Provocările financiare ale unei familii cu 4 copii la școală. „Avem credite făcute pentru a le cumpăra copiilor rechizite, calculatoare și cele necesare educației”

Provocările financiare ale unei familii cu 4 copii la școală. „Avem credite făcute pentru a le cumpăra copiilor rechizite, calculatoare și cele necesare educației”

Mariana Voinea

O mamă cu patru copii povestește provocările financiare prin care trece la fiecare început de an școlar și nu numai. Familia se împrumută la bănci pentru a le asigura celor mici cele necesare educației și au rate pe care le plătesc pentru computerele și rechizitele copiilor.

În familiile cu copii provocările financiare sunt în general destul de mari, îndeosebi dacă aceștia merg la școală sau urmează o formă de învățământ. Cerințele unităților educaționale vizează și planul financiar, iar copiii au nevoie în fiecare zi la școală de pachețel sau de bani pentru mâncare. Pentru a-și face temele, copiii au nevoie de un calculator cât de cât performant, iar părinții se văd nevoiți să scoată din buzunar lunar sume măricele pe care atunci când le adună și trag linie se transformă în sume fabuloase.

O mamă cu patru copii ne dezvăluie provocările financiare prin care trece împreună cu soțul ei lună de lună pentru a le asigura copiilor toate cele necesare atât la școală, cât și în viața de zi cu zi. Femeia, originară din Australia, ia în calcul costurile uniformelor, rechizitelor, cărților și ajunge la concluzia că numai pentru prima zi de școală pentru un singur copil cheltuie, în echivalentul banilor românești, în jur de 3000 de lei. Iar în această sumă nu sunt incluse cheltuielile legate de excursii, tabere sau alte evenimente care pot interveni pe parcursul anului școlar.

Belinda are doi copii în clasele primare și doi copii la gimnaziu și susține că în total, cheltuielile pentru toți cei patru copii sunt atât de mari, încât a fost nevoie să apeleze la credite și să facă rate la bănci pentru a le face față.

„Știu cum să îmi organizez bugetul și cu toate acestea, cheltuielile legate de educația copiilor mă iau prin surprindere”

femeie face calcule

Femeia mărturisește că deși știe foarte bine să își organizeze veniturile și cheltuielile sunt chestiuni care o iau până și pe ea prin surprindere. Copiii cresc și au nevoie de hăinuțe noi, de uniforme noi de la un an la altul, de rechizite, ghiozdan, de cărți pentru lectura obligatorie și de manuale, de aceea este foarte greu să gestioneze resursele pe care le are și să descurce doar cu acestea.

Belinda mărturisește că alături de ea, în aceeași situație se află și alți părinți nevoiți să investească nu numai în rechizitele pentru școală, ci și în dispozitivele care sunt incluse de multe ori în cerințele legate de teme, precum iPad, laptop, calculator, atât de necesare copiilor.

Cheltuielile pentru școală au crescut cu aproape 50%. Care sunt cele mai costisitoare rechizite acum

„În perioada pandemiei Covid 19 a trebuit să cumpăr patru calculatoare”

baiat pe calculator

Amintindu-și de perioada sumbră a pandemiei Covid 19, în care toți cei patru copii ai ei au făcut orele online, Belinda susține că a fost nevoită să cumpere patru calculatoare pentru fiecare dintre copii, iar costurile au fost atât de mari încât s-a văzut nevoită să se împrumute la bănci pentru a putea face față cheltuielilor. Și acum părinții plătesc ratele creditelor făcute pentru necesitățile educaționale ale copiilor.

„La momentul actual cheltui mai mulți bani la supermarket pentru mine și familia mea, decât până acum. Și cumpărăturile pentru școală reprezintă o mare povară pe umerii noștri, ai părinților, pentru că toate s-au scumpit”, declară mama.

Numai în Australia creditele aferente cheltuielilor educaționale atingeau suma record de 422.176 de dolari în luna februarie 2023. Cretele de nevoi personale au atins cifra record de 18,5 milioane de dolari, fiind acordate pentru 22.000 de australieni, dintre care 13, 8% au fost destinate scopurilor educaționale. De-a lungul timpului, din anul 2018 și până în anul 2023, s-a observat o creștere de peste 73% a ratei lunare pentru aceste investiții.

