Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Ziua Familiei: 3 metode să te conectezi cu copilul tău

De 25 de ani, pe 15 mai se serbează Ziua Familiei. Anul acesta, sărbătoarea este marcată de evenimentele din ultimele luni, de distanțare socială și de stresul unei pandemii care a schimbat aproape radical viața multora dintre noi. Măsurile luate pentru limitarea răspândirii noului coronavirus au făcut ca spațiul de acasă să devină simultan și școală, și birou, și loc de joacă determinând schimbări în dinamica familiei. Cum ne reconectăm când suntem împreună toată ziua fizic?

Conectarea este esențială pentru a obține cooperarea copilului, în aceeași măsură în care inclusiv adulții au nevoie de acest lucru. Copiii au nevoie să simtă părinții prezenți, alături de ei. Acest lucru poate fi uneori dificil, mai ales în condițiile în care rolul părinților este împărțit între a fi părinte, a fi angajat/antreprenor, a fi soț/soție și, probabil, multe alte roluri. O metodă care nu dă greș, indiferent de vârstă, este conectarea prin joc.

Joacă-te, dar alege jocul potrivit!

Astfel, jocul stimulează cooperarea, colaborarea, este motor pentru amuzament și cere implicarea tuturor participanților. Editura Didactica Publishing House, editură axată pe cărți și jocuri educative, a realizat un top al celor mai populare jocuri, care nu doar contribuie la o conectare între membrii familiei, ci și contribuie la a asimilarea unor cunoștințe și abilități noi.

timp-de-calitate-in-familie

Top 10 jocuri de la Editura DPH

  • Sunt imbatabil – joc de cultură generală, pe vârste
  • Emotijovia – joc axat pe identificarea și explorarea emoțiilor
  • Călătorește, învață, explorează –Corpul uman – joc de cultură generală
  • Personality Game – joc de activități care stimulează limbajul, creativitatea, imaginația și multe alte skilluri
  • 50 de jocuri de jucat în mașină – activități recreative și distractive care stimulează gândirea logică, analiza, atenția și multe alte skilluri
  • 50 de jocuri de jucat în vacanță – activități distractive pentru toată familia
  • Călătorește, învață, explorează –Romania – un joc de cultură generală cu elemente de geografie
  • Jocul meseriilor – joc potrivit pentru cei mici 
  • Poftiți la joacă! – joc ce familiarizează copiii mici cu natura
  • Festina Lente -un joc al ideilor, care necesită rapiditate în gândire și care îi va provoca și pe adulți

De asemenea, Editura DPH, care a demarat o campanie sub sloganul #EducațiaConteazăAcasă, mizează pe componenta educațională a jocurilor și cărților, pentru a face procesul de învățare cât mai accesibil și distractiv.

"Atunci când alegem titlurile noi ne bazăm pe opinia specialiștilor și, mai ales pe categoriile mici de vârstă, mergem spre scenarii actuale, care pun în cuvinte situații variate precum mersul la dentist, plecatul în vacanță, trimiterea unei scrisori, dar și unele mai abstracte precum împărțirea jucăriilor cu prietenii sau cu un frate, înțelegerea dizabilităților fizice, conflictele inevitabile cu părinții, importanța respectării promisiunilor, nominalizarea și controlul emoțiilor. Atunci când vorbim despre jocuri, urmărim dezvoltarea unor abilitați necesare în viață de zi cu zi: de comunicare, de ascultare, de așteptare, cooperare, dezvoltarea inteligenței emoționale, a motricității, empatiei și cunoașterii lumii", a explicat Florentina Ion, fondator Didactica Publishing House.

Stabilește un ritual al vostru

Psihologii spun că, pentru copii, rutina este esențială. Predictibilitatea zilelor este importantă pentru ei, iar situația aceasta nesigură pe care o traversăm a imprimat o stare de stres atât asupra lor, cât și a adulților din familia.

Cercetările (Reading Aloud, Play and Social-Emotional Development - Universitatea de Medicină din New York) au demonstrat că expunerea timpurie contribuie la reducerea anxietății, a agresivității, a hiperactivității și deficitului de atenție. Explicația este cât se poate de simplă: când părinții citesc copiilor, se creează un moment de conectare profundă, în plus poveștile îi ajută pe cei mici să pună în cuvinte emoțiile resimțite, regăsindu-se totodată în povești și învățând să-și controleze comportamentul cu ajutorul personajelor preferate.

copii-in-aer-liber

Astfel, experții recomandă stabilirea unui ritual, care poate apropia și care îi oferă copilului siguranță că se va conecta cu părintele în fiecare zi. Lectura este o componentă importantă și un liant erfect, mai spun aceștia. Prin urmare, stabiliți o oră la care veți citi împreună, indiferent de vârsta copilului, pentru 10-15 minute. E un moment în care puteți sta îmbrățișați, alegeți împreună cartea potrivită și cițiți.

