească, însă nu este și cea mai inteligentă opțiune.
Ai grijă de sufletul celui mic și ai grijă ca el să crească și să devină un adult frumos și luminos. Scoate-ți din minte această idee a pattern-ului universal: „Dacă eu sunt bine, atunci și copilul meu va fi”. Copilul tău este un omuleț complet diferit față de tine, care trăiește într-o societate diferită, cu principii și valori diferite. El trebuie să își acorde trăirile și starea la societatea curentă, nu la societatea în care ai trăit tu în urmă cu câteva zeci de ani! Fii prezent în viața copilului tău, fiindcă asta este ceea ce te face și pe tine să fii cu adevărat bine!
Urmareste-ne pe Google News
