Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Psihologul Gáspár György: ”Avem o nouă pandemie, cauzată de lipsa de sănătate și educație sexuală”

Majoritatea clienților cu care am lucrat în cabinet și care au fost, în copilărie, victime ale unei forme de abuz sexual recunosc că le era rușine să vorbească cu părinții despre ceea ce li s-a întâmplat, pentru că subiectul sexualitate era inexistent și, prin urmare, lipsit de importanță. Rușinea de acest fel ne condamnă la tăcere, singurătate și suferință. Dacă ar îndrăzni să vorbească deschis și asumat toți românii care, în copilărie, au trecut printr-o experiență sexuală nepotrivită și traumatizantă, cred că am putea spune că avem o nouă pandemie, cauzată de lipsa de sănătate și educație sexuală”, spune psihologul și psihoterapeutul Gáspár György, într-un interviu pentru Republica.ro.

Un adult ce nu a beneficiat de educație sexuală corectă poate avea un comportament de analfabet în ceea ce privește intimitatea emoțională, fizică și chiar relațională. Iar acest analfabetism ne costă pe toți, deoarece o asemenea persoană nu trăiește în pustietate. Astfel de deficiențe generează adesea misoginismul, hărțuirea sexuală, abuzul sexual și lipsa de respect față de spațiul intim al celuilalt – ca să subliniem câteva dintre comportamentele cele mai grave. Dar tot în categoria costurilor putem aminti igiena intimă precară, dificultatea de a transmite și decodifica corect mesajele de simpatie sau indiferență, incapacitatea bărbaților de a auzi un „nu“ venit din partea unei femei, dificultatea fetelor de a trasa limite ferme, dar și „glumele” așa-zise „nevinovate”, cum sunt cele ale vlogger-ului Colo. Lipsa de educație denotă o formă de primitivitate. Iar la capitolul „educație și sănătate sexuală“, România este departe de secolul XXI. Pe scurt, impactul constă într-o precară calitate a vieții și o sumedenie de comportamente sexuale de risc, forme de abuz și moșteniri deficitare transmise de la o generație la alta.” precizează psihologul.

Ce educație sexuală oferim unui copil de 5-8 ani?

În viziunea mea, copiii de 5 până la 8 ani ar fi bine să dețină informații minimale despre propriul corp, să facă diferența între corpul unei fete și al unui băiat, să știe că nimeni nu are dreptul să-i pipăie în zonele intime, să relaționeze unii cu alții într-o manieră definită de respect (fără să-și introducă diferite obiecte în zonele intime sau să imite comportamentele sexuale ale adulților), să știe că au părți ale corpului care pot crea plăcere și pe care le pot atinge doar în intimitate și siguranță fizică. Să știe că nu este nicio rușine în a-și îndrepta curiozitatea spre propriul corp. Să știe că trebuie să aibă grijă de igiena organelor sexuale așa cum au grijă de sănătatea întregului corp. Să dețină, de asemenea, câteva informații despre diversele tipuri de familii și responsabilitățile emoționale pe care le au membrii acesteia unii față de ceilalți. Să afle câteva noțiuni introductive despre iubire și faptul că aceasta îi conferă persoanei iubite statutul de om special în viața noastră; că facem multe pentru această persoană, dar nimic care să ne denigreze ori știrbească emoțional și psihologic – apropo de limite și de diferența dintre relațiile sănătoase și cele toxice.”

De ce credeți că se opun atât de mulți oameni orelor de educație sexuală?

Cred că există două motive principale: lipsa de educație și rușinea. Lipsa de educație și de informare ne limitează perspectiva asupra vieții, lasă loc pentru fabulații și neadevăruri (care ajung apoi să influențeze modul în care ne privim copiii, familia și societatea). Rușinea este ceva ce cunoaștem de mici; aceasta vine cu mesajul că este interzis să vorbim despre sex, iar dacă îndrăznim să o facem, ceva rău se va întâmpla. Problema este că mulți dintre cei care sunt sclavii rușinii nici măcar nu îndrăznesc să-și ducă gândul până la capăt, pentru că sunt atât de limitați de teama de greșeală, de respingere și de pedeapsă.

Continuare pe Republica.ro

Psihologul avertizează: copiii sunt victimele rivalităților dintre mămici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    OMS a declarat oficial că este pandemie, prima cauzată de un coronavirus. Ce înseamnă asta și cum ne afectează pe toți
    OMS a declarat oficial că este pandemie, prima cauzată de un coronavirus. Ce înseamnă asta și cum ne afectează pe toți

    În cursul zilei de ieri, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că, în prezent, se poate vorbi despre o pandemie determinată de noul coronavirus.

    Educație sexuală obligatorie în școli: legea a fost promulgată de președinte
    Educație sexuală obligatorie în școli: legea a fost promulgată de președinte

    Este de la sine înțeles faptul că pe ordinea de zi a oficialilor sunt problemele cu care ne confruntăm din cauza pandemiei noului coronavirus. Cu toate acestea, președințele Klaus...

    Copiii din Anglia vor face educație sexuală în școli și grădinițe de la 4 ani
    Copiii din Anglia vor face educație sexuală în școli și grădinițe de la 4 ani

    Guvernul britanic a anunțat de curând faptul că orele de educație sexuală se vor desfășura în școli și grădinițe, adresându-se copiilor de peste 4 ani.

    Experți în sănătate și educație vor dezbate, în cadrul Maratonului de Sănătate Secom®, tema: Imunitatea familiei la intrarea în colectivitate
    Experți în sănătate și educație vor dezbate, în cadrul Maratonului de Sănătate Secom®, tema: Imunitatea familiei la intrarea în colectivitate

    București, 13 septembrie 2018 - Maratonul de Sănătate Secom®, proiect educativ care promovează dialogul deschis dintre domeniul medical, educațional și persoanele interesate de un...

    Bilanțul școlii online la țară, după trei luni de pandemie. Statul le-a luat copiilor dreptul fundamental la educație
    Bilanțul școlii online la țară, după trei luni de pandemie. Statul le-a luat copiilor dreptul fundamental la educație

    Au trecut trei luni de când pandemia de coronavirus a ajuns în România și oficialii au decis închiderea școlilor. Conform spuselor Ministrului Educației, școala...

    Nici nu am scăpat de Covid, că o altă pandemie ne amenință: o nouă tulpină de gripă porcină face ravagii în China
    Nici nu am scăpat de Covid, că o altă pandemie ne amenință: o nouă tulpină de gripă porcină face ravagii în China

    Cercetătorii din China au descoperit un nou tip de gripă porcină care este capabilă să declanșeze o pandemie, potrivit unui studiu apărut în revista americană de știință...

    Investiții în pandemie: Acvatic Bebe Club pregătește deschiderea unui nou club de educație acvatică
    Investiții în pandemie: Acvatic Bebe Club pregătește deschiderea unui nou club de educație acvatică

    Odată cu reluarea activității, după aproximativ 3 luni de pauză pe fondul Covid19, Acvatic Bebe Club, club de educație acvatică dedicat bebelușilor și copiilor mici, și-a reluat...

    © 2019 Qbebe