3 lucruri curajoase pe care le spun copiii

Psiholog Eva Pirosca

Nu! Ma deranjeaza! M-a durut! 3 lucruri curajoase pe care adultii nu mai stiu cum sa le rosteasca, asa ca le-ar prinde bine sa ia lectii de la copii, in gura carora suna atat de natural.

3 lucruri curajoase pe care le spun copiii: M-a durut

Vladut are 7 ani. Cu zece minute in urma, il vazusem la masa de lucru, impreuna cu cei doi colegi ai lui, Edi si Mihai. Iar acum sta singur pe podea, cu privirea pierduta in pantofi. Ma duc incet langa el.

- Esti singur si putin trist.
- Da, sunt abatut, imi raspunde el serios.
- Esti abatut sau batut? il intreb, incercand o gluma.
- Sunt batut, as putea spune si asa, sa stii, continua Vladut cu aceeasi seriozitate.
- Aha... nu mai lucrezi cu Edi si Mihai. Te-au batut baietii?
- Nu chiar... dar m-au batut cu cuvintele.
- Aha. Te-au ranit.
- Da. Au spus niste cuvinte care pe mine ma cam dor.
- Vad ca te dor, caci nu esti in apele tale... Crezi ca ei stiu ca te-au ranit?
- Cred ca ar trebui sa isi dea seama. Dar nu cred ca le pasa.
- De unde stii ca nu le pasa? Le-ai spus?
- Nu le-am spus. Dar ei ar trebui sa stie ca eu sunt mai sensibil.
- Nu intotdeauna ne dam seama cat de sensibil este celalalt...

 poza copii la joaca

Merg impreuna cu Vladut la o masa, unde luam cu noi creioane si foi de hartie.

- Care au fost cele-cele mai dureroase cuvinte pe care le-ai primit vreodata?
- Mm... nesimtit, prost... Mai sunt...
- Vrei sa le scrii pe o hartie? Sa zicem, patru cuvinte, cele mai dureroase.
- Patru jigniri?
- Da. Le scriu si eu pe ale mele!
- Bine.

Dupa mai putin de un minut, Vladut strange hartia lui. Se afla pe punctul sa mi-o intinda, cand observa ca eu pun un semn de exclamare pe foaia mea, dupa cuvantul "ciudato". In momentul urmator, isi retrage foaia in fata lui, isi scoate creionul din gura si, concentrat si serios, deseneaza 5 semne de exclamare dupa - culmea - acelasi cuvant. Apoi imi intinde hartia. Acolo scrie:

prost
tampit
nesimtit
ciudat!!!!!

- Sunt cuvinte dureroase, Vladut, ai dreptate... Sunt prea grele. Hai sa scapam de ele!
- Nu cred ca pot sa scap de ele, pentru ca m-au ranit, eu le-am primit in mine. M-au durut.
- Stiu. Dar acum putem sa le dam inapoi celor care ti le-au spus. Nu sunt ale tale, sunt ale lor.
- Cum sa le dam inapoi?
- Hai sa le rupem, mici mici mici.
- Hai...

Asa ca ne apucam sa faramitam hartiile.

- Stai!

Vladut isi schimba expresia ditr-o data. Inspirat si febril, cauta printre bucatelele de hartie rupta si scoate unul.

- Asta este!

Ma uit. Pe bucatita lui, cuvantul „prost" a scapat ca prin urechile acului.

- Asta stiu cui sa i-l dau inapoi!

Si o ia concentrat la fuga. Il urmaresc cu privirea in celalalt colt al clasei, unde se apropie de masuta celor doi baieti. Acolo, se opreste in spatele lui Mihai. Il vad cum cauta, stangaci dar curajos, cel mai bun unghi din care sa... Da, in cele din urma, a reusit. I-a strecurat bucatica de hartie in buzunarul din spate al pantalonului. Mihai se intoarce nedumerit, il intreaba ceva si Vladut izbucneste, foarte hotarat:

- Este jignirea ta! Ia-ti-o inapoi! Eu n-am ce sa fac cu ea!...

poza copil frumos 

Peste cinci minute, Vladut si cu mine stam impreuna la aceeasi masa ca mai inainte. Avem din nou cate o foaie de hartie in fata si scriem ceva. Vladut termina primul. Se ridica si merge cativa pasi mai incolo, privind niste colegi, in timp ce ma asteapta pe mine.

