Dacă vrei să crești un copil flexibil și adaptabil, trebuie să faci aceste trei lucruri

Fiecare părinte ar trebui să se aștepte la o anumită cantitate de volatilitate irațională din partea copiilor mici. Dar există măsuri pe care le pot lua pentru a-i ajuta pe copii să își dezvolte flexibilitatea și să fie mai deschiși în fața schimbării. Acest lucru îi va ajuta să se adapteze la obstacolele pe care le vor întâlni în viață și va pune bazele altor trăsături de caracter dezirabile pe măsură ce cresc.

„Flexibilitatea este o trăsătură extrem de importantă pentru noi toți, inclusiv pentru adulți”, spune Stuart Ablon, doctor în psihologie și director al Think: Kids din cadrul Departamentului de Psihiatrie al Spitalului General din Massachusetts. „Modul în care răspundem la o schimbare de rutină, cum gestionăm o situație nouă sau ambiguă sau incertă și capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu fără a ne împotmoli în detalii neimportante sunt toate tipuri de gândire flexibilă.”

Iată trei moduri în care părinții își pot învăța copiii să fie flexibili și adaptabili, deschiși la schimbare:

Părinții copiilor adaptabili înțeleg că flexibilitatea este o abilitate

Deși temperamentul și personalitatea au tendința sunt primele lucru la care ne gândim atunci când auzim de flexibilitate, Ablon încurajează părinții să privească copiii dificili sau inflexibili prin prisma dezvoltării abilităților.

Citește și: Cele 7 abilități care separă copiii de succes de cei care rămân mediocri

Mai exact, psihologii consideră flexibilitatea ca fiind o abilitate neurocognitivă care se dezvoltă în timp. Copiii încep să dezvolte această abilitate între 4 și 6 ani. Unul dintre motivele pentru care copiii pot fi atât de „teribili” la 2 ani, este pentru că la această vârstă au dezvoltat instrumentele necesare pentru a se exprima (prin plâns și țipete, de cele mai multe ori), dar nu pot încă să accepte schimbarea.

În loc să încerce să forțeze imposibilul pentru copiii care nu sunt pregătiți din punct de vedere al dezvoltării pentru a accepta schimbarea, Albon își propune să ajute adulții să treacă la o mentalitate mai plină de compasiune, care nu îi vede pe copii ca pe un continuum de bine și rău. El îi încurajează pe părinți să privească copiii „dificili” ca pe niște copii cu un set de abilități insuficient dezvoltate. Este o paradigmă care se îndepărtează de modelele de modificare a comportamentului bazate pe pedeapsă și recompensă și se concentrează în schimb pe ceea ce declanșează comportamentul „dificil” al unui copil - astfel încât adulții din viața copilului să îl poată ajuta să învețe cum să fie flexibil și adaptabil în acele situații.

O modalitate de a face acest lucru este de a-i încuraja pe copii să întrebe dacă pot reface sau ajunge la un compromis în loc să îi pedepsească după ce reacționează greșit atunci când ceva nu iese cum vor ei. Acest lucru nu numai că le corectează comportamentul, dar îi și învață să încerce o tactică mai adecvată. Este, cu siguranță, frustrant atunci când copilul tău plânge și se agită instinctiv după ce îi spui că nu poate mânca înghețată cu o oră înainte de cină. Dar întrebându-i cu calm dacă ar dori să facă un compromis - poate niște fructe înainte de cină sau înghețată după masă - le dăm ocazia să își exerseze flexibilitatea, cererile rezonabile, bunele maniere.

„Pentru a dezvolta o abilitate în timp, inclusiv flexibilitatea, o persoană trebuie să practice acea abilitate în doze mici. Știm foarte bine că ceea ce ne ajută să învățăm anumite abilități și să le perfecționăm este repetiția. La fel este și cu flexibilitatea. Nu ne putem aștepta ca o persoană obișnuită cu o anumită rutină să fie brusc încântată de schimbare”, spune psihologul. Așa că ajută-ți copilul să accepte schimbarea și să fie flexibil, puțin câte puțin.

Părinții copiilor adaptabili încurajează rezolvarea colaborativă a problemelor

Întreabă un copil despre posibilele soluții atunci când ajungi într-un impas cu el și vei obține câteva soluții creative. Dar probabilitatea ca aceste soluții să fie satisfăcătoare pentru ambele părți este mică, deoarece copiii tind să fie puțin egoiști.

Citește și: 10 aptitudini de care are nevoie copilul tău pentru a avea succes

Ablon recomandă un proces simplu de rezolvare a problemelor în trei pași. Acesta începe prin a fi empatic. „Încercați să adunați informații de la copilul dvs. despre punctul său de vedere, despre ceea ce simte în legătură cu ceva, despre grijile pe care le-ar putea avea și despre ceea ce este dificil în situația respectivă”, spune Ablon. „Încercați cu adevărat să înțelegeți lucrurile din punctul lor de vedere.”.

