Lege nouă: profesorii care hărțuiesc elevii nu mai au voie să predea

Lege nouă: profesorii care hărțuiesc elevii nu mai au voie să predea

Andrada Popa

Senatoarea PNL Alina Ghorghiu a inițiat un proiect de lege prin care se dorește ca toate cadrele didactice care sunt urmărite penal sau trimise în judecată pentru hărțuirea elevilor să li se suspende contractele de muncă până la decizia finală a justiției. 

Legea inițiată de Alina Gorghiu a fost adoptată luni de Senat. Astfel, prin stipularea ei, profesorii care sunt în proces penal de hărțuire a elevilor vor avea contractele de muncă suspendate până ce acest demers se va încheia. Aceștia nu mai au dreptul să stea la catedră pînă la decizia finală a justiției. 

Cadrele didactice care sunt sub urmărire penală pentru comportament violent sau agresiuni sexuale vor putea să predea din nou numai după ce persoana în cauză este achitată prin hotărâre definitivă. În acest caz cadrul didactic în cauză va reveni la catedră și, conform normelor și principiilor contractuale, va primi o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării contractului.

profesor nervos la tabla care tipa

Se solicită, astfel, modificarea Legii educației naționale. Senatul a adoptat proiectul de lege, care acum urmează să fie votat în Camera Deputaților, for decizional. 

Când se suspendă contractul de muncă a cadrelor didactice:

  • la solicitarea celui care conduce unitatea de învățământ, dacă față de un angajat s-a început acțiunea penală pentru săvârșirea de fapte de violență sau de natură sexuală;
  • de drept, atunci când un angajat al unității de învățământ este dat în judecată pentru faptele menționate, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;
  • tot de drept, dacă față de angajatul instituției de învățământ s-au impus astfel de măsuri preventive: reținerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică exercitarea raportului de serviciu.

În legislație există în continuare o lacună. Angajații din școli acuzați de fapte de violență sau de natură sexuală, deși împotriva lor a fost pusă în mișcare acțiunea penală sau au fost chiar trimiși în judecată, lucrează în același mediu ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Este imoral? Da. De ce se întâmplă așa ceva? Pentru că legea permite în cazul personalului didactic și nedidactic din școli, spre deosebire de legislația cu privire la funcționarii publici, magistrați sau polițiști, în cazul cărora intervine suspendarea raporturilor de muncă în situații asemănătoare”, a subliniat senatoarea Alina Gorghiu. Aceasta precizează că un cadru didactic care este acuzat de astfel de fapte trebuie să fie suspendat de la catedră. ”Altfel, rolul esențial al cadrului didactic în procesul de formare și educare a elevilor cade în derizoriu. Este singura soluție pentru a asigura un mediu adecvat în cadrul unității unde activează cadrul didactic și pentru a elimina situații care au înfuriat opinia publică”.

Proiectul legislativ al senatoarei Alina Gorghiu vine ca urmare a mutiplelor cazuri de abuz și hărțuire a elevilor de către profesori din ultimii ani, de la agresiuni sexuale, precum cazul de la școala Spectrum din București, la relații sexuale cu minori, precum cazul din Tulcea sau pornografie infantilă, cazul profesorului de la Colegiul de Arte din Iași.  

Citește și:

Surse: Digi24, Realitatea, Mediafax

Articolul urmator
Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public ca la festivitățile de premiere de la noi
Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public ca la festivitățile de premiere de la noi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mai mulți bani pentru elevi: ce criterii impune noua lege a educației
    Mai mulți bani pentru elevi: ce criterii impune noua lege a educației

    Potrivit unui nou proiect de lege, care vizează modificarea consistentă a Legii educației, regulile actuale pentru acordarea burselor școlare vor suferi o serie de schimbări. Mai exact,...

    Mai mulți bani pentru copiii români de la anul. Ce presupune noua lege
    Mai mulți bani pentru copiii români de la anul. Ce presupune noua lege

    Vești bune pentru elevi și studenți! Din cel de-al doilea semestru al anului școlar 2021-2022, aceștia ar putea primi burse majorate de la 100, până la 500 de lei.

    Elevii nu mai au voie să folosească telefoanele mobile în timpul orelor
    Elevii nu mai au voie să folosească telefoanele mobile în timpul orelor

    Gata cu telefoanele mobile în timpul orelor! Comisia de învățământ a continuat, luni, dezbaterile cu privire la legile educației propuse de ministrul Ligia Deca....

    Va începe testarea copiilor în școli. Ce trebuie să facă profesorii și elevii
    Va începe testarea copiilor în școli. Ce trebuie să facă profesorii și elevii

    Ministerul Sănătății a anunțat vineri seară că săptămâna aceasta va începe testarea elevilor în școli. Duminică, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a...

    Noua lege în România: actul sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol
    Noua lege în România: actul sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol

    Pe parcursul zilei de ieri, Camera Deputaților a adoptat o propunere de modificare a Codului Penal, potrivit căreia actul sexual al unei persoane majore cu un minor ce nu a împlinit...

    Amenzi uriașe pentru profesorii care cer bani părinților
    Amenzi uriașe pentru profesorii care cer bani părinților

    ”Era și timpul”, spune Nicoleta, mama unei școlărițe de 9 ani din sectorul 6. ”În fiecare an dăm sume enervant de mari ... pentru perdele, pentru rechizite,...

    Lege nouă: părinții cu SARS-CoV-2 vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor
    Lege nouă: părinții cu SARS-CoV-2 vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor

    Ministerul Sănătății a anunțat într-un comunicat de presă că începând de luni, 13 septembrie, toți părinții infectați cu Covid-19 vor putea fi tratați în...

    Școlile nu mai au voie să ceară informații despre locul de muncă, ocupația sau profesia părinților
    Școlile nu mai au voie să ceară informații despre locul de muncă, ocupația sau profesia părinților

    Profesorii diriginți și învățătorii nu îi vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție sau ce meserie au! Ministerul Educației a transmis, joi,...

    © 2024 Qbebe