Dezvoltarea socială a copiilor: de ce sunt importante relațiile de joacă și discuțiile dintre prichindei

Dezvoltarea socială a copiilor: de ce sunt importante relațiile de joacă și discuțiile dintre prichindei

Qbebe.ro

Interacțiunea socială îi ajută pe copii să își dezvolte simțul sinelui și să învețe despre așteptările pe care cei din jur le au de la ei. Prichindeii care merg la grădinițe ori la creșe au parte de interacțiune socială cu copii de vârsta lor, lucru care îi ajută și în alte etape de dezvoltare. Așadar, formarea abilităților sociale trebuie să înceapă de la vârste fragede.

Când se joacă cu alți prichindei, cei mici dezvoltă abilități care vor rămâne cu ei toată viața. În mod natural, copiii mici sunt egocentrici. Astfel că, atunci când merg la grădiniță ori la creșă, reușesc să depășească această etapă în care totul este despre ei. Copiii devin empatici, recunosc semnele tristeții, supărării ori fericirii la colegii și prietenii lor și învață cum să socializeze și să interacționeze cu ei. Ulterior, cei mici vor folosi abilitățile dezvoltate din interacțiunea cu alți copii acasă, cu părinții, frații, rudele sau chiar animalele de companie.

Totodată, educația preșcolară îi ajută pe cei mici să învețe ce înseamnă disciplina și consecvența comportamentală. Pe măsură ce identifică indicii sociale, învață ce atitudini sau reacții sunt adecvate și care nu.

copii care alerga in iarba

Motive pentru care socializarea și joaca sunt importante pentru dezvoltarea copiilor

Una dintre cele mai simple și eficiente modalități prin care copiii învață este joacă. Fiecare activitate contribuie la dezvoltarea creierului, precum și la formarea unor abilități sociale și emoționale. Jocurile în echipă îi ajută să învețe ce înseamnă solidaritatea și activitățile colective. Fotbalul este unul dintre cele mai practicate jocuri în copilărie și are un rol semnificativ în dezvoltarea fizică a copiilor. Totodată, cei mici își descoperă abilitățile analitice, necesare pentru a pricepe și a se concentra asupra strategiei jocului. De aceea, părinții nu trebuie să ezite să cumpere echipamente fotbal copii adecvate vârstei lor și să îi încurajeze să se joace cu alți prichindei, pentru a învăța ce înseamnă munca în echipă. Detalii aici

Pe de altă parte, socializarea și joaca îi determină pe cei mici să aibă încredere în oamenii din jurul lor. Astfel, nu vor mai fi anxioși când părinții nu sunt în jurul lor. Abilitățile sociale pot fi învățate și dezvoltate. Cu cât cei mici au mai multe oportunități de a dezvolta aceste abilități, cu atât mai confortabili și încrezători se vor simți în a construi relații cu alții.

Interacțiunile cu ceilalți prichindei îi ajută, totodată, să dezvolte legături de prietenie și conexiuni emoționale, obiceiuri pe care le vor replica, fără mari probleme, și mai târziu în viață. Încă de la naștere, copiii trebuie să aibă sentimentul de apartenență și să se simtă în siguranță. Aceste sentimente inițiale îi vor ajuta ulterior să se simtă confortabil în a forma legături pozitive de prietenie.

Un alt motiv extrem de important pentru care copiii trebuie încurajați să interacționeze cu persoanele din jur, fie ele de aceeași vârstă, fie de vârstă adultă, este că astfel învață ce înseamnă acceptarea. Drept urmare, dacă interacționează cu copii care au abilități diferite de ale lor sau au anumite dizabilități, cei mici învață să îi privească pe toți în același fel. Învață, totodată, să accepte să se joace cu toți ceilalți, iar ajutorarea altor persoane și includerea lor în activități devine o parte naturală a vieții lor.