Cum îi ajutați să descopere plăcerea cititului? Gabriela Gîrmacea, professor de limba și literature română, și autor al numeroase volume care prezintă elemente din istorie într-un mod aparte spune: "Există un secret pe care l-am descoperit şi îmi pare bine să-l pot împărtăşi. Observaţi întâi ce-i place copilului şi porniţi de acolo. Nu-i oferiţi niciodată ceva care depăşeşte nivelul de înţelegere şi citiţi aceleaşi cărţi, chiar dacă aţi trecut de vârsta poveştilor, ca să puteţi schimba idei şi să-i modelaţi astfel gândirea. Dacă aveţi copii mici, faceţi pun puzzle inspirat de povestea pe care tocmai aţi citit-o şi vorbiţi cu ei despre scena reprezentată, descoperind anumite detalii".

Vizitează-le lumea

Copiii au un univers al lor. De multe ori inspirat tocmai din ceea ce citesc sau din ce trăiesc și văd. Experții recomandă să-i ascultați pe copii și să-i lăsați să vă introducă în lumea lor. Puneți-le întrebări și arătați-le că sunteți interesați de ceea ce cred, de ceea ce simt. Când părerea lor este importantă, le este satisfăcută atât nevoia de control, cât și cea de conectare, esențiale pentru orice persoană, copil sau adult. Prin urmare, odată satisfăcute aceste nevoi, ei devin mai cooperați.

Și dacă sunteți în căutare de inspirație, de Ziua Familiei, pe site-ul editurii DPH sunt disponibile reduceri de până la 50% la toate titlurile de carte și jocurile disponibile.

Educatie copii: 4 metode sa stai calm cand copilul e agitat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum sa iti ajuti copilul sa se obisnuiasca cu bebelusul familiei
    Cum sa iti ajuti copilul sa se obisnuiasca cu bebelusul familiei

    Un bebelus adus in casa poate insemna mult stres pentru celalalt copil, dar si pentru mama care ar trebui sa se imparta intre ei. In functie de varsta copilului, s-ar putea sa treaca mai...

    Ziua în care copilul meu nu mi-a mai spus ”TE IUBESC”
    Ziua în care copilul meu nu mi-a mai spus ”TE IUBESC”

    Nu credeam că o dată ce ți-ai găsit alesul, te-ai căsătorit și ai făcut un copil vei ajunge să mai suferi din dragoste ca în adolescență. Însă ieri visurile astea...

    7 metode prin care îți ajuți copilul să aibă energie în zilele caniculare
    7 metode prin care îți ajuți copilul să aibă energie în zilele caniculare

    Când îți vezi copilul plin de energie, cu chef de joacă și de alergat cât e ziua de lungă, deja te simți mult mai liniștită, gândindu-te că este sănătos și...

    Ziua în care copilul meu a sunat la 112
    Ziua în care copilul meu a sunat la 112

    Fusese o zi complicată ... nu grea, nu dificilă, doar sinuoasă în desfășurarea ei. Covidul ăsta mă ține acasă, dar mă muncește mai mult decât oricând. Lucratul...

    Ziua în care îți pierzi mama este ziua în care realizezi că ai pierdut jumătate din tine. Prețuiți-le cât le mai aveți!
    Ziua în care îți pierzi mama este ziua în care realizezi că ai pierdut jumătate din tine. Prețuiți-le cât le mai aveți!

    Nu există o zi comparabilă cu cea în care îți pierzi mama. Nimeni nu te poate pregăti pentru asta. Însă înveți să trăiești fără o jumătate din tine, să...

    Ziua îndrăgostiților: Top 10 restaurante romantice din București unde te poți duce cu copilul
    Ziua îndrăgostiților: Top 10 restaurante romantice din București unde te poți duce cu copilul

    Ziua îndrăgostiților se apropie cu pași repezi, iar mulți părinți se întreabă unde pot ieși la o cină romantică în condițiile în care sunt însoțiți...

    © 2019 Qbebe