Bugetul părinților: sfaturi de la profesorul de educație financiară

Conform statisticilor, 330 de dolari adică 1500 RON cheltuie o familie de părinți australieni pentru un singur copil la începerea anului școlar. În România, statisticile arată că părinții cheltuie tot o sumă de 1500 RON la începutul anului școlar, în condițiile în care prețul pentru un ghiozdan complet echipat pornește de la 250-300 RON.

Cheltuielile părinților în toate colțurile lumii pentru educația copiilor sunt foarte ridicate și mulți adulți se văd în postura de a apela la un credit de nevoi personale pentru a suplimenta bugetul familiei cu câteva mii de lei, necesare provocărilor fiecărui an școlar în parte. Dar când vorbim de doi sau mai mulți copii, atunci cheltuielile ating cifre mult prea mari pentru salariile părinților care, indiferent cât de organizați ar fi și de strânși la buget, sunt nevoiți să scoată din buzunar mult mai mult decât își permit.

Surse foto: istockphoto.compexels.com

Surse articol: nypost.com

Articolul urmator
Cele 4 reguli de parenting ale unei mame care au dat internetul peste cap
Cele 4 reguli de parenting ale unei mame care au dat internetul peste cap

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cheltuielile pentru școală au crescut cu aproape 50%. Care sunt cele mai costisitoare rechizite acum
    Cheltuielile pentru școală au crescut cu aproape 50%. Care sunt cele mai costisitoare rechizite acum

    În mai puțin de o lună începe noul an școlar, iar părinții sunt îngrijorați de scumpirea rechizitelor. Aceștia se așteaptă la cheltuieli mai mari anul acesta,...

    Ideea genială a unei mame: le dă copiilor recompense financiare pentru hobby-urile lor, nu pentru treburile casnice
    Ideea genială a unei mame: le dă copiilor recompense financiare pentru hobby-urile lor, nu pentru treburile casnice

    Destini Davis, o mamă a doi copii, a devenit virală pe TikTok după ce le-a dezvăluit celor care o urmăresc că în loc să o plătească pe fiica sa pentru treburile casnice,...

    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro
    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro

    Când ești părinte de mai mulți copii, oricând poți fi pus în situația de a face diverse sacrificii pentru a le asigura ceea ce le trebuie. De exemplu, vei avea mai...

    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!
    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!

    Chiar și în vremuri tulburi, natura își urmează nestingherită cursul ei. O dovadă clară în acest sens este oferită și de fotografii realizate pe parcursul acestui...

    Un incendiu devastator a lăsat o familie cu 4 copii pe drumuri, în plină iarnă. „Avem copii şi cei opt ochi ai copiilor noştri trebuie să ne vadă cu moralul sus să nu decadă şi ei.”
    Un incendiu devastator a lăsat o familie cu 4 copii pe drumuri, în plină iarnă. „Avem copii şi cei opt ochi ai copiilor noştri trebuie să ne vadă cu moralul sus să nu decadă şi ei.”

    O familie cu frică de Dumnezeu cu patru copii trece prin cea mai grea încercare a vieții lor. Munca de 10 ani a părinților în străinătate a fost făcută scrum într-o...

    Provocările unei mame de ... băiat!
    Provocările unei mame de ... băiat!

    Când îți dorești, apariția celei de-a doua liniuțe este ca un cadou...cel puțin eu așa am simțit. A fost de parcă m-am întors cu mult în trecut, când...

    Provocările și punctele forte ale mamelor singure vs. tații singuri
    Provocările și punctele forte ale mamelor singure vs. tații singuri

    Să fii părinte singur reprezintă o experiență plină de provocări și de obiective, fie că este vorba despre mame, fie că este vorba despre tați. Practic, în cadrul unei...

    Ce măști de protecție dăm copiilor la școală? Cele medicale sau cele cu filtru? Ce spun specialiștii
    Ce măști de protecție dăm copiilor la școală? Cele medicale sau cele cu filtru? Ce spun specialiștii

    Redeschiderea școlilor se apropie cu pași repezi, iar masca de protecție trebuie purtată permanent în orele petrecute la școală. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru...

    © 2024 Qbebe