Copiii au nevoie de joacă și de socializare pentru a se dezvolta atât din punct de vedere psihic și emoțional, cât și fizic, de aceea este vital ca părinții să îi încurajeze să interacționeze cu ceilalți.

Sursă foto: David Tadevosian/ Shutterstock

Articolul urmator
Un expert în științe explică de ce bomboanele de Halloween sunt benefice pentru creierul copiilor
Un expert în științe explică de ce bomboanele de Halloween sunt benefice pentru creierul copiilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Horoscopul familiilor în 2024! Ce evenimente vor avea loc în familie, cât de armonioase sunt relațiile și care sunt momentele de cotitură
    Horoscopul familiilor în 2024! Ce evenimente vor avea loc în familie, cât de armonioase sunt relațiile și care sunt momentele de cotitură

    În 2024 astrologii prevăd pentru fiecare zodie în parte, în care nativii formează o familie, atât evenimente foarte benefice, cât și puncte de cotitură și...

    Ai mai mulți copii? Iată cum întărești relațiile dintre frați și cum gestionezi certurile
    Ai mai mulți copii? Iată cum întărești relațiile dintre frați și cum gestionezi certurile

    Printre cele mai importante provocări pe care le are de înfruntat un părinte cu mai mulți copii se regăsește și aceasta: să prevină conflictele majore, care pot izbucni din...

    Părinți, grijă mare la relațiile dintre frați/surori! Copiii cu frați au șanse mai mari să dezvolte probleme mentale, spun studiile
    Părinți, grijă mare la relațiile dintre frați/surori! Copiii cu frați au șanse mai mari să dezvolte probleme mentale, spun studiile

    Să vezi cum copiii împart totul cu fratele sau cu sora poate reprezenta idealul oricărui părinte. Copiii se distrează și nu sunt singuri! Ce facem în cazul în care...

    Sunt rea dacă i-am spus colegei mele că hobby-urile mele sunt la fel de importante ca și copiii ei? Și eu am dreptul la zile libere
    Sunt rea dacă i-am spus colegei mele că hobby-urile mele sunt la fel de importante ca și copiii ei? Și eu am dreptul la zile libere

    Găsirea unui echilibru perfect între muncă și familie reprezintă o adevărată provocare pentru mulți dintre noi. Este și mai greu pentru părinții care lucrează, care doresc...

    Ministerul Sănătății: 90 de copii cu Sars-Cov-2 sunt internați. 5 dintre ei sunt intubați
    Ministerul Sănătății: 90 de copii cu Sars-Cov-2 sunt internați. 5 dintre ei sunt intubați

    La începutul lunii medicii trăgeau un semnal de alarmă îngrijorător, avertizând că valul al treilea al pandemiei de COVID-19 va fi complet diferit și că cei mai...

    Îți amintești de băiețelul subnutrit din Nigeria salvat de o asistentă socială? Uite cum arată și ce face acum
    Îți amintești de băiețelul subnutrit din Nigeria salvat de o asistentă socială? Uite cum arată și ce face acum

    Anja Ringgren Lovén, o asistentă socială daneză, a salvat în urmă cu 4 ani un băiețel nigerian, abandonat de părinții săi întrucât era considerat vrăjitor....

    Sondaj îngrijorător: 95% dintre familiile vulnerabile din România nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor
    Sondaj îngrijorător: 95% dintre familiile vulnerabile din România nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor

    Aproximativ 95% dintre familiile vulnerabile din România nu le pot satisface copiilor nevoile bazale. Un sondaj al ONG-ului Salvați Copiii arată că celor mici le lipsesc alimentele,...

    7 lucruri de care au nevoie bărbații în relațiile cu partenerele lor
    7 lucruri de care au nevoie bărbații în relațiile cu partenerele lor

    Cum determini un bărbat să se îndrăgostească nebunește de tine? Crezi că partenera ideală trebuie să arate perfect, să îi ofere relații intime seară de seară și să...

    © 2024 Qbebe