- Gata, Vladut, ii zic. Am scris cele patru cuvinte pe care sa le pui in locul celor vechi. Asta este parerea mea sincera despre tine...

Vladut ia hartia si se indeparteaza iarasi cativa pasi.

- A ta este acolo, pe masa, imi zice.

Isi gaseste un loc langa geam, se aseaza comod, cu coatele pe pervaz si deschide biletelul. Citeste atent. Cateva secunde, nu manifesta nimic. Nici un zambet (iar zambetul acestui baietel, sa stiti, este incantator). In final, intoarce capul catre mine. Pe hartie scria: curajos, atent, amuzant, loial. Ma priveste senin, desi la fel de serios, in timp ce schiteaza un gest cu degetul mare ridicat, in semn de "OK". Fac si eu la fel. Pe biletelul meu scria "Eva este o invatatoare buna. Ea e geniala."

3 lucruri curajoase pe care le spun copiii: Ma deranjeaza!

Maaai, ma deranjeaza! Victor! Nu ti-am dat voie sa te joci in parul meu!

Anita este un mic arici, de 6 ani, cu parul negru si multa personalitate. Sunt foarte bucuroasa pentru ea, ca a reusit sa gaseasca o modalitate socializata de a-si exprima dezacordul. Inca se straduieste sa isi tina in frau impulsurile, si adeseori din gura ei se aude mai degraba Lasa-ma! (rastit, tipat, sau Lasa-ma, am zis!), Pleaca! sau Nu ma atinge!, in loc de Te rog sa-mi dai spatiu sau Ma deranjeaza.

Dar acest minunat glas al copilului care isi cere drepturile, care refuza, care incearca sa ii arate celuilalt cum este o experienta pentru el, poate da o lectie fiecarui adult. Cati dintre noi mai indraznim sa rostim "Ma deranjeaza sa pui capul pe umarul meu", "Ma deranjeaza sa te sprijini pe mine", "Ma deranjeaza ritmul asta de munca si am nevoie de doua pauze", "Ma deranjeaza sa stam asa aproape unul de altul, simt ca mi se invadeaza spatiul personal"? Putini. Restul, am pierdut acest curaj. Daca insa privim copiii, vom observa doua lucruri. Impulsivitatea si lipsa de cenzura a copilului care spune "Da-te mai incolo!", "Nu-mi place sa-mi iei lucrurile fara sa-mi ceri voie!" si "Lasa-ma-n pace, vreau sa ma joc doar cu Gigel!". Iar al doilea lucru, cel pe care nu ma satur sa il observ, fascinata: firescul pe care copiii il invata, primind aceste remarci, pe care si ei le fac, la randul lor.

poza fetita frumoasa 

Unii plang, pentru ca sunt respinsi. Cand iti petreci ziua intre copii, te poti trezi adesea in situatia de a explica unui baietel (6 ani) ca, si daca spune "Te iubesc foarte mult, Alexandra" sau "Ce frumoasa esti, nu te-am mai vazut in rochita!", se poate astepta ca Alexandra sa respinga sentimentele lui. Copiii nu sunt pregatiti, ii spui. Uneori, eu sunt pregatit sa ii spun celuilalt ca il iubesc, dar el nu este pregatit sa primeasca. S-ar putea sa vi se cam rupa inima, cand ii vedeti privirea inlacrimata. Dar oare nu este mai sanatos pentru copil sa treaca de mic prin situatii care il asteapta cu siguranta cand va mai creste, si nici nu va avea un adult aproape?