Înainte de a trece direct la rezolvarea problemelor, părinții își împărtășesc preocupările. De exemplu, dacă copilul tău vrea trei prăjituri și tu vrei ca el să mănânce doar una, în loc să faci o contraofertă, îi explici că ești îngrijorat că ar putea avea dureri de stomac sau că nu va putea dormi bine dacă se îndoapă cu zahăr. Acest lucru deschide mintea copilului la posibilitatea ca dezacordul să nu fie doar despre exercitarea autorității, ci și că adultul vrea ceea ce este mai bine pentru copil.

„Odată ce ai aceste două seturi de preocupări, treci la al treilea ingredient, care este invitația la brainstorming. La propriu, le spuneți copiilor dumneavoastră: Mă întreb ce putem face în legătură cu asta. Mă întreb cum am putea să rezolvăm această problemă într-un mod care să răspundă la ceea ce tocmai mi-ai descris că îți pasă și la ceea ce îmi pasă și mie?”.

Poate fi greu pentru părinți să nu sugereze soluții în astfel de momente. Dar a oferi tu însuți soluțiile ar fi ca și cum ți-ai învăța copilul să meargă pe bicicletă doar punându-l să se uite la cum merg alți oameni pe bicicletă. Mai degrabă, trebuie să încerce singuri să facă asta. Vor cădea, dar în cele din urmă vor învăța și se vor adapta și vor dezvolta abilitatea de a merge independent. În mod similar, trebuie să îți lași copilul să încerce singur să rezolve probleme.

La începutul procesului, copiii încă vor veni cu idei nesustenabile. Este echivalentul rezolvării problemelor de a cădea de pe bicicletă - și poate semnala inflexibilitate dacă nu vor să facă concesii semnificative. Dar nici atunci nu încerca să vii tu cu soluții. Dacă ei vin cu soluția că mănâncă trei dintre cele mai mici prăjituri, de exemplu, ai putea spune: „Bine, asta este o idee care ar funcționa foarte bine pentru tine. Dar mă tem că nu funcționează atât de bine pentru mine. Cred totuși că putem găsi ceva care să funcționeze pentru amândoi. Hai să ne gândim în continuare la alte idei”, spune Ablon. „Este o formă de rezolvare a problemelor care te implică atât pe tine, cât și pe copilul tău într-un exercițiu care pune mult accent pe flexibilitate.”.

Cu toate acestea, există unele situații în care negocierea și compromisul pur și simplu nu sunt fezabile. Una dintre provocările pentru părinți este identificarea situațiilor cu miză mai mică în care își pot ghida copiii printr-un proces de rezolvare a problemelor și le pot arăta că nu orice situație trebuie să fie o bătălie de tipul „totul sau nimic”.

Părinții copiilor adaptabili își forțează copiii să iasă din zona de confort... dar nu prea mult

Rezolvarea problemelor prin colaborare se bazează pe găsirea unui punct în care copiii sunt împinși în afara zonei lor de confort, dar nu atât de departe încât să se simtă pierduți. Cu toate acestea, găsirea acelui punct în care copiii sunt suficient de provocați pentru a învăța, dar nu atât de mult încât să fie suprasolicitați, poate fi dificilă.

„Copiii mici pot fi inundați de emoții pe care cu greu le pot gestiona. Acest lucru e valabil și în cazul nostru, al adulților. Cu cât suntem mai inundați de emoții, cu atât mai mult răspundem la lucruri cu cele mai primitive părți ale creierului nostru, ceea ce înseamnă că flexibilitatea dispare pe fereastră și devenim de fapt îngrozitor de inflexibili”, spune Ablon. „Acordați o atenție deosebită pentru a-i ajuta să își gestioneze emoțiile, pentru că, dacă se simt prea copleșiți, nu vor putea afișa genul de flexibilitate pe care îl dorim”.

După ce și-au văzut copiii pierzându-și cumpătul în trecut, părinții își pot da seama de obicei când încep să se simtă pierduți și îi pot ține în frâu. Chiar și în cazul în care un copil izbucnește într-o criză de nervi, este posibil să îl readucem înapoi, luând o pauză și respirând adânc alături de el, pentru a-i servi drept model și pentru a încuraja autoreglarea.

Atunci când ești părintele unui copil deosebit de inflexibil - cu toate frustrările pe care le implică această experiență - poate fi o consolare să îți amintești că o canalizare adecvată a unei părți din inflexibilitatea lui poate fi benefică pentru el într-o zi. S-ar putea să crească și să devină un adult tenace, care să fie acea persoană de la locul de muncă care rămâne cu provocările până la rezolvarea lor sau care învinge adversitățile ce i-ar face pe alții să cedeze.

Citește și: 7 abilități pe care copilul tău poate să le învețe de la tine vara aceasta