Din grija pentru copilul tau

Scrisoarea unui președinte către fiica sa: „Nimic nu este mai dezgustător pentru un bărbat decât o femeie lipsită de curățenie și delicatețe”

Cel de-al treilea președinte american, Thomas Jefferson, i-a scris fiicei sale  de 11 ani o scrisoare, în care îi dă diferite sfaturi legate de rutina zilnică, atât în ceea ce privește educația, cât și în privința grijii față de propria persoană.

După moartea soției sale, Martha, Thomas Jefferson a părăsit locuința din Monticello pentru a-și îndeplini responsabilitățile și i-a lăsat pe trei dintre copiii săi (Patsy, Mary și Lucy) în grija unor tutori.

 

Când a reușit să ia o pauză de la activitățile sale, în noiembrie 1783, președintele american a avut răgazul să-i scrie o scrisoare celei mai mari dintre fiice, Patsy (în vârstă de 11 ani), oferindu-i numeroase sfaturi.

Tatăl își îndeamnă fiica să aibă un program zilnic riguros de studiu, care să înceapă de la 8 dimineața și să se încheie seara la culcare. În cadrul acestuia, fata trebuia să desfășoare activități variate, de la muzică și  dans până la studiul limbilor străine.

Alt aspect asupra căruia președintele american insistă este ca Patsy să-i trimită scrisori în care să-i dea detalii despre cum  își petrece timpul, fiind atenționată să scrie oricând corect.  De asemenea, el îi spune fiicei sale că trebuie să se comporte frumos în orice situație și să nu uite să le mulțumească persoanelor care au grijă de ea. 

Thomas Jefferson o va atenționa pe fiica sa într-o altă scrisoare referitor la faptul că nu i-a trimis săptămânal câte o scrisoare, așa cum o rugase și că își dorește să-i păstreze scrisorile pentru a avea mereu în minte lucrurile la care ținea el.

Annapolis, dec. 22, 1783

Draga mea Patsy,

Am sperat să primesc scrisori de la tine în mod regulat şi săptămânal prin poştă şi, de asemenea, să am o scrisoare pentru a o trimite din partea ta uneia dintre mătuşile tale, aşa cum mi-am exprimat dorinţa în scrisoarea mea din nov. 28. Mi-e teamă că nu respecţi dorinţele mele din acea scrisoare. Că nu îmi scrii în fiecare săptămână este un exemplu şi că nu mi-ai trimis niciodată o copie a desenelor realizate în timpul lecţiilor cu doamna Simitiere este altul. Voi fi tare necăjit şi dezamăgit dacă devii neatentă la dorinţele mele şi, în special, la direcţiile din acea scrisoare, care am vrut să fie principalul tău ghid.

În acea scrisoare, am omis să te sfătuiesc în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, ştiu că ai tendinţa să o neglijezi. Nu doresc să te îmbraci prea viu colorat în acest moment al vieţii tale, dar hainele tale trebuie să fie plăcute. Dar mai presus de orice şi întotdeauna, hainele tale să fie curate, întregi şi îmbrăcate corespunzător. Să nu le porţi până ce murdăria este vizibilă cu ochiul liber... Unele domnişoare cred că pot fi...neglijente cu rochiile lor dimineaţa. Dar tu să fii, de când te trezeşti până când mergi la culcare, la fel curată şi bine îmbrăcată ca atunci când este ora cinei sau a ceaiului.

O domnişoară care a fost văzută ca o persoană şleampătă...dimineaţa, niciodată nu va şterge impresia făcută, cu toate hainele şi tot spectacolul public grandios în care se va implica apoi. Nimic nu este mai dezgustător pentru bărbaţi decât lipsa de curăţenie şi de delicateţe la femei. Aşadar, sper ca, în momentul când te ridici din pat, primul lucru pe care îl faci să fie să te îmbraci în aşa fel încât să poţi fi văzută de orice domn fără ca el să aibă posibilitatea să descopere nici măcar un ac de păr nelalocul lui sau orice alt aspect ce ţine de curăţenie ar dori."

 

Thomas Jefferson își încheie scrisoarea reamintindu-i fiicei sale cât de mult ține la ea și o atenționează să fie ascultătoare și respectuoasă cu femeia care o avea în grijă. 

Surse:
www.adevarul.ro, www.historia.ro 

Surse poze:

www.pixabay.com

 

 

Scrisoarea unei mame către învățătoarea copilului, în prima zi de școală

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „O iubesc pe această femeie și formele sale voluptoase” este scrisoarea publică a unui bărbat pentru soția sa
    „O iubesc pe această femeie și formele sale voluptoase” este scrisoarea publică a unui bărbat pentru soția sa

    Am aflat cine este câștigătorul premiului „Cel mai bun soț". Vă facem cunoștință cu Robbie Tripp, care are doar cuvinte de dragoste și admirație pentru formele...

    Scrisoarea unui bebeluș avortat către mama lui
    Scrisoarea unui bebeluș avortat către mama lui

    Avortul este un eveniment îngrozitor de trist și de dureros și este dificil de trecut peste el. Un eveniment pe care nu îl vei putea uita întreaga viață. Cu atât...

    Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down
    Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down

    In urma cu multa vreme, nu te-ai fi asteptat sa vezi intr-un catalog de moda fotografia unui copil cu sindrom Down. Vremurile s-au schimbat, insa, si lumea a inceput sa inteleaga mai...

    Ce trebuie sa stie un barbat ca sa faca fericita o femeie
    Ce trebuie sa stie un barbat ca sa faca fericita o femeie

    10 metode infailibile de a aborda cu succes o femeie:

    Mircea Radu, scrisoare catre fiica sa: Vei întâlni imbecili sadici, fătălăi dezorientați!
    Mircea Radu, scrisoare catre fiica sa: Vei întâlni imbecili sadici, fătălăi dezorientați!

    Mircea Radu postează pe contul său de Facebook un mesaj emoționant pentru fiica sa. Realizând o paralelă între „cele două vieți" ale sale, așa cum le numește...

    Reportaj cu A, mamă la 17 ani: Nu aș schimba absolut nimic. Nu îmi pare rău de nimic. Pentru că tot ce facem este o lecție în viață și înveți din orice
    Reportaj cu A, mamă la 17 ani: Nu aș schimba absolut nimic. Nu îmi pare rău de nimic. Pentru că tot ce facem este o lecție în viață și înveți din orice

    A. este o mamă tânără, care își iubește din toată inima copilul în vârstă de 1 an și 8 luni. Își dorește pentru el să aibă o casă, una mică,...

    O femeie a bătut un bărbat pentru că a refuzat să își ducă la spital soția gata să nască
    O femeie a bătut un bărbat pentru că a refuzat să își ducă la spital soția gata să nască

    O femeie din Tanzania a fost acuzată că a atacat un bărbat din Kenya, acesta lăsându-și soția însărcinată să meargă singură la spital.

    © 2019 Qbebe