Copiii au niste resurse interioare deosebite. Un copil se recupereaza emotional foarte repede, fata de un adult care are deja o istorie de esecuri, respingeri, stima de sine slaba si tot asa. Un copil are la indemana numeroase modalitati de a-si gestiona dezamagirile: el poate desena, modela, picta, alerga, scrie povesti.

Daca are in jur adulti competenti sau pur si simplu iubitori, acestia il pot stimula sa isi planga amarul, sa se implice in activitati creative, sa asculte povesti (povestile sunt metafore care vindeca emotiile copiilor) si care il pot invata sa comunice cu ceilalti copii. Adultii se sperie adeseori cand se confrunta cu lacrimile si emotiile copiilor. Dar copiii nu au nevoie de solutii din partea lor (chiar daca le cer). Au nevoie de intrebari. Un adult care il priveste cu atentie, il va intreaba pe copil: Mi se pare ca esti foarte dezamagit... asa este? Vad lacrimi... te-a ranit raspunsul Alexandrei? Ai vrea sa te joci cu ea si nu te lasa? etc.

poza copii fetita si baiat 

Pentru copil, aceste intrebari fac deja parte din vindecare. Ii arata ca nu trece singur prin asta, ca cineva il intelege (pentru ca intrebi ceea ce observi deja la el), si nu oricine, ci un adult, o autoritate. Si vede ca durerile lui sunt importantante, ca merita atentia ta.

Alti copii vin direct si te intreaba: "Mi-a zis sa o las in pace, ca o deranjeaza. Dar eu vreau sa fie prietena mea. Ce sa fac?" Atunci avem ocazia perfecta sa ajutam. Printr-o intrebare, aceeasi: Ce crezi tu ca poti sa faci? Vom avea surpriza ca micutii au deja raspunsurile, dar au nevoie de noi, adultii, ca partener de dialog, pentru ca inca nu isi pot adresa singuri intrebarile. "Ce pot sa fac? Pai, as putea sa mai incerc. Sau as putea sa ii fac un desen frumos si sa i-l dau. Sau ii fac o surpriza si ii sterg eu caietul acolo unde i l-a mazgalit ieri Traian. Sau o invit in jocul meu..."

3 lucruri curajoase pe care le spun copiii: NU

Un alt raspuns pe care si copiii cei mai blanzi il spun cu usurinta este Nu. Nu-ul lor este contextual (nu ma refer la cel rautacios) si tine cont de ce simte copilul in acel moment. Copiii spun foarte des Nu prietenilor lor, ceea ce eu gasesc fascinant, alaturi de faptul ca rareori ofera explicatii.

- Miruna, vrei sa stai langa mine la masa?
- Nu.

- Andrei, vrei sa lucram impreuna la matematica?
- Nu, ca lucrez cu Stefan.

- Alexandra, hai afara sa ne jucam!
- Nu vreau sa ma joc.

Iar la Nu, copiii reactioneaza cu simplitate. Poate pentru ca il primesc mai des. Putini se arata suparati, si mai putini plang; de obicei, copilul care a fost refuzat isi gaseste un coleg diferit sau altceva de facut. Nu sta sa rumineze respingerea, sa isi faca sange rau, sa faca planuri de razbunare. Atunci cand intr-adevar sunt suparati, dupa o acumulare de respingeri, copiii nu isi pot ascunde supararea. Din fericire. Le lipseste autocontrolul de a-si pune masti, de a disimula. Pot izbucni, in schimb, in lacrimi, cerandu-si drepturile cu revolta. "Cum de atunci cand eu sunt suparat sau plang, la mine nu vine nimeni sa ma intrebe ce am? Ce, sunt invizibil? Ca atunci cand am cerut astazi sa ma joc cu voi, m-ati vazut, ca nu ati vrut sa intru si eu in jocul vostru!"

poza copii care lucreaza impreuna  

Copiii invata pe doua cai sa isi exprime emotiile negative. Prima, cea naturala: asa le vine. Le vine atat de puternic, impulsurile si emotiile sunt asa vehemente, ca ei nu pot altfel decat sa tipe. Bebelusul plange, iar copilul care a deprins limbajul va ridica tonul, ca sa se apere. A doua cale se refera la modelul de comunicare si de gestionare a impulsurilor, invatat de la adultii care il cresc. Daca parintii isi cer drepturile intr-o maniera asertiva, dar controlata, atunci salbaticia copilului se va inmuia. Daca acestia au un mod barbar de a reactiona fata de semenii lor si de evenimentele neplacute, atunci impulsivitatea si agresivitatea copilului iau aceeasi forma.

Dar simplul "NU" pare sa fie universal. In lumea copilariei, pare la fel de firesc si dezirabil, precum DA-ul. Noi mai stim sa spunem NU, simplu, fara vinovatie si justificari, adultilor de langa noi? Dar sa primim un astfel de NU, stim?

Ce alte lucruri curajoase rostesc copiii? Voi ce exemple va amintiti?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere
    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere

    Printre marile provocări de proaspătă mămică se numără și cea legată de acceptarea transformărilor corpului după naștere. De aceea, poți fi tentată să te „ascunzi”...

    12 lucruri enervante pe care doar copiii le fac
    12 lucruri enervante pe care doar copiii le fac

    Copiii fac o mulțime de lucruri enervante, începând de la pierdutul unui pantof pe care l-ai văzut cu ochii tăi de dimineață și până la întreruperea unor...

    Mame curajoase: Mary Montagu, primul european care a făcut inocularea împotriva variolei chiar pe proprii ei copii
    Mame curajoase: Mary Montagu, primul european care a făcut inocularea împotriva variolei chiar pe proprii ei copii

    Fiind de mică pasionată de știință, citind foarte mult și scriind proză și versuri, Lady Mary Montagu a fost rapid fascinată de universul oriental pe care l-a cunoscut în...

    Copiii se intorc la sat. În Ciugud se construiește o nouă școală smart. Imaginile spun totul!
    Copiii se intorc la sat. În Ciugud se construiește o nouă școală smart. Imaginile spun totul!

    Acum ceva timp îți dezvaluiam cum arată prima școală smart de stat din România, care culmea, nu se află într-un oraș mare, ci într-o comună. În comuna...

    Top 10 lucruri neștiute și bizare despre copiii lui Michael Jackson
    Top 10 lucruri neștiute și bizare despre copiii lui Michael Jackson

    Viața personală a celui mai mare star pop a fost dintotdeauna controversată, lăsând loc misterului, dar și scandalurilor. Nu fac excepție nici cei trei copii ai acestuia, care au...

    Sunt o mamă leneșă: nu îmi spăl copiii în fiecare zi, nu îi duc la școală și spun DA mai mereu
    Sunt o mamă leneșă: nu îmi spăl copiii în fiecare zi, nu îi duc la școală și spun DA mai mereu

    Regulile au un rol extrem de important în viața copiilor noștri. Îi pregătesc să devină adulți responsabili, îi învață cum să se comporte în societate...

    Iată de ce copiii mei nu îmi spun ”mami”
    Iată de ce copiii mei nu îmi spun ”mami”

    Mami. Este un cuvânt bizar, dacă stai să îl analizezi bine, lucru pe care eu l-am făcut. Sună ca brandul unui biscuite pe care copiii îl devorează. Sau ca o...

    Copiii nu-ți aduc fericirea, ci o reduc. Ce spun cercetătorii
    Copiii nu-ți aduc fericirea, ci o reduc. Ce spun cercetătorii

    În ultimele decenii, oamenii de știință au fost tot mai preocupați să găsească răspunsul la întrebarea: „Copiii aduc într-adevăr fericirea?”. Au fost...

    © 2022 Qbebe